Oamenii confundă intimitatea cu vulnerabilitatea - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Oamenii confundă intimitatea cu vulnerabilitatea

Mulți pretind că își doresc să ajungă la un anumit nivel de intimitate, de apropiere față de un potențial partener, însă nu mulți sunt cei care sunt cu adevărat dispuși să facă ceea ce este necesar pentru a le obține.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), intimitatea este foarte râvnită, dar totodată întâlnim tot mai multe persoane nefericite din cauza lipsei de intimitate. Cei mai mulți dau vina pe celălalt: „nu știe cum să se deschidă”, „nu știe să iubească”, „are o problemă”, iar majoritatea relațiilor tinere ajung să se sfârșească prea curând, chiar înainte de a primi o șansă adevărată de a deveni o relație.

“Dincolo de lipsa de compatibilitate sau de faptul că mulți nu știu ce își doresc cu adevărat, stă altceva:

lipsa de autenticitate și neasumarea propriei vulnerabilități. În cultura noastră în special (dar nu numai), vulnerabilitatea este asociată cu ceva periculos care ne amenință siguranța și integritatea. Este privită ca fiind acel monstru de sub pat, cel al cărui nume nu-l rostim și la care nu ne referim sub nicio formă.

Problema este că am ajuns să punem o etichetă complet greșită! A fi în pericol și a-ți asuma propria vulnerabilitate sunt două lucruri complet diferite. Vulnerabilitatea presupune să fii autentic, să îți arăți și părțile mai „negre”, acele părți din tine care poate au suferit cândva, acele părți care dovedesc că suntem oameni, nu roboți. Da, pare periculos și poți spune că dacă arăți „slăbiciunile” tale cuiva te va face cumva o țintă sigură.Dar nu este așa. Odată ce ai curajul să îți asumi toate aspectele care te completează, devii o persoană întreagă și toată puterea este în mâinile tale.

Nu există intimitate fără vulnerabilitate


Totodată, specialistul afirmă că dacă vrem să obținem mult râvnita intimitate, avem nevoie să ne asumăm toate părțile din noi, să ne cunoaștem cât mai bine, să ne arătăm celorlalți și să îi lăsăm să ne vadă cu adevărat. “Astfel, dacă lași omul să vadă cine ești, cu rele și cu bune, va rămâne pentru tine, cel/cea care ești cu adevărat iar intimitatea și apropierea iau naștere de la sine.

Vulnerabilitatea, intimitatea și conexiunea autentică sunt lucruri care vin natural iar orice tendință de a le forța doar va destabiliza sistemul.

Asumă-ți toate părțile din tine pentru că, după ce te accepți tu așa cum ești, o vor face și cei care contează cu adevărat”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI),
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share