Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

150 de ani de la nasterea marelui gravor GABRIEL POPESCU

FB_IMG_1460011440520

Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște au desosebita plăcere să vă invite la vernisajul expoziției ”Gabriel Popescu – 150 de ani de la nașterea marelui gravor”, ce va avea loc vineri, 8 aprilie 2016, ora 14.00 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, Târgoviște și la Evocarea artistului în satul natal, vineri, 8 aprilie 2016, ora 10.15 la Căminul Cultural Izvor de apă vie, Vulcana Pandele si la ora 11.00 la Biserica Fusea, Gura Vulcănei.

Gabriel POPESCU – 150 de ani de la nașterea marelui gravor

Istoria artei românești – îndeosebi gravura de la începutul secolului al XX-lea – a fost marcată de finețea, echilibrul, precizia discretă, înțelegerea formelor, distribuirea luminilor și puterea de expresie a operei marelui gravor Gabriel Popescu, în acest an împlinindu-se 150 de ani de la nașterea sa.
Lucrările lui Gabriel Popescu (8 apr. 1866, com. Vulcana Pandelea, jud. Dâmboviţa – 15 apr. 1937, com. Vulcana Pandelea, jud. Dâmboviţa) înfăţişează, în general, în tehnici diferite (aquaforte, dăltiţă, ac sec ori peniţă, cărbune etc.) scene din Vulcana Pandele (Scenă de la Gura Vulcănii cu copii şi gâşte), portrete (copii, soţia Martha Canazin, mama soţiei – Antonine Canazin), dar şi lucrări realizate după opere ale altor artişti, precum: G. D. Mirea, J. B. Carpeaux, Fr. Erhmann, P. P. Rubens ş.a. Ca bursier, la Paris în perioada 1894 – 1899 al Ministerului Lucrărilor Publice, urmează în paralel pictura (la Academia Julian, în atelierul lui Bougereau, H. L. Doucet şi Gabriel Ferrier) şi gravura (la Ecole Nationale et Spéciale des Beaux – Arts la clasa lui Jules Jacquet).

Astfel, Gabriel Popescu a fost primul artist român care şi-a manifestat clar interesul pentru toate tehnicile gravurii în metal, fiind de altfel cel care a pus bazele învăţământului superior de specialitate în acest domeniu, după ce a fost numit profesor de gravură în 1911 la Şcola de Arte Frumoase din Bucureşti.

Artistul Gabriel Popescu a încercat, prin intermediul gravurilor sale de interpretare (Teseu părăsind pe Ariadna (după Fr. Ehrmann), Lupta de la Anghiari(după desenul lui P. P. Rubens), Dansul (după J. B. Carpeaux), Vârful cu dor (după G. D. Mirea) ş.a.), să popularizeze lucrări de valoare din arta universală. Acestea impresionează prin monumentalitatea formelor şi sensibilitatea desenului ce surprinde mişcarea şi încordarea, potrivit unui comunicat de presa din partea Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște

Distribuie acest articol Oficial Media
Share