Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Psiholog: Învață să impui limite pentru a-ți fi respectat spațiul personal

“Dacă cineva îți încalcă limitele personale des, și-i permiți asta, lăsând să se acumuleze frustrări, iar apoi răbufnești brusc și ești nepoliticos, te-ai transformat din victimă în abuzator.

Nu știi să impui limite în mod asertiv și ai o gândire magică care sună cam așa “tolerez comportamentul acestei persoane, data viitoare sunt convins că nu va mai face asta.”

Trece timpul și acea persoană care poate fi chiar soțul, soția, mama, tatăl, colegul, îți încalcă iar și iar limitele personale, și simți cum se acumulează furie, frustrare, neputință.

Ai “capsa pusă” pe acea persoană și când ajungi la limita frustrării pe care o poți susține emoțional, răbufnești și jignești acea persoană, îți pierzi efectiv controlul asupra ta și furia iese la suprafață necontrolat.
Acest tip de comportament practic îi dă un avantaj persoanei care ți-a încălcat limitele personale, știind că tu vei “duce”.

Oamenii care încalcă des limitele personale ale celor din jur nu le pasă de sentimentele acestora, se folosesc de oameni ca de niște obiecte.

Ei simt persoanele care nu știu să impună limite, și aleg să se folosească de ele până la epuizare. Iar când chiar și acele persoane extrem de tolerante ajung la limită și răbufnesc, se folosesc de acea reacție emoțională disproporționată și o pun în postura de a părea ieșită de sub control, punctând comportamentul ca fiind al unui om “nebun”.

Această punctare a persoanei care nu știe să impună limite ca fiind “nebună”, este o strategie manipulatoare care are rezultate eficiente.

Practic este o înscenare pentru a decredibiliza persoana în mod public și de a o face să se simtă că-și pierde controlul și că ea chiar este nebună.

Persoana ajunge să se auto-izoleze, să-i fie rușine pentru comportamentul ei.

Cum se pot evita astfel de situații neplăcute

1. Impune limite sănătoase în mod asertiv (politicos, dar ferm) imediat ce observi că o persoană ți le încalcă.

2. Nu amâna momentul de a impune limitele sănătoase din sentimente de rușine, ai dreptul să-ți protejezi emoțiile.

3. Dacă nu te protejezi emoțional de abuzuri și ești submisiv la ele, ai sentimente de vinovăție inconștiente și consideri că meriți să fii abuzat. Dacă observi asta la tine, cere ajutorul unui psiholog chiar acum, singur nu te vei descurca.

4. Dacă amâni momentul de a impune limite sănătoase când cineva te pune la încercare și consideri că prin minune acea persoană se va opri și va realiza singură că greșește, practici un abuz asupra ta.
Ai o gândire magică și consideri că persoana de lângă tine îți citește gândurile și e normal să țină cont de regulile tale care sunt universale.
Oprește-te acum! Nimeni nu-ți poate citi gândurile și nu toată lumea are aceleasi convingeri ca și tine. Toți trăim viața în mod diferit și o vedem diferit.

5. Evită persoanele care te fac să te simți nepotrivit, inferior, inadecvat și care te abuzează zilnic prin micro-agresiuni. Dacă nu le poți evita, ignoră-le, nu mai răspunde la provocări, nu te mai certa cu ele. Evită să fii defensiv și vei observa că nu vei mai fi provocat.

6. Fii transparent, comunică deschis ce simți, nu te mai aștepta ca ceilalți să ghicească ce simți. Îți garantez că te vei simți mai bine și că vei avea relații mai sănătoase.

7. Când impui limite sănătoase, pune accentul pe ceea ce simți tu, nu fi critic față de comportamentul persoanei. Formulează limitele astfel “Eu ma simt x atunci când y pentru că z”.

Ai grijă de tine pentru că nimeni n-o va face pentru tine.”

Andrei
Jurnalul Unui Psiholog

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share