Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PREMIERĂ ”Amintiri din copilărie” la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște

La scurt timp de la premiera spectacolului „Vănătoarea sălbatică” – o comedie neagră foarte actuală, marți, 10 octombrie, de la orele 12:00, la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra a avut loc și premiera „Amintiri din copilărie”, după Ion Creangă, un spectacol de Nicolae Poghirc care semnează și adaptarea textului (scenariul), potrivit unui comunicat de presă din partea Teatrului Tony Bulandra.

Spectacolul este interactiv și este dedicat bunicilor și copiilor. Și adulților li se potrivește însă de minune, deoarece copilăria nu este niciodată un subiect de care să ne plictisim… mai ales cea a lui Ion Creangă, atât de hazliu povestită în grai moldovenesc.  Așa cum bine știți, încurcăturile se țin lanț în viața necoptului Nică care abia așteaptă să se coacă cireșele, să meargă la scăldat sau la colindat, să mănânce toată smântâna din oale.

Poznașul e de neoprit și la fel vor fi și hohotele de râs, dată fiind și distribuția din care fac parte: Ana Maria Cucută, Cristina Dumitra, Camelia Varga, Ilie Ghergu, Monalisa Toncu, Alexandru Năstase, Mihai Bălăceanu.  Nicolae Poghirc este actor (a jucat la Naționalul craiovean și timișorean, la Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul din Iași), regizor și manager de teatru (în prezent la Teatrul „Al Davila” din Pitești). Se remarcă prin puritatea umorului său care face deliciul spectatorilor atât în calitatea sa de actor, cât și în cea de regizor, pentru că reușește să-l transmită actorilor cu care lucrează.

Vă așteptăm cu mic cu mare la reprezentațiile viitoare ale spectacolului Amintiri din copilărie, pentru a nu uita să fim copii!

Citește și: PROGRAM SPECTACOLE PENTRU COPII LUNA OCTOMBRIE

Distribuie acest articol Oficial Media
Share