Published On: joi, oct. 18th, 2018

CETATEA DEVEI VA FI ILUMINATĂ ZILNIC ÎN ROZ în perioada 15-21 OCTOMBRIE

CETATEA DEVEI

Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva marchează ,,Lupta împotriva cancerului la sân”. Astfel, în săptămâna 15-21 octombrie 2018, Cetatea Devei va fi iluminată zilnic în culoarea roz. Acest lucru face parte din acțiunile dedicate ,,Săptămânii luptei împotriva cancerului la sân” pe care le desfășoară diferite instituții sau organizații din municipiul Deva. Inițiativa are rolul de a crește gradul de conștientizare asupra importanței prevenției și depistării precoce a cancerului la sân.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la inițiativa Societăţii Americane a Cancerului a stabilit începând cu 1985, prin convenţie internaţională, ca luna octombrie să fie Luna Internaţională a Conştientizării Cancerului Mamar. În cadrul acestei campanii, clădiri importante din întreaga lume sunt iluminate în roz, culoarea speranței. Este un gest simbolic, care dorește să transmită un mesaj în ceea ce privește importanța depistării din timp a cancerului la sân și care poate fi tratat într-un procent mare la acel moment.

Conform statisticilor, cancerul de sân apare predominant la femei, cu toate că şi bărbaţii pot dezvolta boala (riscul ca un bărbat sa dezvolte cancer mamar este de 1 la 1000). Cu o mortalitate care s-a dublat în ultima jumătate de secol, în România, cancerul de sân face victime din ce în ce mai tinere.

Iluminarea Cetății Devei în roz este un mesaj transmis devencelor dar și femeilor în general de a efectua controale medicale periodice, pentru că în acest mod previn sau diminuează riscul cancerului de sân. Totodată este și un mesaj de solidaritate pentru toate femeile care sunt afectate de acest flagel.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It