Caravana Culturii în Valea Jiului - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Caravana Culturii în Valea Jiului

La finele săptămânii trecute, CARAVANA CULTURII  a fost invitată la un eveniment inedit realizat sub egida CENTENARULUI național, de către inițiatorii CAMPANIEI VIAȚA – Școala Gimnazială nr. 3 și CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI.

A trecut o caravană, cu poeți contemporani. Pentru-a pune în poeme suflete de momârlani Şi urcară Retezatul, Iorgovani de vremuri noi. Pentru-a şti și-a înțelege, cum e viata pe la noi. (Costy Triță).

Palatul Cultural a găzduit evenimentul, ce a prilejuit întâlnirea publicului cu o seamă de scriitori, oameni politici,  artişti, jurnalişti, oameni de ştiință şi oameni de cultură ai României. Evenimentul educativ – cultural, în care a avut loc și diseminarea proiectului mai sus menționat s-a desfășurat în parterneriat cu Primăria municipiului Lupeni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, Centrul EGAL al Crucii Roșii Române, Comexim R Lupeni, Realcom Petroşani.  Gazdele evenimentului au fost directorii: Victor Malageanu, Melania Nan și reprezentanții Clubului de Presă Valea Jiului: Angella Dumitrașcu, Reghina Vlad  și Dorel Neamțu.  Invitatul de onoare  la eveniment, invitat de Clubul de Presă Valea Jiului, europarlamentarul Maria Grapini, a felicitat organizatorii şi invitaţii pentru cunoaşterea şi promovarea patrimoniului cultural, al zestrei etnofolclorice naționale, dar și din Valea Jiului și i-a îndemnat pe oamenii de afaceri și firmele, să sprijine și să sponsorizeze proiectele educaționale cu impact deosebit asupra comunităților locale.

 „Sunt fericită!  Am reușit în două zile să mă întâlnesc cu oameni din patru județe: Timiș, Caraș, Hunedoara și Mehedinți. Am putut să vorbes cu elevi, profesori, scriitori, pensionari, batrâni care trăiesc în cămine de bătrâni, consilieri locali, primari, etc. Este minunat să comunici fără prejudecăți, să afli adevărul. Să simți că oamenii vor să te asculte și să te vadă!”, a transmis europarlamentarul Maria Grapini.

La rândul său, viceprimarul Iacob Mesaroș a ținut să-i felicite pe cei care au încheiat un proiect important,  de care au beneficiat 2500 de persoane din Lupeni și Uricani, copii și adulți.    Sâmbătă,  9 iunie 2018, beneficiarii Căminului de Seniori din Lupeni au primit și ei vizita membrilor ”Caravanei Culturii” Marian Bărăscu poet, umorist, Constantin Triţă poet din Piatra Olt, Pandele Jianu interpret romanţe din Drăgăneşti Olt, Liliana Ghiţă Boian poet din Drăgăneşti Olt, Tanţy Triţă poet din Piatra Olt, Zenovia Zamfir scriitor din Râmnicu Vâlcea, Cornel Popescu instrumentist flaut şi cimpoi din Craiova, Rodica Ţugui sociolog din Craiova, Veturia Ionescu din Bucureşti, Sava Regăţeanu interpret muzică uşoară şi populară colaboratorul televiziunilor naţionale din Bucureşti, Dumitru Negulescu cantautor, artist Râmnicu Vâlcea, Stejărel Ionescu – jurnalist-poet din Timişoara, Mihai Bodogan – interpret muzică populară, Gheorghe Niculescu – poet din Uricani, care le-au oferit în dar,  un spectacol de muzica şi poezie.  Reprezentata Bibliotecii Judeţene ”Antim Ivireanul” Vâlcea, Zenovia Zamfir a donat mai multe cărţi pentru biblioteca așezământului de ocrotire a bunicilor noștri. Spre seară, membrii CARAVANEI CULTURII au fost oaspeți la Muzeul Momârlanului de la Pensiunea Retezat, acolo unde, gazdele,  fam. prof. Viorica și Ioan Holobuț le-au prezentat ”copilul lor de suflet” , aspect din viața momârlanilor din zona de vest a Văii Jiului.

De buna desfăşurare a evenimentelor cultural-social s-au îngrijit: Angella Dumitraşcu – preşedinta Clubului de Presă „Valea JiuluiŢ, Iacob Mesaros – viceprimar al municipiului Lupeni, Victor Mălăgeanu şi Melania Nan directori la Şcoala Gimnazială nr. 3. Lupeni, precum și membrii echipei de proiect constituită din profesorii: Drăgoi Eugenia, Baroi Cornel, Maria Kasza, Elena Kiss, Mihaela Vulc, Violeta Haranguș, Viorica şi Ioan Holobuţ.

Întregul eveniment a fost o reușită, a echipei  de succes care, iată, prin tot ceea ce face promovează educația, cultura, arta precum și frumusețile lăsate de Dumnezeu pe aceste meleaguri. ”Au fost trei zile de vis în care s-au împletit: educația, poezia, muzica, patriotismul național, tradițiile strămoșești. Am devenit o mare FAMILIE și prin tot ceea ce încercăm să facem, promovăm cultura și identitatea națională, oriunde vom merge, în lumea asta mare. Doresc să le urez colegilor mei din CARAVANA CULTURII sănătate, inspirație pe măsură și să ne revedem cu bine la o următoarele întâlniri. Mulțumesc colegilor din proiect, partenerilor noștri și sponsorului principal pentru reușita acestui eveniment care s-a desfășurat în Valea Jiului, la Lupeni”, a ținut să declare președintele CLUBULUI DE PRESĂ, Angella Dumitrașcu.

De asemenea şi jurnalistul şi scriitorul hunedorean, debarcat în Timişoara de câţiva ani, Stejărel Ionescu, a fost oaspetele clubului de presă din Valea Jiului, lansându-şi la Sala de marmură a Primăriei Petroşani, cinci titluri de carte, şi oferind publicului prezent un spectacol de muzică şi poezie . Aceleaşi cărţi au fost prezentate şi la Palatul Culturii din Lupeni în cadrul Caravanei Culturii. Autorul a donat cărţi şi a oferit autografe.

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share