Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Nedeia Poiana Muierii din Munții Șureanu în 20 iulie

Tradiție seculară a ciobanilor din Ținutul Momârlanilor și din cel al Poienarilor, nedeia de la stâna din Poiana Muierii, în Munții Șureanu, vă așteaptă și în acest an laolaltă iubitorii de tradiție și folclor.

Evenimentul se va desfășura la data de 20 iulie 2023, începând cu ora 9:00 și este organizat de Consiliul local și Primăria orașului Petrila, Parohia Ortodoxă de la Cimpa (Petrila), primarul orașului Petrila – Vasile Jurca, viceprimarul – Marius Heljiu, Composesoratul ”Obștea Jiană” și de familiile ciobanilor din Muntele Sterminosu, de la stâna din Poiana Muierii.

Nedeia din Poiana Muierii, din munții  Șureanu  îi va aduna și în acest an, pe păstorii din cele patru județe, unde, încă se mai păstrează, nealterată, tradiția creșterii oilor și transhumanța .
Neamul românesc este o comunitate de sânge, tradiţii, spaţiu şi destin…
Niciunde nu regăsim de exemplu, urma dacilor precum în aceste tradiții românești, de a prepara laptele și produsele tradiționale, decât acolo sus, în vîrf de munte, în care, putem citi încă, demnitatea şi vigoarea neamului nostru.
Iar tradiţiile populare sunt ADN-ul unui popor sănătos spiritual, sunt chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin care să ne redescoperim demnitatea, prin care, să ne afirmăm valoarea şi prin care, să stăm cu capul sus. Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi aplecat, indiferent de cum ne-ar dori unii, sau alţii.
Nedeia din Poiana Muierii va începe și anul acesta cu sjujba religioasă ținută sus, la troiță, de un sobor de preoți, pe locul în care, în anul 1947, ciobanii, s-au bătut între ei , pentru o femeie. Au rezultat doi morți, bătăușii au înfundat pușcăria pentru ea… femeia, tot ea…
Acolo sus, în imediata apropiere a Drumului Regelui, la nici trei kilometri, pe unde, acum peste 2000 de ani, au mărșăluit și armatele romane, în drumul lor către cetatea dacilor- Sarmisegetusa și Munții Orăștiei- Șureanu.
                                                                               
Numele de „Poiana Muierii” are și el trimiteri legendare, amintind când de o frumoasă „strigoaică” a locului, găsită moartă, când de locul în care, femeile s-au strâns ca niște amazoane pentru a-și elibera bărbații luați la oaste de către turcii invadatori pe la Câmpul lui Neag, dar mai precis, ar fi să dăm crezare acelui obicei legat de nedeia respectivă prin care, locuitorii din varii ținuturi mărginașe, își găseau aici jumătatea, așa cum se întâmpla și la nedeia care are loc pe Muntele Găina, „Poiana Muierii” fiind așadar un loc de întemeiere al căsătoriilor, locuitorii stabilind astfel legături între ținuturi montane, mai apropiate sau mai îndepărtate .
Iată și cam ce rol de liant etnic aveau nedeile organizate pe platouri muntoase, adunând locuitori dintr-o parte și alta a lanțului carpatic, sărbătorile pastorale devenind de socializare și schimburi ale căror obârșie, se pierd mult, în negura vremurilor.
Pe lângă nedeile „din vatra satului” deloc puține, începând de la Jieț, Maleia, Paroșeni, Merișor, Petroșani, Răscoala, Sălătruc, Lupeni, Dealul Babii, Uricani, Crivadia, Plopi, Bănița, trebuie să le nominalizăm, și pe cele care aveau loc în munți: Șureanu, Tulișa, Retezat, Lotru, Parâng, între care se află și cea de la Poiana Muierii, etc.
Evenimentul, organizat și anul acesta de Composesoratul Obștea Jiană, Parohia Ortodoxă de la Cimpa (Petrila), Primăria și Consiliul local Petrila și de ciobanii de la stâna din Poiana Muierii, va cuprinde pe lângă evenimentul religios și o frumoasă nedeie câmpenească.
Accesul se poate face cu o mașină, dar cu gardă mai înaltă, de pe șoseaua Transalpina, de la Obârșia Lotrului spre Oașa-Șugag. Important este să aveți și haine mai groase, pentru că sus, în munte vremea este schimbătoare.
Pe platoul din fața stânei din Poiana Muierii, va avea loc și un spectacol folcloric la care și-au anunțat deja participarea ansambluri folclorice din Petrila, Petroșani, Șugag, Voineasa, Poiana Sibiului, Vaideeni și Novaci, iar invitații vor putea degusta tradiționalele bucate care sunt pregătite de ciobani, la astfel de evenimente.
                                                                             
”Nedeia din Poiana Muierii este una dintre cele mai frumoase sărbători de tradiție ale noastre, ale petrilenilor. După datină, dis de dimineață, în funcție de depărtare, locuitorii din satele din vecinătatea muntelui iau drumul plaiurilor pentru a ajunge la timp la nedeia pe care o așteaptă an de an, cu toate pregătirile necesare unui asemenea eveniment. Încă din moși, strămoși, bărbați și femei, copii și vârstnici, pe jos sau călare, urmau aceleași poteci care îi duceau spre locul întâlnirii din Poiana Muierii. Aici, ciobanii erau întotdeauna gazde primitoare și-i întâmpinau pe oaspeți cu mâncăruri tradiționale, specifice bucătăriei pastorale, după care se încingea o petrecere cu cântec, joc și voie bună, până la asfințit, așa cum se va întâmpla și în acest an” transmite  Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
                                                                                 
Nedeia va începe, tot după datină, cu Sfânta Liturghie săvârșită în altarul de la vară ridicat lângă stâna din Poiana Muierii, de către preotul paroh Florin Vîlcea, urmată de un parastas pentru cei adormiți și de o rugăciune de mulțumire pentru cei vii.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share