Semnarea Tratatului de Pace cu România, Paris la 10 februarie 1947

În general, activitatea diplomației române pentru pregătirea păcii este expediată în câteva rânduri, menționându-se că delegația României a formulat un set de obiecții, care însă nu au fost admise, în mare majoritate, o atenție mai mare fiind acordată activității grupului de politicieni și diplomați aflați în exil sau presupusului comportament inadecvat al unor membri comuniști ai delegației oficiale. Merită menționat că pregătirea pentru viitoarea conferință de pace a început din anul 1940, când România nici nu intrase în războiul mondial, un rol important în luarea acestei decizii avându-l marele diplomat român Vespasian V. Pella,  unul drintre iniţiatorii “Comisiei de studii asupra problemei viitoare a păcii” în cadrul Ministerului Regal al Afacerilor Străine al României. Într-o expunere făcută în faţa acestei comisii, Vespasian V. Pella atrăgea atenţia că în ministerele de externe ale principalelor puteri combatante au fost constituite comisii care să studieze problema organizării viitoare a păcii, încă din ianuarie 1940. În viziunea sa, extinderea războiului în spațiul Europei de Sud-Est era inevitabilă și ”oricare ar fi soarta şi durata războiului”, România ”va avea cu siguranţă de înfruntat o ofensivă din cele mai puternice la viitoarea Conferinţă de pace”. Enumerând instituţiile de cercetare ştiinţifică angrenate de statele beligerante în pregătirea păcii, pentru documentarea acestor Comisii, sublinia necesitatea sprijinirii instituţiilor academice româneşti de nivel pentru a dezvolta relațiile existent și a stabili noi contacte pentru a face cunoscute argumentele româneşti în străinătate.

”Este mult mai uşor să înrâurim orientarea lucrărilor sau, cel puţin, să atenuăm efectele unor doctrine periculoase, chiar în laboratoarele unde se prepară viitoarele planuri de pace, decât să determinăm o schimbare a unor asemenea planuri, când ele au fost deja elaborate în mod definitiv de către Comisiile oficiale de studii şi când au fost apoi însuşite de către guvernele respective”.  Activitatea premergătoare și din timpul lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris a presupus mobilizarea unor echipe complexe de diplomați, juriști, militari, economiști, istorici, sociologi, lingviști sau cartografi, documentele rezultate din acest efort colectiv rămas în parte anonim fiind păstrate și astăzi în fondul omonim din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, ce totalizează 150 de volume de documente și hărți, având în medie 500 de file fiecare. Interesele României, mai ales în problema frontierelor, inclusiv cea româno-sovietică, au fost prezentate şi apărate la lucrările conferinței de membrii delegației tehnice conduse de experimentatul diplomat Eugen Filotti, alături de alți diplomați precum Richard Franassovici, Theodor Solacolu sau specialiști ca sociologul Anton Golopenția, în paralel cu intervențiile publice ale grupului de diplomați aflați în exil, precum Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Constantin Vişoianu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Viorel Virgil Tilea şi alţii. Memoriul “România în faţa Conferinţei de Pace”, înaintat Conferinţei de Grigore Gafencu, la 9 august 1946, reprezintă o sinteză a problemelor României, de care Conferinţa trebuia să ia cunoştinţă şi să le asigure soluţionarea echitabilă: asigurarea independenţei, restabilirea legăturilor economice cu Occidentul, evaluarea corectă a despăgubirilor de război și stoparea subjugării economice a ţării de către sovietici.

”Poporul român cere deci Adunării să lase în mâinile soldaţilor săi armele cu care ei au luptat alături de Naţiunile Unite, pentru libertate şi justiţie.  Examinând clauzele economice şi cele care se ocupă de restituiri şi reparaţii, guvernul român trebuie să constate că ele conţin dispoziţii care impun României sarcini de aşa natură încât, dacă ar fi menţinute aşa cum au fost stipulate, România s’ar găsi în situaţia de a-şi asuma obligaţii pe care nu le-ar putea satisface şi totodată ar vedea restaurarea sa economică ca iremediabil compromisă. Mai multe din aceste clauze sunt de altfel nu numai nedrepte şi greu de executat,  ci prin complexitatea şi lipsa lor de precizie, îndreptăţesc cele mai serioase îngrijorări, deschizând poarta unor revendicări imaginare care sunt cu neputinţă de prevăzut şi de evaluat. Pe de altă parte, ni se pare anormal ca guvernul român să fie obligat a acoperi, odată cu pagubele  imputabile acţiunii sale de război, şi pe acelea care rezultă din măsurile luate de el după 23 August 1944, adică într’o epocă în care România lupta împotriva puterilor Axei, şi chiar în cazuri în care acele măsuri îi erau impuse de aceste împrejurări. De asemenea, ar fi nedrept să fie impuse unui acelaşi regim bunurile dobândite de buna credinţă pe calea obişnuită a tranzacţiilor comerciale şi acelea care au fost luate prin forţă şi fără nici o despăgubire. Totuşi dacă astfel de restituiri ar deveni obligatorii, ar trebui în orice caz să se prevadă, în favoarea statului român sau a supuşilor săi, dreptul de regres împotriva acelei puteri  a Axei, care a fost vinovată de înstrăinarea bunurilor incriminate. Trebuie să adăugăm că dispoziţiile tratatului, care fac să apese asupra statului român obligaţia de a dovedi că bunurile a cărui proprietate îi este contestată, n’au fost obţinute prin forţă sau constrângere, contrazic principiile elementare de drept în materia probelor. Mai ales în ceea ce priveşte problema materialului rulant de cale ferată, din care aproximativ 30.000 vagoane au ieşit din ţară în interesul comun al  aliaţilor, guvernul român sugerează reuniunea, după încheierea păcii, a unei conferinţe feroviare internaţionale, însărcinată să hotărască măsurile practice care trebuesc luate pentru ca fiecare ţară să-şi poată recupera materialul său.

Problema reparaţiilor de plătit puterilor aliate şi asociate
În ce priveşte problema reparaţiilor de plătit puterilor aliate şi  asociate, n’am putea să trecem sub tăcere că Uniunea Sovietică, care mai mult decât orice altă putere avea dreptul  să pretindă  dela România reparaţii complete, s-a mărginit să-i ceară numai o cincime din pagubele pe care le-a  suferit de pe urma ei. Ar fi deci straniu să vedem alte puteri aliate şi asociate pe teritoriul cărora România nu a dus niciodată război, aplicând ţării noastre un tratament cu atât mai aspru cu cât situaţia ei economică s’a agravat în aşa măsură încât justifică cele mai grave îngrijorări. Cu toate aceste, unele pretenţii merg atât de departe, încât cer indemnizări pentru ceea ce ar putea constitui pagube indirecte şi chiar o lipsă de câştig. Cu totul dimpotrivă, acceptarea de către România de a renunţa la creanţele sale asupra Germaniei şi asupra supuşilor Germaniei, aşa cum este sugerată de unele propuneri şi având în vedere condiţiile speciale ale comerţului germano-român, ar pune adesea guvernul român în situaţia de a trebui să răspundă pentru a doua oară de datoriile a căror contravaloare a mai plătit-o odată. Această propunere ar constitui un element  de sancţiune împotriva României pentru faptul că ea a fost aliată cu Naţiunile Unite şi ar echivala cu o adevărată plată de reparaţii din partea României către Germania. Este dimpotrivă evident că devastările comise în retragerea  lor de trupele  Axei, ca şi celelalte pagube suferite de economia românească de pe urma Germaniei, justifică larg reparaţiile pe care România le cere la această ţară în virtutea acţiunii ei ce a urmat după 23 August 1944. În sfârşit ca şi cum n’ar de ajuns că au fost impuse României sarcini prea grele şi i s’a interzis să formuleze revendicări juste faţă de puterile Axei, i se mai cere să renunţe la orice pretenţie împotriva măsurilor luate de diferite ţări cu începere dela 1 Septembrie 1939 deşi până la 22 Iunie 1941, România şi-a păstrat neutralitatea.

România va executa conştiincios obligaţiile asumate de tratatul de pace
Guvernul român ţine să mai precizeze că prevederile art. 30 din proectul de tratat aduce atingerea suveranităţii statului român în domeniul politicei sale economice.  Prevederea aplicării automate a clauzei celei mai favorizate pe timp determinat şi în condiţii foarte neprecise pentru toate Naţiunile Unite, constitue o  dispoziţie care ar determina scăderea resurselor României, ar face iluzoriu orice efort de redresare a economiei sale şi ar pune ţara noastră în imposibilitate de a executa obligaţiile asumate prin tratat.  Ar fi  motivul vădit că România ar trebui să facă faţă unor obligaţii fără a primi în  schimb nici un echivalent.  Înscrierea acestei clauze în tratatul de pace ni se pare cu atât mai puţin întemeiată, cu cât nu are nici un  raport cu faptele de război sau cu urmările lor.

Domnule preşedinte, Domnilor Delegaţi
Prezentând aceste observaţiuni şi rezerve, guvernul român ţine să declare că România va şti să execute conştiincios obligaţiile pe care le va asuma în virtutea tratatului de pace, deoarece ea este însufleţită de dorinţa de a-şi relua şi menţine locul printre popoarele libere, prin sinceritate, muncă şi respectarea angajamentelor sale. Din marea dramă sângeroasă a existenţei sale, România a ieşit cu forţele materiale sdrobite, dar cu forţele morale intacte.  Ea este hotărâtă să răscumpere greşala pe care a făcut-o  şi să construiască un cadru nou pentru viaţa socială şi politică a poporului său. Stabilind frontierele României, proectul de tratat a înlăturat orice posibilitate de conflict în această parte a Europei şi  a deschis perspective promiţătoare de colaborare paşnică şi armonioasă între poporul român şi toţi vecinii săi. În ce ne privește căutăm astăzi să ștergem urmările războiului nefast în care am fost împinși contra Sovietelor și Națiunilor Unite.  Căutăm să strângem legăturile noastre de amiciție și colaborare cu popoarele Uniunii Sovietice. Căutăm să reluăm relațiile noastre cu  Statele Unite și cu Marea Britanie, întemeindu-le pe încrederea reciprocă. Căutăm să reluăm raporturile noastre cu Franța, de care ne simțim de mute legați printr’o foarte puternică tradiție de prietenie. Căutăm în sfârșit să organizăm colaborarea noastră cu toate popoarele iubitoare de pace. După ce am lichidat diferendul nostru cu Bulgaria, dorim astăzi să punem pe ruinele trecutului temeliile unei amiciții statornice, egal de rodnică pentru ambele popoare. Tot astfel dorind să consolidăm pacea și ordinea democratică în acest colț al Europei, am întins poporului ungar o mână prietenească și o ținem mereu întinsă.

O colaborare cu toate popoarele iubitoare de pace
În acest ceas solemn, în care România caută colaborarea tuturor popoarelor iubitoare de pace și de libertate, ea ține să aducă fără nici o întârziere adeziunea ei totală la principiile Chartei Națiunilor Unite, principii adoptate și deja traduse în fant, – asigurând tuturor persoanelor supuse jurisdicției sale fără nici o deosebire de rasă, origină etnică și religie, folosința deplină și întreagă a drepturilor omului și a libertăților lui fundamentale.   Credincioasă acestor principii, România nu a așteptat nici o presiune internă și nici o injoncțiune externă pentru a garanta naționalităților minoritare stabilite pe teritoriul său un regim, de perfectă libertate. România înțelege să nu se dea în lături pe viitor dela nici o sforțare, care ar putea îmbunătăți condițiile vieții materiale și  morale a omului și nu va înlătura nici o inițiativă care ar putea să dezvolte colaborarea internațională și să întărească securitatea colectivă.  Din justiția socială, România își face o dogmă iar din politica păcii și  a bunei înțelegeri internaționale, își face lege. Hotărâtă să slujească aceste idealuri din toate puterile sale, România cere conferinței să o ajute, prin hotărârile ei, la îndeplinirea misiunii sale pentru ea însăși si pentru umanitate.” a spus în fața delegațiilor prezente, ministrul de externe Gheorghe Tătărăscu.  El  a fost îndemnat să nu semneze tratatul și să rămână în exil, însă acesta a înțeles că soarta țării sale nu mai putea fi schimbată, dar avea datoria să apere pe cât mai putea interesele României: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării, deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România… Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei… Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor.”

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media