Exerciţiu – “Miercurea Alarmelor”.
Aşa cum ne-am obişnuit, în prima zi de miercuri a fiecărei luni se acţionează sirenele de alarmare publică existente la nivel judeţean.
Astfel, mâine, în intervalul orar 10:00 – 11:00, vor fi acționate echipamentele din cadrul sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării permanente a acestor antrenamente lunare, deși pot genera disconfort în rândul populației.
Începând cu luna august a anului 2017, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ”BASARAB I” AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cristian Stan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Târgoviște cu peste 30.000 de semnături
Șeful NATO la manșa unui EUROFIGHTER german
Apă, soare, natură și un mediu sănătos pentru VIAȚĂ