Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Geamurile ferestrelor vor produce energie electrica

energie elect.

O echipă de cercetători de la Universitatea Michigan a creat, în sfârșit, un panou solar perfect transparent. Acest lucru ar putea transforma civilizația noastră într-o lume unde geamurile, panourile de sticlă și chiar clădiri întregi vor servi (și) la generarea energiei fotovoltaice.

Până acum, celulele solare de acest fel erau doar parțial transparente și de obicei cu o ușoară tentă. Cele noi, însă, ar fi atât de limpezi încât nu s-ar putea deosebi de un geam de sticlă obișnuit, susțin inventatorii americani.

Prin natura lor, materialele transparente trebuie să permită luminii libera trecere. De aceea, celulele fotovoltaice transparente sunt virtual imposibile, deoarece panourile solare generează energie tocmai prin transformarea fotonilor absorbiți în electroni. Iar pentru ca un material să fie complet transparent, lumina trebuie să ajungă, prin el, la ochi, neîmpiedicată de nimic, ceea ce înseamnă că fotonii traversează complet materialul, fără a fi absorbiți în vreun fel de acesta.


Așadar, ca să obțină o celulă solară într-adevăr transparentă, echipa de la Universitatea Michigan a creat ceva ce se numește TLSC (concentrator solar luminiscent transparent), care folosește săruri organice pentru a absorbi lungimi de undă care sunt oricum invizibile ochiului uman – lumina în spectrul infraroșu și în cel ultraviolet.

Versiuni anterioare ale unor celule solare semi-transparente absorb lumina solară și o transformă în energie cu o eficiență de aproximativ 7%. De la versiunea total transparentă a cercetătorilor din Michigan se așteaptă o eficiență maximă de circa 5% în viitor (în prezent ea este de abia 1%). Deși aceste procente par mici, locuințe sau clădiri dotate numai cu astfel de geamuri solare ar putea genera, pe termen lung, o „cantitate” considerabilă de energie electrică. Cercetările continuă și celulele fotovoltaice transparente ar pute începe să fie folosite chiar și în cazul gadgeturilor, scrie stiintasitehnica.com

Distribuie acest articol Oficial Media
Share