Compozitorul Eugen Doga: “Vârfurile”, din păcate, stau în automobile, după sticle afumate, şi nu cred că văd lumea aşa cum este

 Interviu cu compozitorul Eugen Doga

Eugen Doga face parte din topul celor 200 de personalități ale lumii din toate timpurile, UNESCO a declarat valsul„Gingașa și tandra mea fiară” una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX. 

Cât de greu sau cât de uşor vine muzica la dvs.?

— Muzica, singură, nu vine niciodată. Sunt nişte invenţii ale unor oameni neputincioşi cele despre inspiraţie, muze etc. Personal, lucrez foarte mult la prima frază, care e cea mai importantă. Muzica nu vine, pentru ea trebuie găsit un sol prielnic, o platformă potrivită. Ea nu vine în deşerturi… Sosirea ei trebuie pregătită, e o chestiune atât de subtilă, încât nici nu ştiu cum ar putea fi împărtăşită, din această cauză am decis să nu dau lecţii altora, nici chiar la Conservator. Inspiraţia e o energie acumulată, e rezultatul unei munci reuşite…

— Mii de oameni sunt, periodic, spectatori la concertele cu participarea dvs. Cum vi se pare lumea astăzi?

— La noi, nu ştiu de ce, oamenii s-au înrăit, au devenit invidioşi. Poate nevoia ne-a schimbat în halul ăsta, deşi nevoia, de obicei, îi îmblânzeşte şi îi apropie pe oameni. În timpul foametei, războaielor, pe timp de secetă, lumea era mult mai bună. Îmi amintesc, când vedeam, la un capăt de sat, că dintr-un hogeag ieşea fum, mama îmi zicea: “Du-te, dragul mamei, şi adă foc de la cutare”…

Cum credeţi, din ce cauză lumea s-a schimbat şi se mai schimbă în rău?

— Pentru că mulţi o duc prea uşor. Cei care văd cum o duc aceştia, vor şi ei să trăiască la fel de bine, dar acest lucru e imposibil. Ar trebui să înţelegem că nu există curcubeu dintr-o singură culoare. Curcubeul are mai multe culori, are toată gama de nuanţe în sine. Astfel, e inutil să ceri ca toată lumea să fie doar bogată sau doar săracă. Cred că balanţa  echităţii s-a dereglat.

— Are vreo vină clasa politică pentru ceea ce se întâmplă astăzi în R. Moldova?

— Cred că e ceva la mijloc. “Vârfurile”, din păcate, stau în automobile, după sticle afumate, şi nu cred că văd lumea aşa cum este. O văd, probabil, cam afumată, dar nu-i chiar aşa. Lumea este foarte limpede. Mi-i jale că se întâmplă astfel de lucruri. Chiar am spus şi într-o declaraţie TV: nu se poate, la un concert consacrat oraşului, consacrat capitalei ţării pe care ei o conduc, să nu vină nimeni… Nu sunt liberi? Dar ce, noi, cei care am fost acolo, suntem nişte trântori şi doar ei muncesc? Eu sunt preşedintele muzicii mele şi nu se ştie a cui funcţie e de o durată mai lungă. Am adus la acest concert foarte mulţi tineri – viitorul nostru, viitorul ţării pe care ei o conduc. Autorităţile  cunosc foarte puţin despre tinerii extrem de talentaţi  din  R. Moldova. În aceste condiţii, cum pot planifica, bunăoară, bugetul pentru cultură?  Din păcate, rămâne actual un caz care a devenit deja banc, despre un fost ministru al Culturii. Secretara îi spune: “Vă aşteaptă dirijoarea de la corul “Doina””, iar ministrul, uimit, întreabă: “Dar ce, cimitirul “Doina” are cor?”. Parcă suntem străini în tot complexul acesta al ţării, or, ţara este, la urma urmei, o orgă, formată din diferite sectoare, iar cultura ar trebui să fie fundamentul acestei construcţii. Cum va fi educat omul, aşa va conduce în viitor. Omul incult va conduce incult.

— Credeţi că acesta poate fi un motiv al faptului că mari oameni de cultură o duc atât de greu în acest stat?

— Eu nu ştiu atitudinea lor. Posibil că şi au grijile acestea, dar eu nu le simt. Au trecut peste două decenii de Independenţă, dar noi aşa şi nu ştim nimic unii despre alţii.

Mesajele dvs. publice sunt credibile şi lumea ţine cont de ele. De ce preferaţi să rămâneţi departe de politică, având un cuvânt greu de spus în societate?

— Eu am încercat, pe când eram mai naiv, am fost deputat în Parlamentul URSS şi în primul Parlament al R. Moldova… Am înţeles atunci că nu e suficient să fii politician, mai greu şi mai important e să fii om. Ulterior am avut mai multe oferte, inclusiv pentru funcţia de ministru al Culturii, dar nu am mai acceptat.

Cine sunt prietenii dvs.?

— Eu nu am prieteni. Ca să ai prieteni, trebuie să dispui de foarte mult timp. Prietenii sunt ca nişte flori, care trebuie udate, îngrijite, e nevoie de timp pentru ele. Dar de unde să iau acest timp? Eu obosesc. Eu sunt obişnuit să trăiesc mai mult în tăcere. Vorba multă mă oboseşte. Am mulţi oameni apropiaţi, şi în guvern, şi la primărie, dar eu nu pot să mă socot prietenul lor, pentru că nu le pot dedica prea mult timp. Aici, la mine acasă, rareori se adună cineva. Nu-mi place atunci când toţi care vin îmi cer să cânt la pian. Eu nu pot cânta la solicitare. Prefer mai mult să ascult muzică, pentru că atunci când cânt muzica mea, mă epuizez, obosesc. Un artist nu poate trăi aceeaşi stare de mai multe ori.

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media