" /> Adrian Păduraru: ”Teatrul înseamnă autocunoaștere și dezvoltare personală” | Oficial Media
Published On: Dum, Ian 21st, 2018

Adrian Păduraru: ”Teatrul înseamnă autocunoaștere și dezvoltare personală”

Teatrul târgoviștean a răsfățat publicul și la finele anului trecut cu o premieră pusă în scenă de Mihai Constantin Ranin, directorul instituției. Este vorba de piesa ”Take, Ianke și Cadîr” de Victor Popa, scrisă în 1932 care surprinde caracterul intercultural al târgurilor moldovenești din acea vreme. Din distribuție face parte actorul Adrian Păduraru în rolul lui Take, ”românul simplu și bonom”. Cunoscut de public pentru rolul lui Alexandru Bârsan din filmul ”Declarație de dragoste” (1985) al cărui protagonist a fost, Adrian Păduraru ne-a împărtășit din experiența teatrală pe care a avut-o în cadrul proiectului de la Târgoviște.

Despre teatru, film și reamintirea faptului că iubirea este valoarea fundamentală a vieții, într-un interviu acordat de actorul Adrian Păduraru în exclusivitate pentru cotidianul Oficial Media.

Adrian Păduraru

„Oficial Media: Cum v-ați adaptat la orășelul ăsta de provincie?

Adrian Păduraru: În primul rând nu cred în noțiunea de provincie decât din punct de vedere geografic. Altfel, acolo unde se întâmplă un lucru bun, fie că e din domeniul științific, economic, artistic, acolo la un moment dat este capitala țării, a lumii. Mentalitatea asta că suntem o „provincie”, nu vorbesc de Târgoviște, vorbesc de România, e una care nu cred că ne ajută foarte tare, nici supraaprecierea, dar nici subaprecierea. Facem lucruri, sunt copii minunați în țara asta, sunt artiștii, sunt actori foarte buni aici, cu unii dintre ei am jucat. Nu e deloc provincie și deci nu a fost nevoie de adaptare.

O.M.: Ce face un simbol, un model în momentul în care interacționează cu mai tinerii actori?  Pentru că actorul Adrian Păduraru este un model.

A.P.: Marele meu avantaj este că reușesc să uit lucrul ăsta, și dacă îmi aduc aminte de el, nu îl iau în serios. E foarte plăcut să te întâlnești cu oamenii, indiferent dacă ei sunt mai mari sau mai mici decât tine, indiferent dacă sunt mai experimentați în profesie, sau mai puțin. Nu cred în nici un fel de categorii și mi-a făcut plăcere așa cum îmi face plăcere să mă întâlnesc cu orice om de pe planeta asta cu care pot comunica.
Fac o paranteză cu ocazia asta: am început să selectez în viață și, pe cei față de care nu am ce comunica, fac mai puțin -cum ar fi publicațiile de 2 lei, cum ar fi emisiunile de același tip- nu mă interesează publicațiile și emisiunile respective și nici publicul lor. Revenind la oameni, atâta vreme cât există calitate, lumină, iubire și talent în ei, lucrurile sunt foarte plăcute.

O.M.: V-ați gândit și la o viitoare colaborare cu Teatrul Tony Bulandra?

A.P.: La asta nu trebuie să mă gândesc eu, la asta se gândește directorul, la asta se gândesc regizorii, eu pot doar să visez la asta.

O.M.: A fost interesantă colaborarea cu domnul Mihai Constantin Ranin?

A.P.: Da! Mai ales că noi ne cunoaștem din facultate, am descoperit un om pe care nu-l cunoșteam, un om profund, așezat, …echilibrat. E un om cu simțul umorului de un anumit fel, pe care, dacă nu te silești puțin să-l înțelegi poți să crezi că e cinism. E doar un fel de umor al unui om foarte sensibil, unul dintre regizorii de la ora asta din România care știu să lucreze cu actorul și care știu să construiască spectacole, spectacole pentru ele însele, pentru spectator, pentru actori și nu pentru exhibare personală a regizorului -care știm cu toții că se întâmplă. Dar nu despre lucrurile rele vorbim.

Adrian Păduraru, Puiu Jipa și Paul Chiribuță – Take, Ianke și Cadîr

O.M.: Cum v-ați înțeles cu colegii actori de aici, cu echipa tehnică?

A.P.: Din fericire nu am avut mitraliere, cuțite la mine, și atunci… Serios vorbind -foarte bine!

O.M.: Nu sunteți sigur că dețineți Adevărul în Teatru!

A.P.: Nu, tocmai: am învățat că nu dețin Adevărul în Teatru.

O.M.: Despre teatrul radiofonic ce ne spuneți?

A.P.: Da, e una dintre bucuriile de ultimi ani. Am făcut teatru radiofonic, 5-6-7 proiecte, dintre care unele, cel puțin 3-4, mi-au plăcut foarte, foarte mult. Mi-au plăcut toate, îmi doream să fac teatru radiofonic. Da!, e o experiență care îmi place, pe care mi-o doresc și sunt bucuros că mi-a fost dată des în ultimul timp. Cea mai recentă premieră este „Să vorbesc cu tine”, aproape o poveste de dragoste, înregistrată cu Teodora Mareș.

O.M.: Unde vă mai poate vedea publicul și în ce spectacole? 

A.P.: Dacă spectatorii ies din casă atunci… Joc în București, joc la Pitești, în două spectacole, joc aici, deocamdată primul spectacol. Sunt mai multe spectacole, încerc să mă pun la punct cu un tip de comunicare pe internet, există și site-uri, dar nu reușesc eu să fiu foarte coerent și foarte harnic; am să încerc să fac lucrurile astea. Sunt câteva spectacole pe care le joc (s-au adunat în ultima vreme) la care țin și chiar aș vrea să știe oamenii că ele există.

O.M.: Ați mai avut și alte proiecte culturale în Târgoviște?

A.P.: Da, am făcut la un moment dat cu regizorul Dan Țopa, și aici, după aceea am început o colaborare cu Centrul Cultural, dar a trecut mult timp de-atunci.

O.M.: Cum a fost în seara aceasta la Avanpremieră?

A.P.: Foarte cald, foarte normal…și un public pentru care îți face plăcere să joci.

GALERIE FOTO PREMIERĂ ”TAKE IANKE ȘI CADÎR”

Adrian Păduraru și Puiu Jipa în rolurile lui Take și Ianke

O.M.: Publicul simte teatrul? Pentru că e un teatru relativ nou și nu ne așteptăm ca Târgoviște să aibă și un public foarte bine educat pentru teatru.

A.P.: Da! Lucrurile sunt într-un proces, evident. Cred că și opțiunea asta de a introduce în repertoriu spectacole care sunt foarte potrivite pentru un public de o anumită vârstă este foarte bună. Pentru că nu toată lumea vrea experimente. E drept, pot fi spectacole de succes, de festivaluri, dar și de orașe mai obișnuite cu diversitatea teatrală, cum ar fi Sibiul, cum ar fi Clujul…, Bucureștiul.

O.M.: Poți să pui în scenă cu mari scenografi și mari regizori și s-ar putea ca publicul să nu răspundă.

A.P.: Acum orice -din fericire, asta-i arta!- poți să pui toate ingredientele și să nu iasă, nu doar pentru public, să nu iasă pur și simplu.

O.M.: Adevărat, dar poți să te duci cu el la Sibiu, sau la București și să prindă foarte bine.

A.P.: Astăzi, înainte de spectacol chiar mă gândeam la lucrul ăsta. Poate că Școala Românească de Teatru, și nu doar de Teatru, și nu doar de Artă, ar trebui să transmită mai mult studenților ideea că ceea ce facem nu este o performanță în sine. Nu lucrăm nici ca să construim personaj, nici ca să construim relații. Astea sunt niște mijloace. Dar obiectivul este să ajungem la public și el să se bucure, să fie împreună cu noi în spectacol, pentru că este un creator alături de cei de pe scenă.

O.M.: Mă interesează diferența: Este filmul un fel de documentar, un fel de poveste reală unde publicul asimilează din cinematografie, din film? Este teatrul o poveste care s-a terminat la aplauze și la căderea cortinei? Diferența dintre film și teatru.

A.P.: Răspunsul eram tentat să fie unul categoric: la ambele întrebări „Nu!” Cred că nu! De ce? Pentru că filmul, cu excepția modei filmului românesc care este plat și nu exprimă nimic, o modă unică pentru care încă nimeni nu ne-a remarcat [sigur au fost niște premii internaționale, dar peste tot filmul este, ca orice artă, un sumum de semne, este semiotică, se transmite ceva, nu este documentarul pe care să-l facem așa, cu încadratura la jumătatea feței, când te ridici, ieși din cadru (nu știu, am un spirit critic astăzi!)]. Cred că filmul e atunci când este făcut ca o artă. El este de memorie permanentă și exemplu sunt filmele… nu din străinătate, ci filmele românești mari, la care ne uităm cu bucurie. Iar în ceea ce privește teatrul, eu cred că nu există teatru bun și teatru prost, ci doar teatru. Ăla care este prost nu e teatru. Și teatrul nu poate să își termine existența odată cu lăsarea cortinei. Dacă nu se duce măcar două minute împreună cu spectatorul vorbind despre, simțind, râzând, plângând, atunci nu e teatru. Și acum, ca să fim foarte modești, după cum auzeam vorbind publicul pe hol când au ieșit din spectacol, din sală, eu cred că a fost un spectacol de teatru.

O.M.: De ce avem nevoie de teatru?

A.P.: Aș vrea să găsesc una dintre explicațiile care îmi vin în minte din când în când, una din explicațiile foarte omenești; să nu fac o teorie care să fie complicată și pentru mine și pentru aceia care ascultă: existența teatrală, faptul teatral face parte din procesul nostru de autocunoaștere și de dezvoltare personală. N-am reușit să spun eu foarte simplu, dar altfel învăț din lucrul ăsta, totul are reflex în mine-spectator și de asta am nevoie pentru că e unul dintre factorii care mă ajută să fiu mai bun, mai frumos, mai adevărat -cum spune domnul ăla savant și filozof antic.

O.M.: Și noi simțim la fel. Și a fost un plus la răspunsul întrebării de dinainte. Deci asta face teatrul pe când filmul te face să asimilezi povestea, să o trăiești.

A.P.: Mie mi se par similare aici, dar e o dezbatere pe care o facem altădată. Mai am un răspuns de dat, ultimul, o invitație pentru cei care vor privi ziua, noaptea, că -fiind pe internet- la orice oră și în orice zi: Vă rog frumos nu mai finanțați lucrurile care sunt proaste și care ne fac rău! Nu dați bani și nu dați clickuri și nu pierdeți minute de viață uitându-vă la toate emisiunile proaste și vulgare și violente! Nu cumpărați ziarele care sunt o bârfă! Cumpărați lucrurile care au ceva de spus și de adus un bine pentru viața dumneavoastră! Nu vă luați după invitațiile care sunt adevărate provocări la delațiune publică (să fotografiați pe cineva și să ne trimiteți nouă fotografia)! Aia într-o lume normală ar fi penal, dar moral nu e în nici un fel acceptabil lucrul ăsta. Mergeți la teatru, mergeți la film, cumpărați carte românească, mergeți la expozițiile de artă, mergeți la concerte! Chiar dacă veți spune: „poate nu e bun!” Câte lucruri mai puțin bune nu finanțăm în viața noastră? Cumpărăm și o carne care nu e bună, cumpărăm și o mașină care uneori nu e cea pe care ne-o dorim și cu toate astea mergem mai departe în viață. Dar asta nu justifică frica de a nu găsi ceea ce căutăm, nu justifică lipsa căutării. Cu cât căutăm mai mult, cu atât avem șansă să găsim. Și nu în ultimul rând, fiți buni, fiți adevărați, probabil că Iubirea este Valoarea fundamentală. Au spus-o și filozofiile laice, și cele religioase. Fiți buni, iubiți, aduceți-vă aminte în fiecare zi să aveți o clipă de iubire mai mult!

Actorii Adrian Păduraru și Ștefan Ștefănescu - Oana Grigore & Cristi Iordache

Actorii Adrian Păduraru și Ștefan Ștefănescu – Oana Grigore & Cristi Iordache. Mulțumiri actorului Ștefan Ștefănescu pentru suportul tehnic și colaborare.

Biografie Adrian Păduraru

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea și Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache colegii săi au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbițchi, Patricia Grigoriu și Dan Bădărău. A debutat cu rolul Un soldat în piesa „Diavolul și bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, București. Pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, secția Suceava, debutează cu rolul Domnul Gabor din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind.

Piese de teatru

  • Sganarel, Don Juan – Don Juan de Molière, regia: Irina Popescu Boieru – 1998;
  • Fratele – Roberto Zucco de Bernard Marie Koltes, regia: Alexander Hausvater – 1999;
  • Luigino – Mizerie si noblețe de Eduardo Scarpetta, regia: Irina Popescu Boieru – 2001;
  • Volodea – Circul Matteo de Adrian Lustig, regia: Dan Vasile – 2001;
  • Bogdan – Apus de soare dupa Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia: Eugen Todoran – 2004;
  • Peer Gynt – Peer Gynt de Henrik Ibsen, regia: Cristian Ioan – 2005

Filmografie

  • Misterele Bucureștilor (1983)
  • Prea cald pentru luna mai (1983)
  • Declarație de dragoste (1985) – Alexandru Bârsan
  • Cucoana Chirița, regia Mircea Drăgan – 1986;
  • Extemporal la dirigenție (1988) – Alexandru Bârsan
  • Chirița în Iași, regia Mircea Drăgan – 1988;
  • Secretul armei … secrete, regia Alexandru Tatos – 1988;
  • Momentul adevărului, regia Andrei Blaier – 1989;
  • Moartea unui artist, regia Horea Popescu – 1989;
  • Jusqu’a la morte, regia Lionel Epp (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris – M6) – 1998;
  • Journal intime, regia Christian Francois, (productie Atlantis Film, Alisee Film, Paris – M6) – 2000;
  • A (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris – M6) – 2002
  • Bună, ce faci? (2011) – profesorul

 

Cristi Iordache & Oana Grigore

Editor: Dana Staicu

Colaborator: Actorul Ștefan Ștefănescu

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos