Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

CODRU – festival non-profit pentru’mpădurit! Pădurea Bistra (Timiș), 23-25 august 2019

E august. Vara e pe sfârșit, dar nu și distracția. Ai auzit de festivalul ăsta nou de la marginea Timișoarei. Cică e pentru protejarea naturii. Intri pe site și afli că banii pe care-i dai pe acces vor fi folosiți pentru a planta copaci. „Hm, interesant”. Apeși „Donează”.

Grijile le arunci în tomberonul de reciclabile, iei ghiozdanu-n spate și sari pe șaua bicicletei. Destinația finală o setezi la patru kilometri de Timișoara. La lizieră te întâmpină ritmuri din altă lume și voci din alte vremuri. Lăcustele îți arată drumul către pădure. Urmează-le. În timp ce-ți instalezi cortul, vântul adie printre arbuști, iar soarele ce apune e feliat de frunzele unui copac, spre toată câmpia. Gata. Este vremea. Hai la fest!

Iată tot ce trebuie să știi despre CODRU, aflat în 2019 la prima ediție.

Festivalul are loc pe durata a trei nopți și trei zile. De vineri, 23 august și până duminică noaptea, 25, pregătește-te pentru o experiență culturală, ecologistă, cât și de un chef ce va rezona cu stejarii.

Care-i scopul festivalului?

 

Pădurea Bistra e aflată între Timișoara și comunele Ghiroda, Moșnița Nouă și Bucovăț. Ea a suferit pagube în urma furtunii din septembrie 2017. Astfel, festivalul s-a născut din dorința naturală de a o conserva și revitaliza.

VIDEO: Prezentare CODRU – Trei zile de vară

Cu ajutorul Asociației Pădurea Bistra și a multor oameni cu suflet bun, vor fi plantați minimum 6.000 de arbori, pentru susținerea și îmbogățirea arealului Pădurii Bistra. Scopul acestui festival este de a atrage atenția asupra valorii reprezentate de pădure în viețile locuitorilor din jurul ei, dar mai ales protejarea și conservarea patrimoniului natural al zonei. Astfel, toate fondurile obținute în urma festivalului vor fi direcționate către această cauză. Plantarea se va face în toamnă.

Două vorbe despre festival

 În luna august se împlinesc 50 de ani de la Woodstock Festival, care prin mesajul lui de “PEACE, LOVE & MUSIC” a contribuit la schimbarea într-o lume mai bună. Așteaptă-te să auzi din nou, într-un context actual, cântecele care au condus revoluția contraculturală a anilor ‘60.

În afară de asta, prima ediție a festivalului presupune o experiență de neuitat pentru toate sufletele care vor participa. Cele cinci zone muzicale cu soiuri alese (world, rock, hip hop, muzică electronică, reggae, cât și ansambluri locale) vor fi înconjurate de activități artistice, precum film sau teatru, cât și de activități distractive, sportive și educative. Zona de copii va bucura zilele celor mici. În plus, o zonă de relaxare și vindecare va restabili ordinea în universurile interioare ale tuturor curioșilor!

VIDEO: Laboratorium Pieśni – Sztoj pa moru (Што й па мору)

Dintre capetele de afiș pe care le-am invitat, primii care au răspuns apelului sunt Subcarpați, Zdob și Zdub, Laboratorium Pieśni (POL), Fără Zahăr, Timpuri Noi, Țapinarii, Corbu și Pământ. În zilele ce urmează, vom anunța și alte nume dintre cei aproape 100 de artiști pe care-i avem în traistă (peste jumătate fiind doar muzicali). Așteaptă-te la ce e mai divers dintre DJ-ii care pun tekno și psytrance, MC importanți de hip hop de prin zonă, cât și artiști de etno-fusion, unde rădăcinile se vor îmbina cu experimentul electronic într-o eufonie care face cinste naturii.

 Cum ajung acolo?

Parcarea pe care o vom amenaja va fi atât pentru mașini, cât și pentru biciclete. Primele vor avea la dispoziție 1500 de spații. Desigur, noi încurajăm mișcarea, așa că pregătim surprize plăcute pentru cei care aleg să vină pe două roți, cu un armăsar putere. În afară de asta, din Timișoara poți opta pentru liniile de transport public M11, M29 sau M30, care te lasă la maximum 1,5 km de festival.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share