Straja poate genera peste un milion de euro pentru bugetul local - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Straja poate genera peste un milion de euro pentru bugetul local

 De la debutul sezonului de practicare a sporturilor de iarnă,  până în prezent,  în stațiunea hunedoreană Straja au urcat peste 100.000 de turiști.  Acest lucru a generat încasări la primărie de peste 1, 8 milioane de lei . Stațiunea este deservită în prezent de 475  de angajați  și 90 de monitori de schi. Iar o dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de traziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor,  la bugetul local peste un milion de euro.

“Am avut un mare noroc,  că dacă  nu aveam acel lac de acumulare de 75.000 de metri cubi și  tunurile de zăpadă, noi  ac nu schiam pe nicio pârtie. Investiția care s-a realizat în stațiunea Straja,  este una din puținele investiții bune în turism,  fãcute până în prezent, în România. Avem acum beneficii de pe urma investițiilor realizate la Straja și cu banii încasați vom face altele pentru bunăstarea orașului nostru. Scopul meu este ca în 5-10 ani, statiunea Straja să aducă în oraș un milion de euro, bani de investiții pentru Lupeni. Iar pentru stațiunea Straja avem în lucru și un nou  PUZ.  Necesitatea elaborării acestui PUZ derivă din nevoia de a reglementa din punct de vedere tehnic şi juridic zona de agrement Straja. Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general. PUZ-ul nu reprezintă o fază de investiţie, ci o fază premergătoare realizării investiţiilor. Unele prevederi ale PUZ, strict necesare dezvoltării urbanistice a zonei, nu figurează în planurile imediate de investiţii. Ca atare aceste prevederi se realizează etapizat, în funcţie de fondurile puse la dispoziţie, dar înscrise coordonat în prevederile PUZ. Avem noi proiecte de dezvoltare și ne dorim creșterea adresabilității stațiunii noastre și către alte categorii de turiști, având în vedere includerea zonei Valea Jiului în programul ITI. , a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

În Straja sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu (teleschi). Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Sunt întreţinute cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, ratrac-uri, pentru a le menţine în condiţii cât mai bune de schi. Prin cele 12 pârtii de schi, staţiunea Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. Din aceştia, 20 km sunt acoperiţi cu zăpadă artificială. Cele 11 instalaţii de transport pe cablu vă asigură accesul facil la toate pârtiile din staţiune: 4 telescaune, 6 teleskiuri și telegondola care face legătura dintre Lupeni și stațiune. Datorită construirii telegondolei şi a telescaunului de pe Vf. Straja, apar pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, cu o lungime de 8,1 km. În sezonul 2016-2017 s-a inaugurat telescaunul de pe Pârtia Constantinescu. Pentru fluidizarea și dezvoltarea transportului pe cablu, în 2018 s-a demontat teleschiul 3, pentru lărgirea pârtiei, acesta fiind relocat paralel cu telescaunul 1, de pe pârtia Constantinescu. Cea mai semnificativă investiție din anul 2018 este cea a telescaunului cu patru locuri, debraiabil, din zona Crucii. Acesta se deplasează cu viteza de 4m/s, pe o lungime de 1300 metri. Telescaunul debraiabil pornește din zona Crucii Eroilor și urcă până spre finalul pârtiei Mutu. Pentru începători, covorul rulant a fost remontat și poziționat în variantă finală, pe pârtia Baloo, iar pentru asigurarea stratului de zăpadă artificială pe tot parcursul sezonului s-au mai achiziționat cinci tunuri noi, numărul total al tunurilor ajungând la 23, toate fiind răspândite pe tot domeniul schiabil. O altă investiție așteptată de turiști a fost telescaunul de pe Vârful Straja. Începând cu sezonul 2018-2019 acesta funcționeaza și urca până la 1870 metri. Complexul turistic este format din 210 cabane, case de vacanţă, pensiuni şi vile. Dintre acestea, 70 sunt omologate cu 1, 2, 3 şi 4 stele. Straja a fost declarată staţiune turistică locală în anul 2002, potrivit H.G. 1110 din 20 octombrie 2002. Există numeroase posibilităţi de cazare şi masă cu standarde superioare și medii, vile, pensiuni și cabane particulare. La Straja se organizeaza numeroase tabere atât vara, cât și iarna. Pe timp de vară există tabere de aventură și nutriție pentru prescolari, tabere de aventură pentru elevi, tabere de sănătate pentru copii supraponderali, tabere de sport și nutritie pentru adulți. Se organizează activități de descoperire a naturii, speologie, escaladă, tiroliană, drumeții, orientare cu busola, echitație, stațiunea Straja fiind un punct de plecare spre numeroasele trasee turistice ce pun în valoare peisajul natural al zonei munților Vâlcan și Retezat.

Și tot în Straja , de 20 de ani, în Vinerea Mare, are loc procesiunea Drumul Crucii. Drumul Crucii”, cum este numit pelerinajul, presupune parcurgerea unui traseu de 10 kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja, situat la 1.440 de metri altitudine. Credincioşii duc pe braţe şi umeri sau însoţesc o cruce din lemn masiv, care cântăreşte peste 100 de kilograme. Procesiunea religioasă începe de la orele amiezii, din centrul municipiului Lupeni, unde călugării schitului din Straja, dar şi cei de la Mânăstirea Lainici, se roagă şi ţin o slujbă pentru participanţi. Pelerinajul imită fidel drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce.
Procesiunea este condusă de un sobor format din 14 preoţi şi călugări, care se roagă pe tot traseul de 10.145 de metri, iar pe această distanţă, pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas, preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de peste 100 de kilograme şi 5 metri lungime, transportată de credincioşi cu braţele sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la Schitul din Straja,  o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos, precum şi moaştele mai multor sfinţi.

În stațiune xxistă și două trasee de MTB: Traseul Lupilor – primul traseu de mountain – bike realizat în 2016 șireamenajat în 2017. Acesta are o lungime totală de – 4 kilometri; Traseul Baloo – al doilea traseu de mountain – bike realizat în vara anului 2017. Acesta face parte din disciplina All Mountain/Enduro, are o lungime totală de 3,2 kilometri, un profil fluid fără obstacole naturale și un grad de dificultate mediu pe toată lungimea lui. Pe timp de iarna există numeroase pachete de vacanță pentru schi și snowboard atât pentru adulţi, cât și pentru copii, tabere de schi și nutritie pentru prescolari, elevi și adulti. Prin urmare, datorita bunei poziţii pe care o are amplasamentul – atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al dotărilor domeniului schiabil și al numeroaselor oferte de petrecere a timpului liber, se preconizează ca acest tip de funcţiuni se vor dezvolta şi în continuare oferind noi beneficii municipiului Lupeni și locuitorilor săi.


Straja este  totodată și cel mai bun exemplu de bune practice de parteneriat public-privat. În munte sunt  realizate investitii  de autoritătile locale, dar și  investitorii privați, care au contribuit  la  dezvoltarea  stațiunii.
“Functionează foarte bine colaborarea noastră.  (public – privat – n.r.) Nu lăsăm să existe conflicte, facem în așa fel încât oamenii să găsească un echilibru. Noi am găsit acel echilibru, știm cu toții că trebuie să dezvoltăm statiunea. Conlucrăm bine. Sunt convins că,  atunci când stăm cu toții la masă,  lucrurile merg în direcția pozitivă. Iar acum adresabilitatea stațiunii va crește deoarece municipiul Lupeni este cuprins într-un amplu european  NET4UE, prin care, reprezentanți ai comunităților din Locri- Calabria Italia, Pesta din Ungaria și Dagda din Lituania vor veni la noi în lcalitate, unul dintre obicetivele proiectului reprezentându-l și cooperarea pe mai multe teme, inclusiv cea turistică”, a conchis  primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share