Constantin Noica: ”Ce bucurie că viaţa n-are sens. Pot să îi dau eu unul”

Filosof, poet, eseist, publicist, scriitor – de origine aromână, Constantin Noica s-a născut la 12 iulie/stil vechi 1909 în comuna Vitănești (județul Teleorman). Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928, urmează liceul „Spiru Haret; promovează bacalaureatul în 1928. Ca licean, debutează în revista „Vlăstarul” (1927) – cu eseuri care au fost publicate (anul 1934) în volumul Mathesis sau bucuriile simple. Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București. Citește mai multe AICI.

Constantin Noica – CITATE

”Dar, cu sau fără buletin, ce este un om? Este ceea ce rămâne din el atunci când lumea în care trăiește îl desființează(…) Încerc să vă mai domolesc animalitatea, răsfățul și nemulțumirea, încerc să vă fac să treceți de la sinele individual la cel lărgit(…) Dacă există, mizeria există în primul rând în voi, în limitele voastre interioare. S-au citit cărți și la lumina felinarului(…) Nu depinde decât de voi să fiți bine așezați în viață, în istorie, în familie, în cultură”.

Autoritate (augeo) are cel care te sporeşte, te adevereşte, ca mama pe copil, profesorul pe elev, sufletul – corpul.

Trei lucruri ne pot lăsa indiferenţi: politica, istoria şi timpul. Tot ce e bun, tot ce e cultură iese din timp.

E o mutilare să-ţi identifici şi dezvolţi o vocaţie unilaterală. E o mutilare a mutilării să n-o identifici şi să rămâi în sărăcia ta.

Lamentabilul principiu “nimeni nu e de neînlocuit”. Dar tocmai la asta trebuie să tinzi, la o societate cu oameni de neînlocuit, ca un organism. Pe când aşa, omul e piesă de schimb şi totul e mecanism. (Creierul nu-şi reface celulele.)

Te iau în braţe: mersul meu să fie mersul tău. Îţi cânt ceva. Cântecul meu să fie vibraţia ta. Scriu o carte: emoţia mea în idee să fie a ta. Vreau să sporesc prin tine. Tot ce mă sporeşte e adevărat.

Dintre toate roadele pamântului, omul e singurul care nu se coace niciodată. Nu există maturitate; doar tinereţe. Pentru societate e un dezastru: de aici conflicte, catastrofe şi inadecvări de tot soiul: ideologii şi ştiinţe perfecte pentru oamenii necopţi. Pentru ins e o binecuvântare: ramâne ingenuu toată viaţa.

Nimic nu e bun, dacă nu are în el infinitatea, “partea lui Dumnezeu”.

Întâlnesc câţiva tineri în jurul a 30 de ani, supăraţi, nu pe ceea ce nu au făcut ei, ci pe ceea ce nu a făcut viaţa pentru ei. Dar cum să le rezerve lozul cel mare viaţa, dacă nu au investit nici o miză?

Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.

De unde ideea că filozofia te învaţă adevărul? Te învaţă să gândeşti – nu adevărul. Îţi dă DIRECŢIA adevărului. Vorba lui Kant: ca să ştii care e adevărul despre un lucru, trebuie să ai acordul cu acel lucru. Deci, orice adevăr e despre ceva; orice adevăr e material. Ce poate să însemne adevărul, aşa formal? Există realităţi, nu realitate. Există adevăruri, nu adevăr.

Nu se poate cunoaşte fiinţa sufletească şi spirituală a omului fără de imposibilităţile de care s-a lovit el.

Omul care ştie să fie singur, acela te înţelege cu adevărat, acela care te iubeşte cu adevărat. Celălalt, prea aproape, îţi ţine doar umbră.

Iubesc prea mult oamenii pentru a putea rămâne între ei. Pentru că, dacă rămân între ei, ajung să-i urăsc!

Constantin Noica: Când spiritul se trezeşte în lume, el o pune pe aceasta sub semnul întrebării.

Dacă iubiţi muzica – pierderile, curgerile, creşterile; dacă vă plac geometria şi rigoarea, fără să vi se împietrească inima şi mintea; dacă aveţi un dram de nebunie şi un munte de măsură – veţi întâlni, cândva, filozofia.

Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii.

Când ai să fii în ordinea ta, omule? Când ai să faci din fiecare ceas un pas şi din paşii zilei tale un mers, şi nu o împleticire?

Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile şi de a-şi depăşi reuşitele.

Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea.

Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.

Ce vrea filozofia, această “cenuşăreasă”? Să readucă lumea din dezordinea ei actuală în ordine, s-o scoată din bezmeticeală, haos şi stres, să trezească în om sentimentul responsabilităţii.

Fiecare creaţie e o mărturisire de sine, aşadar o bucurie.

Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.

Numai Mântuitorul a ştiut că destinul nostru era de a fi singuri — şi de aceea mântuirea lui vine prin conştiinţă, şi nu prin turmă.

Ce bucurie că viaţa n-are sens. Pot să îi dau eu unul…

sursa: autori.citatepedia.ro

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media