25/05/2020

Mit si realitate în relatiile de cuplu (I)

Morrie şi Arleah Shechtman sunt doi psihoterapeuţi americani care au studiat de relaţia de cuplu şi care au contribuţii importante în domeniul larg al dezvoltării personale. Unul dintre domeniile abordate este cel legat de viaţa de cuplu şi miturile adoptate frecvent referitor la ea. Cartea lor “Iubirea la timpul prezent – Cum să ai o căsnicie cu multă intimitate şi puţin efort” a fost publicată în 2007 de Editura Elena Francisc Publishing.
Citatele care sunt prezentate mai jos sunt din această carte.
Rezultatele studiilor psihosociologice prezentate sub forma contrastantă mit-realitate este un bun prilej de reevaluare a relaţilor de cuplu si de găsire, atunci când este cazul, a soluţiilor de remediere pentru a evita traumele emoţionale inutile.

Mit: Oamenii opuşi se atrag reciproc. Într-un cuplu, diferenţele dintre parteneri îi fac să se completeze.
Realitate: Pentru o relaţie excelentă e nevoie de valori esenţiale identice.

Majoritatea cuplurilor care îşi clarifică împreună valorile au plăcuta surpriză de a descoperi că sunt de acord în mare măsură. Deşi puţini şi-au formulat clar şi conştient convingerile la vremea când îţi aleg partenerul, la nivel inconştient ei gravitează către o persoană cu valori puternic compatibile. Când valorile comune sunt identificate şi formulate explicit, cuplurile descoperă un anumit numitor comun ferm, de pe a cărui bază pot lucra la rezolvarea multor conflicte care anterior păreau de nerezolvat. Ei descoperă că în ciuda dificultăţilor pe care le-au întâmpinat în cadrul relaţiei lor, au ales partenerul potrivit.

Mit: Iubirea te va ajuta să treci prin momente grele într-o relaţie.
Realitate: Valorile comune sunt acelea care-ţi permit să traversezi o criză.
Când se simt împotmoliţi în relaţia în care se află, blocaţi într-o problemă sau într-un conflict care nu se lasă rezolvat orice ar face, partenerii de cuplu se confruntă cu un “curent puternic din trecut”. Criza care aduce o relaţie de cuplu pe punctul dizolvării a fost pusă în mişcare cu ani mulţi înainte să se cunoască partenerii. Ea îşi are rădăcinile în modelele lor familiare. Aşadar, atracţia către partenerul/a de cuplu este, de fapt, atracţia dintre modelele familiare compatibile şi de valorile compatibile. Atracţia dintre cei doi constă într-o combinaţie complexă de impulsuri: de a vindeca trecutul şi de a rămâne blocat în el, de a accepta provocarea prezentului şi de a conspira cu partenerul pentru a evita prezentul. Iubirea pe care un partener o simte pentru celălalt într-un cuplu exprimă deopotrivă cele mai înalte idealuri şi cele mai profunde răni.
Iubirea înseamnă multe lucruri minunate dar nu reprezintă o soluţie. Când o relaţie de cuplu se împotmoleşte în tipare distructive cu rădăcini în trecutul îndepărtat, valorile comune sunt cele care îi împing pe cei doi către un prezent mai fericit. Valorile nu şterg suferinţa din trecut dar oferă posibilitatea de a lua hotărâri noi mai bune. Cu cât poţi recunoaşte mai deplin influenţa trecutului tău asupra a ceea ce simţi în prezent, cu atât devii mai liber să acţionezi în concordanţă cu valorile tale. Când aceste valori sunt împărtăşite şi de partener şi acţionaţi împreună în virtutea lor, te simţi atras de partener din cele mai bune motive. Il respecţi, îl admiri, te bucuri de prezenţa lui şi te respecţi pe tine însuţi pentru că îl iubeşti.

Mit: Trebuie să lucrezi asupra relaţiei tale dacă vrei să fie o relaţie bună.
Realitate: Nu relaţiile, ci oamenii au probleme.
Reactivarea unor “afaceri emoţionale neîncheiate” din trecut de către evenimente similare, umbresc prezentul trăit alături de partenerul de cuplu. “Oricât de paradoxal ar părea, a jeli trecutul constituie calea către fericire în prezent. Când începi să intri în legătură cu durerea proprie, vei descoperi că partenerul tău nu e sursa simţămintelor tale negative. Partenerul nu constituie o problemă, şi până la urmă nu trebuie să lucraţi la relaţia voastră.”

Mit: Altruismul şi dăruirea faţă de alţii dau naştere la cele mai bune relaţii.
Realitate: Limitele clare şi graniţele dau naştere la respect reciproc şi relaţii durabile.

Relaţia simbiotică dintre cei doi parteneri face aproape imposibilă impunerea unor limite sau graniţe clare care să contribuie la păstrarea şi protejarea individualităţii. A nu şti cine eşti, a nu şti ce-ţi doreşti, a nu şti ce aştepţi din parte celuilalt sunt premize ale unei vieţi de cuplu furtunoase, nesatisfăcatoare, care nu facilitează propria dezvoltare şi este o garanţie sigură pentru involuţie, “parazitare”. Când fiecare partener îi arată celuilalt care sunt graniţele sale, îl invită la parteneriat deplin şi la o intimitate mai profundă. “Când ne încălcăm valorile fundamentale, ne încălcăm şi graniţele. Dacă ne concentrăm la a trăi potrivit valorilor noastre, vom putea să vedem foarte clar care ne sunt limitele. De pildă, dacă preţuieşti devotamentul deplin faţă de misiunea ta în viaţă, acest lucru va impune o limită firească măsurii în care eşti dispus să devii dădaca, terapeutul sau sclavul sexual al partenerului tău, fiindcă trebuie să te trezeşti dimineaţa şi să te apuci de treabă. Dacă preţuieşti răspunderea, există o limită pentru cât de departe vei merge ca să salvezi un partener care se distruge singur. Dacă preţuieşti comunicarea de calitate, asta înseamnă că nu vei minţi despre ceea ce simţi ca să-i faci pe plac partenerului tău. ”
In plus, aducând de fiecare dată în relaţie ceva nou, care te bucură, te împlineşte, menţine treaz interesul partenerului/partenerei pentru tine. Noutatea, dinamismul se află de data aceasta în interiorul relaţiei, iar riscul ca monotonia – monstrul care distruge totul – să apară, este aproape inexistent.

sursa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share