Subfiliala de Cruce Roșie Petroșani invită sâmbătă, 26 august, între orele 12:00 – 19:00 în Parcul Central Carol Schreter, pe toți doritorii, la un eveniment special si anume ,,Vânătoarea de comori”.
În cadrul acestuia, voluntarii și organizatorii au pregătit mai multe ateliere care vor fi împărțite, pe mai multe intervale orare 12:00 – 19:00, oferindu-le participanților posibilitatea de a alege atelierul preferat: Atelier de creație și multe activități educative.
În cadrul atelierului de creație, cei mici vor putea da frâu liber imaginației și creativității lor.
De la atelierul de creație, la cercul de lectură, copiii vor fi încurajați să exploreze și să descopere noi pasiuni.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate și câteva tehnici de prim ajutor, ajutându-i astfel pe cei mici să înțeleagă importanța acordării de prim ajutor în situații de urgență.
Momentul culminant al evenimentului va fi vânătoarea de comori, unde copiii vor fi provocați să caute bețișoare însemnate.
Cu entuziasm și nerăbdare, aceștia vor explora parcul în căutarea comorii ascunse.
Cei mai rapizi și mai pricepuți vânători de comori vor fi recompensați cu premii speciale, încurajându-i astfel să-și dezvolte spiritul de aventură și perseverența, precum si spiritul competitiv.
Pe toată durata evenimentului, parcul se va transforma într-o bibliotecă în aer liber. Cărți de toate genurile vor fi așezate pe bănci, iar oamenii vor avea posibilitatea să se oprească, să citească și să se bucure de paginile lor preferate.
Dacă o carte le atrage atenția, aceștia pot lua cartea acasă în schimbul unei donații, contribuind la ajutorarea unor cazuri umanitare și promovând lectura în comunitate.
Pe lângă distracție și educație, evenimentul include și o tombolă caritabilă, unde oamenii pot câștiga premii, precum: skateboard, trotinete, role si alte surprize.
Un cort special va fi amplasat pentru măsurarea tensiunii arteriale, între orele 13:00-15:00, oferind ocazia participanților, să își verifice starea de sănătate.
”Evenimentul se va încheia într-o notă festivă, cu dansuri și cântece pregătite de voluntarii noștri Atmosfera va fi plină de energie și bucurie, iar câștigătorul la tombola caritabilă va fi anunțat la sfârșitul evenimentului. „Vânătoarea de comori” este un eveniment de neuitat, care reunește comunitatea într-o zi plină de distracție și generozitate. Prin atelierele distractive, vânătoarea de comori, biblioteca în aer liber, tombola caritabilă, dar si alte surprize evenimentul promovează educația, cultura generală, lectura, dar si implicarea în cauzele umanitare. Este o ocazie perfectă pentru oamenii de toate vârstele, să se bucure de activități distractive și să contribuie la fapte bune. Va așteptăm în Parcul Central Carol, să fiți alături de noi și să aducem împreună zâmbete pe chipurile copiilor și speranță în viețile celor care au nevoie de ajutor!” transmit organizatorii.
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ludovic Orban: Ciolacu încearcă să îi păcălească pe români că desfiinţează 200.000 de posturi
Ce mai poti citi
UPT Quantum Hub – comunicațiile cuantice, tot mai aproape de punerea în practică
UVT Liberty Marathon
Cum să îți maximizezi eficiența și să reduci impactul asupra mediului cu un acumulator solar