Transportul feroviar din județul Dâmbovița, analizat astăzi de reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ARF și CN CFR SA
Astăzi, 18 mai 2022, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), a fost semnat protocolul de colaborare între Consiliul Județean Dâmbovița și Compania Națională CFR SA, protocol ce urmărește implementarea unor proiecte importante de dezvoltare a sectorului feroviar din județul nostru.
La invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, astăzi s-au aflat în județul Dâmbovița directorul general al CN CFR SA, Ion Alexandru Simu, directorul general adjunct al CN CFR SA, Monica Mihăileanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Ștefan Roșeanu, și secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Ionuț Cristian Săvoiu.
Un punct important pe agenda vizitei de lucru l-a reprezentat vizitarea Gării Titu și a Gării Târgoviște, dar și o deplasare cu trenul pe ruta Titu – Târgoviște. În continuare, la sediul CJD a avut loc o întâlnire cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale deservite de sistemul feroviar din județul Dâmbovița. Au fost aduse în atenție măsurile ce trebuie întreprinse în vederea optimizării transportului feroviar, a mersului trenurilor de călători pe rețeaua feroviară județeană, națională și metropolitană prin modernizarea atât a materialului rulant existent, cât și a punctelor de oprire.
VEZI ALBUM FOTO INTEGRAL
Pe parcursul zilei, au fost prezenți vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului Dâmbovița, Cristian Avanu, prefectul județului, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
Rezultatele întâlnirii de astăzi, dar și punctele de vedere ale administrației județene dâmbovițene și ale reprezentanților MTI, ARF și CN CFR SA au fost prezentate în cadrul conferinței de presă ce a fost găzduită de Consiliul Județean Dâmbovița.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Astăzi asistăm la un moment deosebit pentru județul Dâmbovița: a sosit momentul semnării protocolului de colaborare între Consiliul Județean Dâmbovița și Compania Națională CFR SA, protocol ce prevede introducerea de servicii de tren urban și metropolitan în județul Dâmbovița și asigurarea conexiunii cu rețeaua TNT în principalele coridoare feroviare. Prin acest protocol de colaborare urmărim dezvoltarea unor comportamente sustenabile de mobilitate urbană, prin care alegerea autoturismului personal este descurajată pentru perioada următoare. În prima etapă, ne dorim să dezvoltăm serviciile de tren urban și metropolitan pe cele 3 rute feroviare existente, respectiv Târgoviște – Titu – Mija, Târgoviște – Fieni și Fieni Târgoviște. În a doua etapă a proiectului, ne dorim dezvoltarea unor servicii de transport călători moderne și eficiente și construcția unor rute noi, prin care să asigurăm conexiuni cu această rețea. Vorbim despre dezvoltarea unui serviciu de transport călători pe ruta Târgoviște – Titu – Săbăreni – Chitila, ce asigură conexiunea feroviară cu rețeaua metropolitană a municipiului Târgoviște și rețeaua metropolitană București – Ilfov. De aceste servicii moderne de transport vor putea beneficia peste 250.000 de dâmbovițeni și reprezentanți ai mediului privat din cele 30 de localități existente în acest Master Plan”.
Ionuț Săvoiu, secretar de stat în MTI: „Este un moment istoric, este un nou început pentru dezvoltarea sistemului feroviar din județul Dâmbovița. Mulțumesc domnului președinte că, prin acest proiect, reușește să pună Târgoviștea pe harta reformei feroviare din România și, cu această
ocazie, avem șansa să spunem dâmbovițenilor și factorilor de decizie din administrația publică locală ce proiecte sunt în derulare în domeniul feroviar.”
Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște: „Mărturisec că trăiesc un moment de mare satisfacție pentru că discutăm despre niște proiecte deosebit de importante din domeniul mobilității urbane. Municipiul Târgoviște a derulat și are în derulare câteva proiecte care, desigur, nu vizează transportul feroviar, însă aceste proiecte despre care discutăm vin să completeze celelalte două proiecte importante pe care le avem: unul pe transportul public local intern, care este deja în derulare, și celălalt pe CIVITAS, unde am depus un proiect de aproape 14 milioane de euro pentru achiziția de autobuze electrice (…) Discutăm despre investiții complexe în această zonă, investiții care pe noi ne bucură, mai ales că, în afara protocolului pe care CJD îl semnează cu CN CFR SA, mai sunt încă două investiții importante pentru târgovișteni. Este vorba despre reabilitarea clădirii Poștei, de pe strada Gării, și proiectul de la gară. Sper să ne vedem cât mai curând cu materializarea acestor investiții. Mulțumesc și domnului președinte Corneliu Ștefan pentru eforturile deosebite pe care le face în sprijinul comunității târgoviștene.”
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară: „Eu reprezint Autoritatea pentru Reformă Feroviară. E o instituție mai puțin cunoscută, fiind relativ tânără în panoplia autorităților publice românești; are puțin peste 5 ani de viață. Vorbim astăzi de introducerea serviciilor de tren de interes local sau tren metropolitan, chiar dacă conceptul pe care am început să îl discutăm cu conducerea CJD a rămas sub ștampila de tren metropolitan; nu este vorba doar despre mica vecinătate a municipiului Târgoviște, ci vorbim despre servicii în condiții moderne de organizare, care vor deservi comunitățile aflate de-a lungul căii ferate din județul Dâmbovița în nevoile lor de mobilitate zilnică – și încerc aici să evit termenul de „navetism”. La noi există o problemă provenită din schimbarea tehnologică care a avut loc în ultimii 30 de ani în economia românească, în care anumite centre industriale și-au schimbat forma. Inclusiv aici, în Târgoviște, complexul siderurgic și-a schimbat complet fața iar acest lucru are un impact negativ pe un anumit tip de cerere de transport, respectiv, până în anii ‘80, transportul de navetă era organizat preponderent în jurul schimburilor de intrare – ieșire de pe platformele industriale; atunci, celebrele trenurile cu locomotivă, cu vagoanele pline cu oameni aveau un rost. Astăzi, oamenii vor să se deplaseze la diferite ore, au nevoi variate, grupurile de biciclete sunt mai mici și, de aceea, de-a lungul timpului, atracția către microbuze, autobuze și mașini personale a fost mult mai mare, pentru că a permis, cel puțin mental, o anumită flexibilitate în organizarea deplasării.
Trenurile metroplitane despre care vorbim astăzi și tot pachetul de investiții, pe care îl vom sprijini, practic urmăresc să implementeze și în România modelele funcționale din Europa Centrală și de Vest, iar două concepte, care sunt bine cunoscute cel puțin în zona noastră feroviară, sunt modelele de servicii din Germania și Franța – modele din care încercăm să ne inspirăm și pentru comunitățile din România. Vorbim de trenurile care seamănă cu săgețile albastre, cu care suntem obișnuiți, care vin și astăzi în Târgoviște, cu deosebirea că ne vom îndrepta către tehnologii nepoluante. În acest moment, instituția pe care o conduc are în pregătire o achiziție de trenuri pe hidrogen. Aceasta este una dintre cele două tehnologii nepoluante pentru liniile care sunt, din păcate, fără sistem clasic de electrificare, și am reușit, prin modelul de tren pe care l-am analizat, să aducem primele servicii pe care le vom introduce, începând cu 2025/2026, inclusiv la Târgoviște.
Cele 12 trenuri pe hidrogen, primele de acest gen care vor veni în România în următorii ani, vor deservi direct linia până la Titu și, pe de o parte, linia din Pitești și Craiova, iar, pe de altă parte, zona Târgoviște, iar în zona București, vor deservi linia către aeroport. În plus, prin programul de tren metropolitan, ne așteptăm și la o îmbunătățire a sistemului de tarifare, de acces la biletul de tren, astfel încât în situația pe care o avem astăzi pe linia dintre Titu și Târgoviște, unde avem operatorul de stat și un operator privat, cetățenii să aibă acces, cu un bilet, la oricare dintre trenurile care sosește în gară. Un alt aspect pentru care am lucrat împreună cu conducerea ministerului este cel legat de parteneriatele pentru modernizarea zonelor gărilor; trebuie să avem piațete ale gărilor – moderne, atractive și care să permită mai mult decât un acces curat, cum deja ați amenajat și aici, în piața Gării din Târgoviște, adică să existe un punct unde să putem aștepta trenul, să putem bea o cafea în condiții așa cum le vedem în străinătate, accesul în tren să se facă fără treaptă – peronul să fie la nivelul înălțimii trenului etc. Toate gările care sunt incluse în programul pentru trenul metropolitan vor avea parcări nu doar pentru mașini – vor avea sisteme securizate și pentru depozitarea bicicletelor, trotinetelor, adică dorim să încurajăm și alte moduri de deplasare, mai ales în zonele de deservire pe distanțe mai mici”.
Ion Alexandru Simu, directorul general al CN CFR SA: „Le mulțumesc domnului ministru secretar de stat, Ionuț Săvoiu, și domnului președinte Corneliu Ștefan pentru invitația de astăzi! Mă bucur că în sală sunt și domnii primari care au multe întrebări legate de domeniul Companiei Naționale de Căi Ferate. În acest moment avem 6 căi cu trecere la nivel cu calea ferată în jud. Dâmbovița, care sunt pregătite pentru a fi implementate și, în curs de implementare încă 8, chiar 9 cu cea de astăzi. În urma discuțiilor pe care le-am avut pe parcursul călătoriei noastre cu trenul de la Titu la Târgoviște, au mai apărut 2. Nu sunt probleme de finanțare; există bani, important este să îi atragem și, de asemenea, să avem suficienți agenți economici care să poată accesa aceste lucrări, pe care să le ducă la bun sfârșit. După cum știți, prin compania națională, derulăm proiecte de mare anvergură pe aceste coridoare de circulație – coridorul 4 paneuropean, de la frontiera de intrare în România – din Curtici, până la Brașov, București, Constanța, care este reabilitat. Pentru jud. Dâmbovița, vorbim despre cele 2 stații, Târgoviște și Titu. Spre surprinderea mea, față de alte stații de cale ferată din țară, gările arată foarte bine și, de aceea, le mulțumesc celor care se ocupă de ele. Le mulțumesc și domnilor primari care au activități legate de zona transportului feroviar!”
Vizita de lucru a reprezentanților MTI și CFR a cuprins și o deplasare la fosta unitate militară de la gară, spațiu ce găzduiește Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bill Gates ne prevede viitorul: “Chiar dacă vom evita un război major, ne vom confrunta oricum cu o nouă pandemie”
Răzvan Constantinescu – președinte. Manifest – Dan Diaconu
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
LIFE STYLE
25 de sfaturi înțelepte care ne pot schimba viața în bine
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
DESTINATII
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CJ Timiș lansează licitația pentru demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”
25 de sfaturi înțelepte care ne pot schimba viața în bine
Peste 60 de laboratoare, expoziții, instalații de artă și ateliere la Noaptea Campusului Deschis