Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Gazul natural și centralele nucleare vor putea primi finanțări din fonduri europene

Parlamentul  European a respins o propunere de a se opune includerii anumitor activități nucleare și gaziere ca activități economice durabile din punctul de vedere al mediului. Parlamentul European nu s-a opus Actului delegat al Comisiei privind taxonomia. Acesta propune includerea, în anumite condiții, a unor activități specifice din sectorul gazelor naturale și cel al energiei nucleare în lista activităților economice durabile din punctul de vedere al mediului care fac obiectul așa-numitei taxonomii a Uniunii Europene. Comisia consideră că investițiile private în activitățile din sectorul gazelor naturale și din sectorul nuclear pot juca un rol în tranziția verde. Astfel, a propus clasificarea anumitor activități din cele două sectoare ca activități de tranziție care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice. Includerea anumitor activități nucleare și gaziere este limitată în timp și depinde de anumite condiții specifice și cerințe de transparență.278 deputați europeni au votat în favoarea rezoluției, 328 împotrivă și 33 s-au abținut. Ar fi fost necesară întrunirea unei majorități absolute de 353 de deputați europeni pentru a introduce un veto împotriva propunerii Comisiei. Dacă nici Parlamentul, nici Consiliul nu formulează obiecții cu privire la propunere până pe 11 iulie 2022, Actul delegat privind taxonomia va intra în vigoare și se va aplica de la 1 ianuarie 2023. Regulamentul privind taxonomia face parte din Planul de acțiune al Comisiei privind finanțarea creșterii durabile. Regulamentul urmărește să stimuleze investițiile ecologice și să prevină dezinformarea ecologică (cunoscută și ca „greenwashing”).
”Ne-a trecut glontul pe la ureche, azi în Parlamentul European tuturor europenilor. Stânga neomarxistă din Parlament dorea să scoată energia nucleară și pe gaz din taxonomie, ceea ce conducea la creșterea prețurilor energiei și mai mult și, implicit, la omorarea economiei europene și sărăcirea populației. Propunerea a căzut la vot, dar s-a luptat pentru fiecare vot” a transmis europarlamentarul Cristian Terheș.
Premierul român Nicolae Ciucă salută votul din Parlamentul European privind acceptarea investiţiilor în gaze şi energie nucleară ca parte a tranziţiei ecologice.

„Salut perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023. Investiţiile în gaze şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice”, a subliniat acesta, pe contul său de Twitter.

”Cu RePowerEU, programul european,  se pot  finanța suplimentar investițiile în energie, dar  există acum  posibilitatea modificării planurilor de redresare și reziliență, astfel încât să  se permită creșterea independenței energetice și reducerea prețurilor pentru consumatori. În total, peste 200 de miliarde de euro ar urma să fie investiți suplimentar în domeniu până în 2027. Pentru România, miza includerii în taxonomia UE a celor trei domenii-cheie – agricultură, gaze naturale, energie nucleară – este imensă, dat fiind faptul că în joc sunt și posibilitățile de a finanța aceste sectoare prin instrumente ale UE și fonduri europene. România trebuie să-și apere cu temeinicie interesele energetice și să-și argumenteze solid, în toate forurile europene de decizie, susținerea pentru un mix energetic diversificat, care include și energia nucleară și statutul de combustibil de tranziție pentru gaz iar  miza este imensă și costurile unui potențial eșec vor fi decontate de toți românii!” a declarat și europarlamentarul umanist  Maria Grapini.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share