Din nedumeririle mele de profesor…
Că avem un președinte care a făcut șase case din meditații, am înțeles.
Că avem un prim ministru cu bube penale în cap (apropo, parcă era cu #afarapenaliidinpolitica), am înțeles.
Că avem un ministru al muncii care vrea să ne scoată la pensie la 70 de ani pentru că “Doamne ferește să te culci sănătos și să te trezești mort”, am înțeles.
Că avem funcționari la Apele Române care măsoară debitul râurilor în litri, am înțeles.
Că avem jumătate din parlamentari și guvernanți cu diplome false, am înțeles.
Dar să avem un ministru al educației care să nu cunoască fișa postului unui profesor, asta nu înțeleg.
Am crezut că odată cu ministrul Anisie, în materie de aberații și incompetență, le-am văzut și auzit pe toate. Ei bine, nu!
Ministrul Cîmpeanu este campion absolut.
Spre deosebire de Anisie care tăcea cu lunile ca “mortul în păpușoi”, Cîmpeanu iese zilnic de 3-4 ori ba la televiziuni, ba la radio. Dacă ar vorbi și ce trebuie ar fi perfect. Dar ministrul Cîmpeanu se pare că nu prea știe care este rolul unui ministru al educației.
Deși pot înțelege alergia dumnealui la profesori, nu înțeleg de ce nu a citit fișa postului unui profesor.
Dragi admiratori ai ministrului, voi cei cu “vocația” la purtător, “calm down”. Am argumente.
Ieri sau alaltăieri, ministrul a ieșit la rampă cu o declarație care m-a dat gata. Suna așa: “Părinții vor avea la dispoziție formulare pentru a-și da acordul pt vaccinarea copiilor.
Mâine vom avea o listă completă, pentru fiecare școală, cu cadrul didactic desemnat și pentru facilitatea legăturii dintre părinți și DSP. Începând de mâine vom avea acest cadru didactic desemnat – nume, prenume, coordonate de contact…”.
Deci eu, profesor, având obligațiile profesionale specificate în fișa postului ( de exemplu, vezi: https://www.portalinvatamant.ro/articole/diverse-31/model-fisa-postului-pentru-profesori-din-invatamantul-gimnazial-5575.html?fbclid=IwAR2oGHiEAszDuE82bmpEuUqGXnVqZTwFvPZJYLZPvyRxKKA06-ZSvRVw_iw), mă pot trezi desemnat să fac pe ambasadorul vaccinării copiilor împotriva Covid-19.
Intrebări de profesor
Asta ridică niște întrebări. Știu că nu voi primi răspuns, dar eu le pun.
In baza a ce, eu, profesorul, voi avea dreptul să verific din listele DSP – ului să verific care sunt copiii vaccinați din școala mea? S-a modificat politica GDPR și acum datele medicale sunt publice?
Dacă eu, profesorul, fac aceste căutări, liste, statistici, cine îmi ține locul la catedră?
Pe ce catedră voi fi încadrată și cum voi fi plătit?
Dacă rămân pe catedra mea, când mă voi ocupa de statistici și întâlnirile cu părinții?
Ce autoritate am eu profesorul de matematică, română, sport, muzică, engleză….să vorbesc părinților despre beneficiile unui vaccin despre care nu știu mai nimic?
Ce răspunsuri voi da eu părinților cu copii alergici, cu boli cronice, cu contraindicații medicale când mă vor întreba care sunt riscurile vaccinării?
Sunt doar câteva întrebări. Este clar că această sarcină pe care o pune ministrul pe umerii mei nu are nicio legătură cu fișa postului meu.
Și-o fi pus ministrul problema că eu, profesorul desemnat, nu sunt vaccinat pentru că am interdicție de la medicul meu curant? (Nu săriți în sus deontologilor…nu este cazul meu, dar sunt astfel de profesori). Cu ce autoritate vin eu, nevaccinat (pentru că nu am voie) să cer părintelui să își vaccineze copilul?
Ce nu mai înțeleg eu la ministrul Cîmpeanu este de ce pune pe umerii profesorilor o treabă atât de delicată ca cea a vaccinării?
I se pare că nu suntem destul de huliți? Până acum nu a ratat nicio ocazie în care să ne acuze de incompetență și dezinteres. Acum suntem buni, competenți?
Competențe…
De ce nu lăsați medicii să își facă treaba? Ei sunt cei care trebuie să vorbească despre vaccin. Ei au datele despre vaccin, beneficiile și efectele adverse. Și tot ei au încasat căruțe de bani pe toată perioada pandemiei.
Cu numai o zi înainte ministrul declara sus și tare că salariile profesorilor nu sunt o prioritate. Pentru dumnealui majorarea salariilor, amânată deja de două ori nu este importantă, nu este necesară, dar scoaterea lor la înaintare în spinoasa problemă a vaccinării, da.
Dă-i încolo de profesori. De ce să fie dat în judecată un medic care l-a convins pe tatăl lui Gigel să îl vaccineze și Gigel a ajuns la urgență cu probleme, când poate fi dat în judecată un profesor?
Ultima întrebare pe care o pun este pentru colegii mei.
Veți lua și acum poziția ghicelului și veți accepta să faceți o treabă pentru care nu aveți calificare și care poate avea consecințe grave pentru toată lumea?
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Răzvan Constantinescu – Cum creezi o criză alimentară în șapte pași?
A nins pe Transalpina! Stratul de zăpadă are 5 centimetri iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona sau să fie echipați de iarnă
Bill Gates ne prevede viitorul: “Chiar dacă vom evita un război major, ne vom confrunta oricum cu o nouă pandemie”
Răzvan Constantinescu – președinte. Manifest – Dan Diaconu
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
LIFE STYLE
Cum să devii un învingător
Gabor Mate: Când oamenii s-au ocupat de suferințele lor emoționale, durerea cronică a dispărut
25 de sfaturi înțelepte care ne pot schimba viața în bine
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
DESTINATII
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfaturi pentru o viață fără oboseală și cu un somn odihnitor
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Concursul Internațional George Enescu: Finală exclusiv feminină la secțiunea de vioară
60 de cursanți la sesiunile de evaluare națională SALVAMONT
”Aș sugera guvernanților mai puține dispute politice și mai multă solidaritate între partide”