Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

COVID 19 , “incapabil” să oprească investițiile municipiului de pe Bega

Începe să crească popularitatea municipiului de pe Bega, datorită investițiilor ce au loc în oraș. Acum dacă e coronavirus, nu trebuie să ne împiedice, acest virus și să nu mai facem investiții. Ne desparte mai puțin de un an, iar lunile fug una după alta, până în 2021. Unii cred că tot ce se întâmplă e o “MARE CRIZĂ”, dar hai să nu ne amgim singuri cu astfel de fanfaronade. Vedem că mor într-adevăr oaneni? Mor oameni sănătoși? Nici vorbă. Mor bolnavi de cancer, în ultima fază, boli în ultimul stadiu, “gripa” asta le-a cam înlesnit mai rapid moartea.

Sunt primari care îi mai interesează și frumusețea urbei în care trăiește. Unul dintre ei ar fi și primarul Timișoarei Nicolae Robu.

Mai sunt multe lucruri de făcut, așa că astăzi Primăria Municipiului Timișoara a încheiat cu societatea comercială SC Aquajet SRL din București contracte pentru realizarea a trei fântâni ornamentale.

Cele trei fântâni se vor construi:  una  în Calea Lipovei –  190.000 lei,  cea de-a doua pe strada Iuliu Maniu – 327.000 lei, iar cea de-a treia în Piața Bălcescu – 627.000 lei.

SC Aquajet SRL, va încasa  din cele trei lucrări suma de 1.144.000 lei, societatea câștigătoare aparține bucureșteanului Cristian Vlad Ghergu, în calitate de asociat unic. Licitația a fost organizată de Primăria Municipiului Timișoara, avândca și  criteriu de atribuire „prețul cel mai scăzut”.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share