Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Senatorii au votat împotriva prelungirii certificatului de vaccinare și deciziei LIBE

Senatul a decis că prelungirea cu încă un an a certificatului de vaccinare nu este oportună și a solicitat transmiterea acestei opinii instituțiilor europene, în contextul votului European pentru adoptarea prelungirii. Astfel, în Monitorul Oficial din 21 iunie, au apărut două Hotărâri ale Senatului României, datate din 15 iunie.  Aceștia  au constatat că regulamentul respectă principiile subsidiarității și proporționalității și au apreciat includerea testelor antigenice de înaltă calitate printre tipurile de teste în baza cărora se poate elibera un certificat de testare. Pe de altă parte, Senatul României consideră că perioada de un  an, propusă de Comisia Europeană, pentru prelungirea perioadei de aplicare prevăzute la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2021/953 este mare, invocând aceeași ineficiență a vaccinurilor actuale și solicitând ca, de la 1 iulie, certificatele de vaccinare să dispară. ”Hotărârea Senatului nu are niciun efect acum. Consiliul European a votat în 13 iunie, iar Senatul a adoptat hotărârile în 15 iunie, cu publicare în Monitorul Oficial abia în 21 iunie. Ar fi trebuit să-i dea această hotărâre, ca poziție a țării, președintelui României, Klaus Iohannis, care ne reprezintă în Consiliul European.

Deocamdată, regulamentul s-a întors de la Consiliul European în Parlament, ceea ce înseamnă că a fost de acord Consiliul cu regulamentul. Noi nu știm ce poziție a avut președintele României la Consiliul European, pentru nu comunică niciodată, deși este obligatoriu. Miercuri Parlamentul European a votat Regulamentul de prelungire a certificatului verde cu încă un an. Comisia LIBE a votat prelungirea, pentru că am fost doar 11 oameni, printre care și eu, care am votat împotrivă, și 50 au votat pentru. Și, ca procente majoritare, ce trece în Comisia LIBE trece și de plenul Parlamentului”,  a spus europarlamentarul Maria Grapini.

Votul europarlamentarilor români cu privire la propunerea de PRELUNGIRE a Certificatului Verde cu încă un an a fost următorul:
PENTRU: Băsescu, Blaga, Botoș, Buda, Busoi, Cioloș, Falcă, Gheorghe, Hava, Marinescu, Mituță, Motreanu, Mureșan, Nica, Pîslaru, Strugariu, Tomac, Tudorache au votat pentru… prelungirea cu încă un an a Certificatului;
ÎMPOTRIVA CERTIFICATULUI GRAV DISCRIMINATOR ȘI TOTAL INUTIL au votat:  Maria GRAPINI, Tudor CIUHODARU, Corina CREȚU, Cristian TERHEȘ,   Radu TUDOSE, Jurnalist WINCZE, Iuliu  WINKLER. Aceștia șapte au votat CONTRA prelungirii cu încă un an a vertificatului.
ABȚINERE:  Carmen Avram.
NU  AU  VOTAT:  Rovana Plumb,  Nicu Stefanuță.
ABSTENȚI: Rareș Bogdan, Claudiu Manda, Victor Negrescu, Vlad Nistor, Adrian-Dragoș Benea.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share