Povestea lui Mihai Viteazul
În toamna anului 1600, Mihai Viteazul era într-o situaţie fără ieşire după ce în acelaşi an fusese voievodul tuturor românilor. După ce pierduse Transilvania şi Moldova, dar şi o parte a Ţării Româneşti, voievodul era la limita rezistenţei.Retras în Oltenia şi părăsit chiar de Buzeşti, Mihai va decide să ceară ajutorul împăratului habsburgic. Aşa că în toamna anului 1600 el trece în Ardeal prin zona Schela-Sâmbotin, singura practicabilă la vremea aceea. Însoţit de puţini colaboratori, Mihai coboară spre Petroşani, iar de aici în Ţara Haţegului, ferindu-se a fi reperat de gărzile generalului Basta, stăpân peste toată Transilvania la vremea aceea.
Prin Deva, Beiuş, Oradea, Debreţin, Tokay, Caşovia şi Bratislava, ajunge la Viena (12 ianuarie 1601), iar de aici la Praga, unde se afla Rudolf al II-lea. De-a lungul mai multor întâlniri şi urmare unor rapoarte exacte privind situaţia reală a noii configuraţii politico-strategice din regiunea carpato-dunăreană, Mihai reuşeşte să lămurească administraţia imperială şi pe însuşi împăratul, încredinţându-i-se misiunea restabilirii situaţiei în Transilvania. Aici nemeşii îl izgoniseră pe Basta, readucând pe tronul Principatului, pentru a treia oară, pe Sigismund Bathory.
Se cunosc evenimentele, revenirea spectaculoasă a lui Mihai Viteazul va fi curmată mişeleşte din ordinul generalului Basta. Gorjenii, cu Buzeştii revenind în tabăra domnitorului, îl vor aştepta în zadar.
Legenda spune că la Schela a murit calul lui Mihai Viteazul, semn că animalul a prevestit pericolul care-l păştea la trecerea peste munţi. Acolo, calul marelui voievod a murit pe loc, dar Mihai Viteazul a ignorat semnele şi şi-a continuat drumul pe jos. El a trecut spre Transilvania înfruntând soarta care urma să-i curme viaţa peste doar opt luni. Exact în locul în care se spune că a poposit pentru ultima dată Mihai Viteazul a fost ridicat un monument în anul 1932.
Monumentul de la Schela
În primăvara lui 1932, Societatea Culturală „CULTUL EROILOR” din Bucureşti a hotărât ridicarea unui monument închinat memoriei marelui voievod Mihai Viteazul, în amintirea trecerii sale prin Pasul Vulcanului (comuna Schela), spre Ardeal. Locul a purtat din vechime numele de „POAIANA LUI MIHAI”, locul de popas nocturn înainte de trecerea munţilor.
În august 1932, monumentul era gata şi el sosea în gara Târgu-Jiu, fiind apoi amplasat, pe la începutul lunii septembrie, într-un loc de popas de pe drumul ce leagă Schela Gorjului de Vulcanul Hunedoarei.
Meritul ridicării monumentului l-a avut locotenentul dr. C. Lupulescu, fiu al comunei Sâmbotin, împreună cu fratele său, studentul Ion Lupulescu. Instalat în septembrie 1932, monumentul era înalt de 6-7 metri şi avea în vârf un vultur, iar pe piedestal, în basorelief, chipul viteazului voievod. Inaugurarea s-a făcut pe 25 septembrie, de faţă cu multe autorităţi gorjene şi în prezenţa unui numeros public, foarte mulţi participanţi fiind din Târgu-Jiu.
A prezentat onorul o companie din Regimentul 18, o baterie din Regimentul 7 Artilerie Grea, participând cu însufleţire muzica Regimentului 18 Gorj. Serviciul divin a fost oficiat de preotul Gr. Prejbeanu, protoiereul judeţului la vremea aceea.
Pe vremea geto dacilor comunicația se făcea prin trecătoare Surducului, pe malul Jiului aceștia au tăiat în coasta stâncilor un drum practicabil care este vizibil și astăzi. Cercetărrile arheologice au găsit în 1858 45 de monede de bronz din vremea lui Augustus și o statuie de bronz reprezentând pe Ares- zeul războiului.
De-a lungul timpului Pasul Vâlcan a devenit „ drumul poștalioanelor”, care venind dispre Hațeg, trece de la Crividia prin Pasul Dealul Babii, ajunge la Vulcan, și de acolo, urcă în Pas Vâlcan, acolo unde era vama și poșta de schimb a cailor. Se ajungea la ADLER – la altitudinea de 1621 m și de aici, drumul coboraspre Gorj, prin cătunul Buliga și Vama Veche, la Schela și Tg. Jiu.
Însuși Împăratul Iosef al II – lea spunea despre Pasul Vâlcan ”Drumul se parcurge greu, Valea Jiului maghiar ca și a Jiului valah, este o vale frumoasă, presărată cu case răsfirate și aici se practică creșterea vitelor. Partea maghiară este așezată pe stânga, cealaltă pe dreapta, ambele sunt străbătute de două râuri mici, care se numesc Jiuri, care apoi, se unesc și curg în jos, în Valahia”.
Se spune că turcii au atacat VALEA JIULUI în anul 1782, în 1778 generalul Laudon ridicase redute de apărare în zona Pasului Vâlcan și a dat foc unui deal cu cărbuni ca să-i sperie pe turci, focul arzând mai bine de 14 ani. România își va îndeplini angajamentul asumat prin semnarea Tratatului de alianță cu ANTANTA și, în noaptea de 14/ 27/28 august 1916 armata română atacă pe frontiera cu Austro- Ungaria, pătrunzând în Transilvania prin 18 puncte. În 29 august 1916 trupele române intrau în Brașov și în orașul Petroșani. Avangarda românească va trece prin Pasul Merișorși va ocupa satele Baru Mare și Mic, de pe Valea Streiulu, la 10 septembrie intrând în contact cu patrule germane din Divizia 187 Prusiană și corpul Alpin Bavarez. În octombrie 1916 în Pasul Merișor se dă o luptă grea și acesta ajunge în mâna inamicului.
Pentru a evita încercuirea de la Muntele Tulișa, se dă ordin de evacuare a orașului Petroșani și retragerea pe vechile aliniamente de pe graniță, ceea ce face ca în data de 20 septembrie 1916, trupele germane să intre în Petroșani. Ofensiva va continua și inamicul va ocupa piscurile cele mai înalte precum Pasul Vâlcan, trecătoarea Buliga și Defileul Jiului.
După lupte grele, cu mari pierderi de vieți omenești, de o parte și de alta a frontului, până la 2 octombrie 1916, trupele românești se retrag pe crestele de la frontieră. Realizarea ”Pantheonului din Pasul Vâlcan” se înscrie într-un curs care a început imediat după încheierea primului război mondial, acela al preocupării autotităților civile și militare, acomunităților de a aduce prinosul de recunoștință celor care au luptat, prin jertfa supremă, în confruntările militare 1916-1919, la sfârșitul cărora se naște ROMÂNIA MARE.
Pe platoul aflat la 1621 m altitudine ne-a întâmpinat un ansamblu monumental, având la mijloc CRUCEA RĂSTIGNIRII LUI ISUS CRISTOS care este flancată în dreapta și stânga de busturile personalităților care au participat direct la luptele din VALEA JIULUI sau au fost implicate în evenimentele din anii războiului de reîntregire a României: generalii Dumitru Cocorăscu și Ion Culcer, Regele Ferdinand I, Regina Maria, locotenent Gheorghe Tătărăscu, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, generalul Ioan Dragalina și sublocotenentul Emil Popovici.
Toate busturile sunt realizate la inițiativa filantropului VĂII JIULUI Emil Părău, de sculptorul prof. Teodosie Cuciuc și au fost dezvelite în anul 2016.
În anul 2019 complexul a fost întregit cu un sarcofag din marmură neagră pe placa tombală fiind gravat mesajul: ”GLORIE EROILOR NEAMULUI. ÎNTRU CINSTIREA OȘTAȘILOR DIN VECHIUL REGAT PENTRU NEUITATELE PILDE ALE IUBIRII DE NEAM ȘI ȚARĂ, PENTRU CEI DE AZI ȘI VIITOR. ARDEALUL VI SE ÎNCHINĂ!”
”Este de datoria noastră, ca odată pe an să le fim şi noi recunoscători, să ne cinstim eroii, pentru ca noi să trăim liberi. ”, a transmis filantropul Văii Jiului Emil Ilie Părău.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
ONOR ȘI RECUNOȘTINȚĂ VETERANILOR DE RĂZBOI
Ileana Oancea „soldați şi îngeri” & prezentare de album „Armonia hermetică a cosmosului” Gabriel Kelemen
”Continuăm împreună pe drumul dezvoltării județului Hunedoara!”