Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, organizează la Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” din București, în perioada 8-9 iulie, unicul festival care onorează prietenia dintre cele două popoare.
Ajuns la ediția a XIV-a, evenimentul de anul acesta celebrează 75 de ani de relații diplomatice bilaterale și a fost gândit astfel încât, cei care iubesc cultura și tradițiile Indiei, să se bucure timp de două zile de spiritul acestei lumi pluraliste, multilingve și multietnice.
Va fi o atmosferă de sărbătoare, în culorile vii ale paradei elegantului și misteriosului sari, în faldurile căruia se ascunde geniul artizanilor creatori. Pe ritmuri de dans și în acordul muzicilor tradiționale, printre poveștile ambasadorilor culturali și filozofia de viață a yoghinilor, vom trăi bucuria de a dărui publicului bucureștean o parte din sufletul celor ce locuiesc în spațiul dintre fluviul sacru Gange și măreția munților Himalaya.
,,Atlasul frumuseții” femeilor din India, de la cele anonime până la cele celebre, va fi dezvăluit publicului printr-o expoziție de fotografie semnată de către Mihaela Noroc iar viața exemplară a primei traducătoare a lui Eminescu în Asia va fi ilustrată prin expoziția intitulată “Amita Bhose, de la Gangele măreț la București”.
Nu vor lipsi nici lansările și prezentările de carte, dedicate celor mai importante textele sacre hinduse și unor mari personalități, precum Tagore și Swami Vivekananda.
Târgul de produse artizanale, bijuterii și articole vestimentare va fi ,,condimentat” cu specialități culinare ale căror gusturi sunt greu de definit și mai ales de reprodus în farfuriile europene, fără o cunoaștere aprofundată a mirodeniilor indiene.
Celor care iubesc arta tatuajelor cu henna vor avea posibilitatea să-i afle secretele, în cadrul unor ateliere dedicate iar cei interesați să descopere beneficiile medicinei tradiționale Ayurveda, sau să învețe câteva cuvinte în limba hindi, o vor putea face de la specialiști în domeniu.
Vă așteptăm cu drag la cel mai mare eveniment dedicat prieteniei româno-indiene!” transmit organizatorii.
Costul biletului de intrare ce oferă acces la toate activitățile din programul festivalului, între orele 09:00 – 20:00, pe durata celor două zile, este de 15 lei pentru adulți și 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Copiii au intrarea gratuită.
Biletul de intrare la Grădina Botanică se achită separat (10 lei bilet întreg și 5 lei bilet redus).
Programul festivalului este disponibil pe www.namasteindia.ro
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
La Județean – un film care combină genurile psihologic, polițist și horror
Universitatea Politehnica Timișoara, aproape de elevii de liceu și prin sport
Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – AFC Unirea Slobozia