Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

România are un simbol nou cu care se poate mândri

                                                          Ajutăm la construirea de punți pentru a apropia Europa

”Podul Brăila, inaugurat  în România, este cel mai mare pod peste Dunăre și al treilea ca lungime din Europa, finanțat în proporție de 85% din fonduri de coeziune, este o nouă capodoperă a ingineriei cu care, Europa poate fi mândră.  Podul suspendat, lung de doi km, se laudă cu două turnuri impresionante de 192 de metri înălțime, ” anunță cei de la Comisia Europeană.

 

La ceremonia de inaugurare  au participat preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, comisarul  european pentru Transporturi, Adina Vălean, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, miniștri,  reprezentanți ai contructorilor, etc.

Deschiderea podului suspendat de la Brăila, care va conecta mult mai eficient  Dobrogea de Muntenia și de Moldova,  propulsează țara noastră, în eșalonul statelor cu infrastructură rutieră modernă

Importanța acestui pod a fost evidențiată în toate alocuțiunile înalților oficiali prezenți  la evenimentul de deschidere a circulației, organizat pe malul tulcean.

                                      România are capacitatea de a dezvolta proiecte complexe de infrastructură

„ Comisia Europeană finanţează deja proiecte în România care să îmbunătăţească infrastructura la trecerile de frontieră pe Canalul Sulina, în Portul Constanţa, acestea rămânând proiecte cu beneficii pe termen lung pentru România Investiția  pe care o inaugurăm astăzi, podul  este unul dintre cele mai mari şi sofisticate tehnic din Uniunea Europeană şi demonstrează că România are capacitatea de a dezvolta proiecte complexe de infrastructură.

Sper ca această capacitate să fie pusă în practică pentru finalizarea şi iniţierea de noi lucrări esenţiale, îndelung aşteptate de comunitatea românilor, cetăţenilor, dar şi de comunitatea de business din România.

Avem la dispoziţie în acest moment fonduri ale Uniunii Europene mai mari, mai multe decât oricând, iar nevoile noastre de infrastructură modernă sunt încă foarte mari. România a obţinut de curând bani europeni prin Mecanismul de interconectare al Europei pentru proiecte de infrastructură, 600 de milioane cel mai recent.

Aşteptăm în continuare la Comisia Europeană propuneri de proiecte în noile apeluri pentru finanţare, mai sunt poduri de construit pentru România şi îmi exprim convingerea şi totala determinare de a sprijini comunitatea de infrastructură din România pentru a accesa fondurile europene şi a finaliza tipul acesta de proiecte”, a spus celor prezenți,  comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

Aceasta este cea mai amplă construcție ridicată în România în ultimele trei decenii și este al treilea pod ca mărime din Europa

”Infrastructura de transport trebuie să rămână prioritatea zero a oricărui Guvern, dar și a autorităților locale, pentru că numai așa putem beneficia de investiții mai mari, mai performante și putem reduce din decalajele regionale mari existente azi în România. Mai mult, îmi doresc ca în următorii ani statisticile privind numărul de accidente rutiere să se schimbe semnificativ în bine. Nu este un secret pentru nimeni că suntem, de ani buni, în fruntea clasamentelor europene la aceste statistici negre. Iar alături de educația rutieră și comportamentul în trafic, o contribuție semnificativă la îmbunătățirea actualei situații o are și calitatea infrastructurii rutiere.

Podul care intră astăzi în circulație reprezintă un prim pas, deosebit de important, în atingerea unor obiective privind conectivitatea, fluidizarea traficului de tranzit și siguranța rutieră. Acest proiect reprezintă, totodată, măsura unei bune cooperări, deopotrivă naționale și internaționale.

Încă o dată, felicitări pentru realizarea construcției și succes în finalizarea întregului proiect, cu toate rutele de acces aferente!” a  declarat  președintele Klaus Iohannis la inaugurarea podului.

Podul de la Brăila este o mare realizare a țării noastre. Astăzi transmitem un mesaj clar: vrem, știm și mai ales putem să ne construim destinul ca o națiune europeană puternică și mândră!

”Deschiderea acestui pod aduce o serie de beneficii importante pentru întreaga zonă. Cel mai clar și direct este economia de timp și de carburant pentru transporturile rutiere, adică posibilitatea ca transportatorii români să poată fi mai competitivi. Pe termen lung se prefigurează o mult mai intensă activitate în Zona Liberă Brăila, care deja începe să ia avânt prin investiții importante, iar asta înseamnă apariția de noi locuri de muncă, adică un plus de dezvoltare economică și prosperitate.
Este o legătură esențială între sud-estul României și Tulcea, respectiv Delta Dunării, care va crește considerabil numărul turiștilor ce pot ajunge acum cu ajutorul acestui pod, fără a mai apela la varianta bacului. Totodată, este și un prim pilon la un proiect fundamental al statului român, acela de a fi un actor cheie în procesul de reconstrucție a Ucrainei.
Pentru mine și colegii mei este un prilej de mândrie și cred că asta trebuie să însemne pentru toți românii.

Un proiect început de prietenul meu, fost premier, azi, europarlamentar, Mihai Tudose, și accelerat la maximum de alt prieten, tot fost premier, azi, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Acest pod devine azi un proiect reușit al României, un proiect pentru care,  toți cei care au muncit aici merită felicitați și fac asta din toată inima, fiindcă pandemia și războiul din Ucraina i-au întârziat, e drept, dar nu i-au putut bloca. Este un pas important și sunt ferm convins că vor urma și alții în următorul an și jumătate.

Sper, mai ales acum, când ne-am strâns atât de mulți demnitari, văzând amploarea acestui proiect, să vedem și latura mai puțin de mândrie, faptul că astfel de obiective s-au realizat mult prea puțin, ținând cont de așteptările românilor. De aceea, sper să fac parte și să conduc guvernul care construiește” a spus în alocuțiunea sa și premierul Marcel Ciolacu.

                                                             Golden Gate-ul României și volumul de lucrări realizate

Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri; înălțimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundației; podul are trei  deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean și de 364,6 metri pe malul tulcean; tablierul metalic cântărește 20.860 tone, iar segmentele acestuia au fost produse în România la șantierul naval Brăila, cu tablă de la Complexul Siderurgic din Galați.

Pentru întinderea cablurilor principale, s-a folosit o  procedură în premieră: s-au folosit fire de cablu de cca 5,44 mm, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal. Au o lungime de 81.000 km.

Turnarea celor patru piloni s-a făcut în sistem continuu, iar mecanismul de cofrare glisant a fost  ghidat prin laser și au fost realizați aproximativ 2 metri la fiecare 24h. Cei patru  piloni principali ai podului sunt goi pe interior și sunt dotați cu lifturi și scări de acces pentru mentenanță.  Rosturile de dilatare au fost comandate și produse special pentru acest pod și asigură: +/- 1 metru pe malul brăilean și +/- 1.26 metri pe malul tulcean.

Pentru construcția podului, s-au folosit 200.000 m3 beton armat, 25.000 tone oțel beton, 6.700 tone oțel pentru cele două  cabluri principale, 8.600 metri coloane forate; 14.000 tone asfalt au fost așternute doar pe pod; pentru execuția drumurilor, s-au folosit 1.4 mil. m3 umpluturi, 280.500 m3 material granular, 97.000 m3 beton armat, 6.500 tone oțel beton, 17.000 metri coloane forate; suprafața asfaltată a drumurilor este de 312.130 mp.

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km, după cum urmează: Drumul principal Brăila -Jijila  (Etapa I) are o lungime de 19 km si este prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete  și Drumul de legătură cu DN 22 Smârdan – Măcin  (Etapa 2) are o lungime de 4,3 km şi este prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila-Jijila) și se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.

Este proiectat să aibă o durată de viața de 120 ani;  are un centru de monitorizare și control care va înregistra permanent starea podului, prin cei 50 de senzori instalați pe pod, în punctele esențiale.

Pentru această structură, s-a efectuat cel mai complex și avansat proiect de testare a unui pod din România.

La acest pod, va funcționa un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic și a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecție care asigură etanșeitatea, iar aerul din interior va fi permanent dezumidificat și monitorizat, astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv. Pentru a asigura durabilitate și protecție anticorozivă ridicată, tablierul metalic  este, de asemenea, dezumidificat în interior, anumite rigidizări longitudinale fiind utilizate drept canale pentru distribuția aerului dezumidificat în spațiul intern al tablierului, iar un sistem de senzori va monitoriza asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menține o umiditate relativă sub 40%  pentru a nu exista coroziune și pentru a permite circulația pe pod în siguranț, în orice timp.  Podul este prevăzut cu trotuare, însă acestea vor fi folosite strict pentru mentenanța acestuia, nu vor fi deschise circulației pietonale publice; Nu ve va plăti taxa de trecere a podului în primii cinci ani.

Valoarea inițială a proiectului este de 1.995.932.260 RON, fără TVA, finanțat din fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd. În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relația parțială, cu descărcare în județul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila (etapa II) să fie finalizată cât mai repede.

”Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect: din partea constructorului Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd., în mod special, domnilor Francesco Bernabe – director de țară, Junichi Shaura – manager de proiect, Alessandro Minniti – reprezentantul antreprenorului, Gabriel Decu – director de producție, Aurelian Mușat – șef plan producție și echipelor lor, precum și subcontractorilor, inginerilor, echipelor de muncitori, dulgheri, fierari, operatori de utilaje, colegilor de la Ministerul Transporturilor și CNAIR, DRDP Buzău, autorităților locale.  Mulțumesc pentru sprijinul acordat și buna colaborare domnului Cristian Pistol – director general CNAIR, domnului Felician Cerneștean – director implementare CNAIR, precum și membrilor Unității de Implementare Proiect. Acest pod este al românilor și al României, iar de azi, România are un simbol nou cu care se poate mândri!” a conchis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share