" /> Codul Administrativ al României- precizări Corneliu Ștefan, deputat PSD | Oficial Media
Published On: mie, iul. 11th, 2018

Codul Administrativ al României- precizări Corneliu Ștefan, deputat PSD

În data de 9 iulie 2018 a fost adoptat în Camera Deputaţilor, Codul Administrativ al României, un pachet de 21 de legi, flexibil şi corect, elaborat în urma consultării cu asociaţiile municipiilor, oraşelor, comunelor şi consiliilor judeţene din România, un act normativ care dă startul unei autonomii locale reale.

Preşedinţii de consilii judeţene, primarii şi consilierii locali şi judeţeni pot acum să îşi exercite mai bine rolul în instituţiile în care îşi desfăşoră activitatea. Codul Administrativ dă posibilitatea administraţiilor publice să lucreze curat, fără erori, fără ambiguităţi, eliminând birocraţia care a ţinut pe loc implementarea unor programe şi proiecte.

Ca deputat, membru în Comisia parlamentară pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, mă bucur că s-a reuşit adoptarea acestui pachet de legi absolut vital pentru buna funcţionare a administraţiilor publice locale şi judeţene din România. Este o reuşită a actualei majorităţi parlamentare, o dovadă că PSD doreşte să armonizeze legislaţia românească cu cea europeană, că vrem o administraţie modernă şi eficientă.

Prin Codul Administrativ adoptat astăzi, unele competenţe teritoriale, materiale şi funcţionale ce ţin de serviciile publice de interes local sunt transferate de la administraţia centrală către cea locală. Spre exemplu, Serviciul înmatriculări şi permise auto trece în subordinea Consiliilor Judeţene.

Secretarul general al Guvernului va fi votat de către Parlament, odată cu Guvernul. A fost reînfiinţată funcţia de secretar general al Prefecturii. Administratorul public al localităţilor vine şi pleacă odată cu primarul sau preşedintele Consiliului Judeţean, fiind numit şi revocat prin decizia acestora. Funcţia de arhitect şef nu mai este una de conducere. Secretarul unităţilor administrativ-teritoriale va fi în aparatul de specialitate al primarului, respectiv al președintelui Consiliului Judeţean.

Indemnizaţiile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, solicitare expresă a asociaţiilor municipiilor, oraşelor, comunelor şi consiliilor judeţene din România, nu se vor acorda şi celor care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie şi nici nu se pot cumula cu salariul.

Mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au înţeles importanţa adoptării unui asemenea act normativ, dar mai ales le mulţumesc colegilor din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia specială comuna a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea Codului Administrativ şi reprezentanţilor tuturor organizaţiilor care au lucrat efectiv la elaborarea Codului Administrativ al României.

Corneliu Ștefan, deputat PSD Dâmbovița

corneliustefan.ro

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos