Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ajutoare naționale tranzitorii votate în PARLAMENTUL EUROPEAN

”În  plenul Parlametului European, a fost votat și adoptat un amendament extrem de important, pe care l-am propus în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, alături de alți colegi europarlamentari, în cadrul raportului privind “Politica agricolă comună – sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre și finanțate de FEGA și de FEADR”, a ținut să transmită europarlamentarul Daniel Buda. 

 În concret, este vorba despre amendamentul 132a, care se referă la ajutoarele naționale tranzitorii. Amendamentul adoptat prevede că “statele membre pot continua să acorde ajutoare naționale tranzitorii fermierilor din oricare dintre sectoarele autorizate de Comisie în conformitate cu articolul 132 alineatul (7) sau cu articolul 133a alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 în 2013. Cuantumul total al ajutoarelor naționale tranzitorii care pot fi acordate fermierilor se limitează la 50% din fiecare pachet financiar sectorial autorizat de Comisie în conformitate cu articolul 132 alineatul (7) sau cu articolul 133a alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 în 2013. Statele membre pot decide, pe baza unor criterii obiective și în limita prevăzută la alineatul (2), cuantumurile ajutoarelor naționale tranzitorii care urmează să fie acordate. Statele membre pot decide să adapteze perioada de referință pentru schemele de ajutoare naționale tranzitorii decuplate. Perioada de referință adaptată nu poate fi ulterioară datei de 1 iunie 2018.”

Ajutoarele naționale tranzitorii au fost introduse în 2004 cu scopul de a sprijini noile state membre ale UE și de a servi ca sprijin suplimentar pentru venit pentru sectoarele și fermierii cei mai vulnerabili care au cu adevărat nevoie să-și completeze veniturile. 

Ajutoarele naționale tranzitorii sunt neutre din punct de vedere bugetar pentru UE și au un efect social semnificativ în sprijinirea ocupării forței de muncă în zonele rurale. Ajutoarele naționale tranzitorii se vor aplica în continuare în perioada de tranziție a PAC, însă micii fermieri au nevoie de previzibilitate în următorii 7 ani. Întrucât CFM nu poate garanta convergența externă completă a plăților directe până în 2027, este esențial să se mențină ajutoarele naționale tranzitorii la nivelurile actuale.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share