comments

" /> Idei geniale de la Albert Einstein: ”Puterea atrage intotdeauna oameni lipsiti de moralitate” | Oficial Media
Published On: Dum, Iun 18th, 2017

Idei geniale de la Albert Einstein: ”Puterea atrage intotdeauna oameni lipsiti de moralitate”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

Albert Einstein a fost cel mai celebru fizician al secolului XX şi una dintre cele mai strălucite personalităţi ale umanităţii, din toate timpurile. 

Autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice şi 150 de lucrări în alte domenii, om de ştiinţă, filozof şi autor, laureat al Premiului Nobel, numele lui Albert Einstein a rămas echivalent cu noţiunea de geniu.

Însă viaţa lui Albert Einstein nu a fost deloc uşoară.  El a fost deseori contrazis, criticat şi chiar ridiculizat în public pentru teoriile sale revoluţionare (în special pentru teoria relativităţii), care depăşeau cu mult nivelul contemporanilor săi.

Cu toate acestea, înţelegerea profundă a naturii umane pe care a avut-o Albert Einstein i-a dat tăria de a merge mai departe pe drumul său, în ciuda tuturor adversităţilor.

Iar acum, după 62 de ani de la plecarea sa din această lume, cuvintele sale rămân pentru noi o sursă de inspiraţie şi de înţelepciune mai actuală ca oricând.

Iată 25 de idei prin care Albert Einstein te ajută să îţi construieşti o viaţă de succes:

1. Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa inceteze doar la sfarsitul vietii.

2. Fiecare dintre noi ar trebui sa fie respectat ca individ, dar nimeni nu ar trebui sa fie idolatrizat.

3. Nu face nimic impotriva constiintei tale, chiar daca situatia in care te afli ti-o cere.

4. Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sau fac bine doar motivati de o anumita rasplata, atunci este vai de noi.

5. Perfectiunea mijloacelor si confuzia obiectivelor, aceasta pare sa fie principala noastra problema.

6. In cazul in care nu o poti explica, nu o intelegi indeajuns de bine.

7. Nicio problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunoastere la care a fost creata.

8. Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite.

9. Invata din ziua de ieri, traieste pentru ziua de astazi si spera pentru ziua de maine.

10. A devenit ingrozitor de evident ca tehologia a depasit cu mult umanitatea din noi.

11. Nu tot ceea ce poate fi contorizat conteaza si nu tot ceea ce conteaza poate fi contorizat.

12. Puterea atrage intotdeauna oameni lipsiti de moralitate.

13. Totul ar trebui sa fie atat de simplu pe cat este, dar nu mai simplu de atat.

14. Un om ar trebui sa descopere ceea ce este, nu ceea ce crede ca ar trebui sa fie.

15. Orice om care citeste prea mult si isi foloseste propriul sau creier prea putin deprinde o anumita lene in gandire.

16. O persoana care nu a gresit niciodata, nu a incercat niciodata ceva nou.

17. Arta suprema a unui profesor este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si a cunoasterii.

18. Oricine nu ia adevarul in serios in lucrurile minore, nu este de incredere nici in cele majore.

19. Marile spirite au intalnit intotdeauna o opozitie violenta din partea mintilor mediocre.

20. Educatia este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai invatat la scoala.

21. Logica te va duce din punctul A in punctul B.  Imaginatia te poate duce oriunde doresti.

22. Furia locuieste numai in inima nebunilor.

23. Informatia nu este cunoastere.

24. Nu-ti pierde niciodata sfanta curiozitate.

25. Dragostea este un profesor mai bun decat datoria.

surse: ideisibani.ro,  theunboundedspirit.com

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos