Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”Noi nu avem altă misiune decât protecția legii și a cetățeanului, siguranța publică”

În dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență  au intrat  un număr de 13 ambulanțe destinate transportului pacienților cu risc biologic, nouă  containere medicale, trei  autospeciale de comunicații, 35 perne de salvare de la înălțimi de 16 m, șase  perne de salvare de la înălțimi de 60 m, 29 ventilatoare mici și  șapte ventilatoare mari destinate evacuării rapide a fumului și gazelor din diverse locații, precum tuneluri auto și feroviare, hale industriale mari, clădiri înalte, aeroporturi, centre comerciale, stații de metrou, garaje subterane și supraterane.

34 de autospeciale au intrat în dotarea Salvamont,  iar restul până la 51 vor ajuta Jandarmeria Montană pentru accesul în zone greu accesibile.

Evenimentul a avut loc la Romexpo, în prezența viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu, a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a inspectorului general al IGSU, general Dan-Paul Iamandi, a adjunctului inspectorului general al IGSU, general-maior Benone-Gabriel Duduc, a inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin-Ionel Mastan, precum și a președintelui Salvamont România, Sabin Cornoiu.

”Forțele și armele Ministerului Afacerilor Interne, fie că vorbim de Poliție sau de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ori Jandarmerie sau Poliția de Frontieră, trebuie să fie astfel echipate încât să poată interveni în apărarea legii și a cetățeanului pentru păstrarea ordinii publice și salvarea de vieți omenești în orice context, în orice condiții, în orice loc, indiferent cât ar fi de dificil. Șansele de reușită ale acestor colegi, care de multe ori își riscă integritatea fizică și viața apărând legea și apărând cetățeanul, în orice misiune, cresc în măsura în care echiparea este corespunzătoare. Și pot să vă spun că, în ultimii ani, această echipare a fost completată sistematic cu multe investiții și din fonduri bugetare și din fonduri europene.

În ultimii nouă  ani de zile, Ministerul Afacerilor Interne a investit în dotarea cu logistică a trupelor sale, nu numai a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ci și a celorlalte arme, peste un miliard de euro. La aceasta se adaugă peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, strict pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Această investiție necesită un efort: de organizare, de planificare, de desfășurare, de proceduri de achiziții uneori complicate, care duse la bun sfârșit, înseamnă iată, la modul concret, mijloace tehnice puse la dispoziția colegilor noștri.

Aş vrea, de asemenea, să subliniez că, în anul trecut, Departamentul pentru Situații de Urgență a absorbit 100% fondurile europene care erau programate în bugetul acestui departament din surse externe. Probabil sunt și alte instituții care au realizat această performanță, nu știu, poate Ministerul de Finanțe știe, dar pot să vă spun că acesta este un exemplu instituțional. Şi de aceea toți cei care contribuie la un astfel de rezultat, de la referenți, personal administrativ, financiar, tehnic, evident, colegii din teren și conducerea Departamentului și a ministerului, mă refer la secretarii de stat, merită felicitări.

 

Un alt lucru pe care doresc să-l subliniez este faptul că în această achiziție complexă, domnul secretar de stat Arafat a prezentat tehnic aceste caracteristici, au colaborat mai multe compartimente, mai multe segmente ale Ministerului Afacerilor Interne – DSU, IGSU, Jandarmerie. Acesta e modelul de succes. Am cerut și cer în continuare conducerilor armelor Ministerului Afacerilor Interne să coopereze, să-și combine eforturile și expertiza, pentru că asta multiplică rezultatul în favoarea ministerului în ansamblu.

Și dacă rezultatul în ansamblul e pozitiv pentru minister, cert e pozitiv și pentru cetățean. Pentru că, repet, noi nu avem altă misiune decât protecția legii și a cetățeanului, siguranța publică. Acestea sunt bunuri și valori fundamentale, mai ales într-o lume complexă ca cea de azi, în care abundă provocările de toate tipurile, de la dezastre naturale până la accidente industriale, provocări pe zona de migrație, ordine publică și așa mai departe. Fără acest bun, valoare socială concretă, pe care cadrele Ministerului Afacerilor Interne o păstrează și o furnizează zi de zi prin eforturi și riscuri, sacrificii, niciun fel de alt domeniu al vieții social-economice nu se poate desfășura.

 

În dezordine nu poate lucra nimeni. În nesiguranță nu poate performa nimeni. Cetățenii noștri au nevoie de aceste valori, de aceste bunuri. Și colegii noștri lucrează zi de zi în stradă pentru ele, inclusiv în zilele de sărbătoare, cum a fost recent, când în stradă s-au aflat în jur de 25.000 de cadre, zilnic, ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca oamenii să-și petreacă sărbătorile în liniște și cu pace. Noi vom continua acest efort care, repet s-a desfășurat pe mai mulți ani.

Și nu întâmplător menționez faptul că recent am lansat în dezbatere publică și acum se află în proces de avizare o strategie pe termen lung, pe șapte  ani de dezvoltare a Departamentului pentru Situații de Urgență, respectiv Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Această strategie are un caracter extrem de important pentru siguranța publică și siguranța națională în același timp. Și eu sper ca în curând să se finalizeze acest proces de avizare și să trecem mai departe la adoptarea strategiei, pentru că blocarea ei înseamnă blocarea intereselor cetățenilor, și pe termen lung punerea în pericol a acestor bunuri de care noi vorbim, siguranța publică și a cetățeanului.

Această activitate nu se poate face la întâmplare, nici intervenția în situații de urgență, nici acordarea de ajutor medical de urgență, aceste lucruri se fac planificat, strategic, structurat pe termen mediu și lung. Deci strategia aceasta, care e în dezbatere publică și în proces de avizare, este extrem de importantă pentru noi și de aceea am cooperat loial și cooperam loial cu toate ministerele și instituțiile unde a fost distribuită pentru a fi avizată și așteptăm de la dânșii același tip de cooperare loială și inteligentă pentru că aici nu e loc de competiție sau orgoliu instituțional, aici este vorba de interesul cetățeanului și noi nu ne putem juca cu asta. Noi nu lucrăm pentru noi, noi lucrăm pentru cetățean și orgoliile nu-și au rost între instituții.

Deci o dată cu adoptarea acestei strategii în curând sper, vom face încă un pas în a planifica pe termen lung dezvoltarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. E valabil să știți și pentru celelalte arme. E o muncă continuă, intenționăm să facem pe termen lung chiar și în an electoral.

Aș vrea, de asemenea, să transmit cu această ocazie și acest mesaj: pentru Ministerul de Interne faptul că este un an electoral nu înseamnă decât că are mai multe provocări în plus, sub aspectul păstrării ordinii, liniștii publice, respectării legalității. Dar din punct de vedere al dezvoltării, al exercitării atribuțiilor, al neutralității politice, lucrurile se vor desfășura normal și ne vom continua munca la aceeași parametri de exigență” ” a transmis ministrul de interne, Cătălin Predoiu.

Două autospeciale destinate intervenţiilor în situaţii de urgenţă produse în principal pentru zone foarte greu accesibile, căi de acces înguste și obiective din zona montană au intrat  și în dotarea Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara al Consiliului Județean Hunedoara.

Caracteristicile principale ale autospecialelor sunt: deplasarea rapidă, deplasare pe terenuri accidentate, transportul personalului propriu, acordarea primului ajutor calificat accidentatilor şi transportul victimelor. Autospecialele corespund unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate.

Autospecialele au fost achizionate de IGSU în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”, iar proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin “Programul Operational Regional 2014-2020” și au fost predate fiecărui Serviciu Public Județean Salvamont din România.

” Mulțumim Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă România, Salvamont România și ISU Hunedoara pentru tot sprijinul acordat„ au transmis  salvamontiștii hunedoreni, prezenți la eveniment.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share