Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”Trebuie să acționezi imediat, să iei deciziile cele mai bune, ca să salvezi vieți”

În medicina de urgență contează foarte mult timpul… Trebuie să fii foarte prompt. 

Din cauza unor probleme de sănătate am ajuns la UPU  din Petroșani, Am trecut prin protocolul de bază, test Covid- negativ, am ajuns pe mâna medicilor, care, imediat m-au întrebat ce am. Le-am explicat ce s-a întâmplat, am ajuns la perfuzii și terapie cu nebulizator.

Și  pot să afirm, așa cum se spune, pe aici, prin Valea Jiului, că am făcut ” un șut” , am fost și eu de gardă,  alături de oamenii în alb și am fost martoră, la cum au acționat si colaborat medicii din urgență, ATI și cu sprijinul asistentelor, au reușit să stabilizeze un om venit cu mîna dreaptă smulsă, de un utilaj.. .  Nu am să uit niciodată când acesta, sub imperiul adrenalinei,  întreba mereu: ” o să mor?? Doamne, nu vreau… salvați-mă ”…după aceea… tăcere…

Medicii și toți cei implicați în caz, au stat pe lângă el, mai bine de cinci ore, să-i oprească sângerarea abundență, după o amputație de braț,  transformând una dintre sălile de la Urgentă, în bloc operator, numai așa cum vezi prin filmele americane, sau în teatrele de operații, în spitalele de campanie, unde erau aduși răniții din misiunile de patrulare.

Adrenalină, singe, plasma, multe comprese, s-a făcut  tot protocolul pentru un accidentat grav cu politraumatism sever , dar   stabilizat.

După care… a început calvarul…telefoane peste telefoane:  anunță Poliția, aparținătorii, echipajul aerian. Din cauza vântului și vremii nefavorabile elicopterul Smurd nu a putut zbura, iar medicul a sunat la dispeceratul național, a insistat, inițial i- a fost refuzat transferul pacientului…. am văzut și auzit cum, încă, din păcate “sistemul” nu funcționează așa, cum ar trebui.

În final, după lungi insistențe,  pacientul un om tânăr de 41 de ani, de fel din Lupeni ( D.P.) și mîna lui dreaptă, smulsă și pusă în gheață, așa cum prevede protocolul, a fost transferat la colegii de la Ambulanță  și a fost redirecționat către Caransebeș și apoi, către Timișoara. Evident că a fost însoțit de un alt medic de gardă din UPU.

Pe lângă acel caz cu politraumatism grav, urgența era ocupată și  de  alți  pacienți cu diferite afecțiuni.

Respect și felicitări, oameni buni, poate că pe viitor, cineva, mai de acolo, de sus,  ar trebui să ia în considerare,  că la spitalul din Petroșani sunt aproape zilnic politraumatisme,  unele mai ușoare, altele destul de grave.

Aceștia trebuie ajutați, ori de câte ori, cer sprijinul, nu să fie purtați de la un departament, la altul, iar factorii decizionali din MS, STS și DSU știu și ei, despre ce e vorba. Și, nu este posibil ca Ambulanța, să nu aibă,  la final de săptămână un medic de gardă . Am văzut și alte cazuri, în care,  la solicitări, pleacă  doar șoferul și asistentul.

O să se  invoce din nou, lipsa de personal, dar pentru un spital de Urgență, cum este cel de la Petroșani, prezența unui medic este esențială, pentru a salva vieți. Chiar dacă pentru unii a venit weekendul, în urgență ( și nu numai  la Petroșani)  se lucrează la ”  foc continuu ” iar minutele și secundele care trec, sunt esențiale pentru viata unui om… Cea a  semenului nostru este acum, în mâinile lui Dumnezeu…

IERI  MEDICII ȘI ASISTENTELE DE LA URGENȚA PETROȘANI AU FOST ÎNGERII SALVATORI PENTRU UN LUPENEAN!

Dumnezeu să vă binecuvânteze și sĂ vă țină și pe voi sănătoși!

Sănătate multă și să ne și rugăm pentru lupeneanul nostru…

Am un apel, dragii mei concetățeni și prieteni, mergeți și donați, avem nevoie de sânge…el salvează vieți!

În calitate de membru în Consiliul național al A. P  și CONECT și de președinte al Clubului de Presă, voi face tot ceea ce îmi sta în putință, să aduc la cunoștință colegilor, în viitoare ședință,  ceea ce s – a întâmplat la Petroșani și să găsim împreună, cu reprezentanții ministerelor, cele mai bune soluții, pentru a îmbunătăți activitatea din gărzi și  să sprijinim  oamenii în alb, care, de multe ori, sunt depășiți de situație si puși în situații imposibile. Ei încearcă așa cum pot, sa găsească cele mai bune soluții,  pentru a salva viata unui om, pentru că, așa au jurat la terminarea studiilor.

Aproape,  întotdeauna, acești oameni care salvează vieți rămân în anonimat. Dar, este de datoria noastră a celor din mass – media  să scriem despre ei, despre acești îngeri din UPU și nu numai.  Este o meserie care îi solicită la maxim ( vezi cazul prezentat mai sus), dar, care te face să atingi limitele pe care, în viața de zi cu zi, un om obișnuit, nu le vede.

Satisfacția pe care o are medicul, asistenta, infirmiera atunci când salvează o viață, nu poate fi descrisă  în cuvinte. Dar, o vom face noi,  mereu, ori de câte ori este nevoie!!!!

Și putem să spunem la finalul zilei : HIPOCRATE, POȚI FII MÂNDRU DE EI!  Iar eu… vă mulțumesc !

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share