vin. dec. 13th, 2019

Oficial Media

Stiri, evenimente, opinii, atitudine

PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE PRIN EDUCAȚIE

Peste 60 de membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Guvernului şi ai instituţiilor guvernamentale, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale şi mass-media au agreat necesitatea intervenţiilor urgente în educaţie pentru a lupta eficient împoriva violenţei asupra persoanelor vulnerabile, în special fete şi femei.

Participanţii la dezbaterea cu tema ”Prevenirea şi combaterea violenţei domestice prin educaţie”, organizată la iniţiativa preşedintei Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, au cerut ferm ca aspecte specifice dintr-o educaţie din perspectiva egalităţii de şanse şi de gen – introducerea noţiunilor de profil în manualele şcolare şi în curriculum, educaţia obligatorie privind sănătatea reproductivă, pregătirea şi formarea autorităţilor în aplicarea legislaţiei curente – să fie obiective concrete pe termen scurt, mediu şi lung dacă dorim o Românie sigură pentru toţi cetăţenii ei.

”E nevoie de un efort conjungat al autorităţilor şi al societăţii civile ca să putem avansa în lupta împotriva violenţei asupra fetelor şi femeilor. În acest sens, trebuie ca statul român să-şi asume reforma educaţională prin excluderea stereotipurilor de orice fel din manualele şcolare şi o formare care să pregătească toţi copiii pentru un viitor incluziv şi sigur”, a declarat în deschiderea evenimentului preşedinta Comisiei, Cristina Iurişniţi. De asemenea, deputata USR a prezentat participanţilor o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ ce vizează definirea, prevenirea şi combaterea violenţei cibernetice, definită de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei şi Bărbaţi ca fiind acea manifestare antisocială care presupune hărţuirea în mediul online.

România a primit recomandări europene în acest sens datorită numărului crescut de cazuri asociate fenomenului în ţara noastră.

În cadrul dezbaterii au adresat discursuri invitaţilor, ministrul  Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, doamna secretar de stat, Aurelia Graţiela Drăghici, din partea Agenţiei Naţională pentru Egalitatea de Șanse; consilierul  de stat, Ligia Deca-  Administraţia Prezidenţială;  Rennie Yotova, director al Biroului Regional al OIF pentru Europa Centrală şi de Est şi doamna Éva-Andrea Csép, deputată UDMR, membră a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

În cea de-a doua sesiune a evenimentului, reprezentante ale organizaţiilor nonguvernamentale de profil din ţară şi din străinătate au prezentat proiecte, campanii şi studii de caz cu rezultate cantitative şi calitative în lupta împotriva violenţei. Au avut intervenţii interactive Silvia Dumitrache, Asociaţia Femeilor Românce din Italia; Laura Albu, Romanian Women’s Lobby; Daniela Drăghici, Reţeaua Rupem tăcerea despre violenţa sexuală; Irina Costache, A.L.E.G.  Simona Voicescu, Asociaţia NECUVINTE; Smaranda Cazan-Livescu, Serena Adler, Corina Popa, UNIFERO Inc. De un mare succes în rândul participanţilor la dezbatere s-a bucurat şi expoziţia dedicată personalităţilor feminine care au marcat istoria României – o colecţie de peste 20 de portrete expuse la eveniment cu sprijinul Fundaţiei Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Ministrul Muncii, Marius Budăi,  a declarat că susţine modificările legislative în privinţa completării si modificării legii de prevenţie şi combatere a violenţei domestice.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments