Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

La mulți ani, Timișoara!

”Meriți mai mult respect, o mai bună administrare și mai multă promovare!”
La ceas aniversar, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a transmis un mesaj emoționant orașului și locuitorilor Timișoarei:
„Ziua Timișoarei este, până la urmă, ziua noastră, a tuturor, un moment de mare sărbătoare! Trebuie să milităm împreună pentru dreptate și adevăr, să fim implicați, să ne pese! Să fim buni timișoreni, buni români, patrioți, cu toții! Să ne respectăm valorile, tradiția și cultura românească!
                                 Să iubim Timișoara și să ne implicăm pentru dezvoltarea ei!
Mi-aș fi dorit ca, de Ziua Timișoarei, în 2023, să nu mai avem oameni care își duc zilele cu greu, mi-aș fi dorit să fie mai multă înțelegere si respect, mi-aș fi dorit ca Timișoara să fie un spațiu socio-cultural unde oamenii să trăiască liniștiți, împliniți și fericiți.
La mulți ani, Timișoara!  Te iubesc pentru că aici m-am realizat profesional, aici am o familie minunată de 48 de ani, aici am prieteni și mă mândresc cu tot ce ai mai bun!
Meriți mai mult respect, o mai bună administrare și mai multă promovare!
Dar…. este Timisoara mea și îi doresc, din tot sufletul, “La mulți ani!”.
De menționat că pe 3 august 1919, Timișoara și Banatul s-au alipit României Mari. Atunci, în orașul de pe Bega, au intrat trupele române, iar Banatul a fost readus în graniţele țării.
Dorobanţii Armatei Regale Române, sub comanda colonelului Virgil Economu, au intrat, în data de 3 august, în Timişoara, şi au instaurat administraţia militară română pe teritoriul judeţului Timiş-Torontal.
Aceștia au fost primiți de prefectul Aurel Comșa, primarul Iozsef Geml și alte oficialități ale orașului. Aspectul oraşului era cu totul schimbat: flamura tricoloră împodobea casele oraşului, poporul era îmbrăcat în haine de sărbătoare şi se grăbea să-i salute pe dorobanţii români.
Peste ani, rememorând această zi, dr. Aurel Cosma va consemna: ”Într-adevăr nu era decât la 3 August 1919 când oraşul Timişoara şi-a deschis porţile în faţa dorobanţilor români, care au venit să pună stăpânire veşnică pe acest pământ românesc. Era o zi mare pentru noi. Era praznicul dezrobirii Banatului. Nu se poate cuprinde în cuvinte însufleţirea nemărginită a românilor de aici, care au venit în număr de aproape o sută de mii, ca să întâmpine glorioasa noastră armată”.
Astfel, ziua de 3 August a devenit Ziua Timişoarei în anul 1999, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share