Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

City of Mara lansează Avenue: un nou concept de locuire, la Timișoara

Joi, 24 octombrie 2019, va avea loc lansarea oficială a proiectului ansamblului City of Mara Avenue, parte din City of Mara, o investiție de peste 55 milioane de euro, care va transforma definitiv fosta zonă industrială de pe Calea Circumvalațiunii, într-un spațiu modern, cochet, inspirat din stilului de locuire vest-european.

Situat pe Calea Circumvalațiunii nr.1, proiectul aduce la Timișoara un nou concept imobiliar, cel de ”city mall”, un concept integrat de living și lifestyle, în care noile blocuri de locuințe vor oferi la parter o gamă variată de servicii, destinate locatarilor, dar nu numai lor.

În cifre, ansamblul imobiliar va însemna șase noi blocuri cu un regim de înălțime de P+11e, cu 507 de apartamente și 4.000 de metri pătrați de spații comerciale pentru supermarket-uri, săli de sport și fitness, cafenele, restaurante, spălătorie de haine, librărie, brand-uri de lifestyle.

City of Mara Avenue, situat la nici 7 minute de mers pe jos de centrul Timișoarei, este ultima etapă a proiectului, care, până acum, înseamnă  261 de apartamente vândute dintr-un total de 281 apartamente construite.

Cu toții ne dorim să trăim într-un loc în care ne trezim dimineața, coborâm la micul dejun cu croissant și cafea, avem un loc unde lăsăm hainele pentru spălat, ne întâlnim la prânz cu prietenii în grădinile complexului, citim o carte într-o librărie cochetă sau facem shopping, iar seara luăm cina într-un restaurant unde ospătarul cunoaște vinul nostru preferat.

Sau să deținem un apartament într-un loc foarte dorit, pentru cei care investesc în active imobiliare centrale, cărora le crește valoarea în timp.

Creşterea economică în sectorul imobiliar a dus la dezvoltările rezidențiale ample, în care se încearcă implementarea stilului de locuire Vest-european, mai precis acela de a-i oferi locuitorului un concept de locuire ce include un lifestyle modern. Pe scurt –  un mod de viaţă construit în jurul locuinţei.

 Dezvoltatorii cu o viziune pe termen lung investesc în concepte de living, de spații de locuit ce includ servicii și facilități care oferă confort și experiențe viitorilor locatari.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share