: sâmbătă 07 ianuarie 2017

Aarhus și Pafos – capitale culturale europene 2017

OFICIAL MEDIA

Începând cu 1 ianuarie 2017, orașele Aarhus (Danemarca) și Pafos (Cipru) sunt noile capitale culturale europene. Lansarea oficială a programelor de activități va avea loc în 21 și 28 ianuarie, la Aarhus și, respectiv, Pafos. 

Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Titlul de Capitală culturală europeană este o ocazie unică de a aduce împreună comunitățile prin cultură și de a stimula crearea unor parteneriate locale, europene și internaționale solide pentru viitor. Urez celor două orașe, Aarhus și Pafos, mult succes în anul care vine.

Ambele orașe au prezentat programe care pun în evidență secole de cultură, utilizând, în același timp, modalități artistice diferite pentru a aborda problemele socio-economice cu care se confruntă Europa astăzi.

Tema centrală pentru Aarhus 2017 este „regândirea”. Orașul danez va ilustra modul în care artele, cultura și sectorul creativ ne pot ajuta să ne regândim și să ne modelăm comportamentele sociale, urbane, culturale și economice de bază, pentru a găsi soluții noi la problemele comune.

Evenimentele culturale care vor fi găzduite de Pafos în 2017 vor gravita în jurul conceputului de „Pod între continente, punte între culturi”. Ca prim oraș cipriot gazdă a acestui program, el își va pune în evidență experiențele multiculturale și proximitatea geografică atât cu Orientul Mijlociu, cât și cu nordul Africii, pentru a consolida relațiile dintre țări și culturi.

Aarhus (sus) și Paphos (jos) vor fi capitalele culturii în 2017 ©AP Images/European Union-EP

Aarhus (sus) și Paphos (jos) vor fi capitalele culturii în 2017 ©AP Images/European Union-EP

Context

Inițiat în 1985 de ministrul grec al culturii de atunci, Melina Mercouri, programul „Capitale culturale europene” este una dintre cele mai cunoscute inițiative din acest domeniu din Europa. Orașele sunt alese pe baza unor programe culturale care trebuie să aibă o dimensiune puternic europeană, să stimuleze participarea și implicarea activă a locuitorilor și să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a orașului. Acest titlu este, de asemenea, o ocazie excelentă pentru orașe de a-și schimba imaginea, de a-și marca poziția pe harta lumii, de a atrage mai mulți turiști și de a-și regândi propria dezvoltare prin cultură.

În 2016, orașele Wrocław (Polonia) și San Sebastian (Spania) au fost capitale culturale europene. După Aarhus și Pafos în 2017, vor urma Valletta (Malta) și Leeuwarden (Olanda) în 2018Plovdiv (Bulgaria) și Matera (Italia) în 2019 și Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda) în 2020Timișoara (România), Elefsina (Grecia) și Novi Sad (Serbia, țară candidată) au fost recomandate recent pentru titlul de Capitală culturală europeană 2021 și sunt în așteptarea nominalizării oficiale.

Persoane de contact pentru presă:

Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)

Joseph WALDSTEIN (+ 32 2 29 56184)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Pagina dedicată capitalei culturale europene Aarhus 2017

Pagina dedicată capitalei culturale europene Pafos 2017
Fișă informativă despre programul Capitalelor culturale europene
Broșură privind programul Capitalelor culturale europene – Treizeci de ani de realizări

 

 Vlăduţ ANDREESCU, manager  ED Târgovişte 

 

Citeste si ...

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

INTERNATIONAL PRESS AGENCY

OFICIAL MEDIA

ULTIMELE STIRI OFICIAL MEDIA

Campioanele inotului romanesc invitate la Complexul Turistic de Natatie din Targoviste

februarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Campioanele inotului romanesc invitate la Complexul Turistic de Natatie din Targoviste

TOP 100 a continuat cu o nouă ascensiune: vârful Omu din masivul Bucegi

februarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru TOP 100 a continuat cu o nouă ascensiune: vârful Omu din masivul Bucegi

Noutăți de primăvară la Teatrul Tony Bulandra din Targoviste

februarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Noutăți de primăvară la Teatrul Tony Bulandra din Targoviste

Calendarul si evenimentele zilei de 19 februarie

februarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul si evenimentele zilei de 19 februarie

Horoscop zilnic, 19 februarie 2017. Taurii pot intra in polemici fara rost

februarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop zilnic, 19 februarie 2017. Taurii pot intra in polemici fara rost

Egal cu Petrolul Ploieşti

februarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru Egal cu Petrolul Ploieşti

Prognoza METEO pentru 18 şi 19 februarie

februarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru Prognoza METEO pentru 18 şi 19 februarie

Horoscop zilnic, 18 februarie 2017. Berbecii isi maresc veniturile

februarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop zilnic, 18 februarie 2017. Berbecii isi maresc veniturile

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Timişoara

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Timişoara

Sorana Cîrstea: “Noi am încercat tot ce am putut, ne-am făcut treaba”

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru Sorana Cîrstea: “Noi am încercat tot ce am putut, ne-am făcut treaba”

Chindia a remizat cu echipa lui Dică

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru Chindia a remizat cu echipa lui Dică

Concurs inot- Cupa CONTRATIMP CHINDIA- Complexul Turistic de Natatie Targoviste

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru Concurs inot- Cupa CONTRATIMP CHINDIA- Complexul Turistic de Natatie Targoviste

DAMBOVITA: Drumuri in lucru in perioada 20-25 februarie 2017

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru DAMBOVITA: Drumuri in lucru in perioada 20-25 februarie 2017

O femeie din Spania a nascut gemeni la 64 de ani

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru O femeie din Spania a nascut gemeni la 64 de ani

COD GALBEN de ceață și polei. Care sunt județele afectate

februarie 17, 2017, Comentariile sunt închise pentru COD GALBEN de ceață și polei. Care sunt județele afectate

COPYRIGHT

Colectivul redactional, conducerea ziarului OFICIAL MEDIA, precum si cea a GRUPULUI MEDIA SINGUR, nu isi asuma responsabilitatea pentru materialele publicistice care nu respecta legea copyright-ului.
Autorul unui articol dat publicitatii, are obligatia sa respecte legea dreptului de autor si raspunde juridic in cazul incalcarii acesteia.
Supervizarea din partea echipei Oficial Media se desfasoara doar pe zona de corectura ortografica.

Director OFICIAL MEDIA,
Cristi Iordache