comments

" /> PUNCTUM - Nihil sine homine | Oficial Media
Published On: joi, Mai 14th, 2015

PUNCTUM – Nihil sine homine

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

4

Ce se întâmplă în mintea spectatorului când află că toate valorile existenţiale şi teoriile creaţioniste se pot situa brutal şi deodată la polul opus cunoaşterii şi înţelegerii lui de până atunci?

Necunoscutul din Punctum este rodul imaginaţiei, iar tot ce mintea umană poate născoci, se metamorfozează în fruct al realităţii. În cazul de faţă cu atât mai credibil cu cât acţiunea nu se desfăşoară nici pe Kripton nici pe vreo altă planetă din neatinsele universuri paralele, ci pe Pământ. Hărţile de pe perete, cartografia stângace – semn de vulnerabilitate umană-  îţi dă fiori şi înrădăcinează încă o dată vizual-raţional, faptul că nu mai asistăm la o ficţiune. Pentru oameni şi cronoşi, pentru oameni care ucid oameni, decorul este unul prea cald, cu un adânc sentiment de „acasă”. Şi iar îngheaţă sângele în venele privitorului care aude de moartea unui cronos (nume predestinat vieţii determinate) în acest decor cu un dulap, o canapea, un cuier şi un scaun cu rotile care poartă imaginea tatălui împăcat de propria-i moarte.  Pe scenă cad uneori lumini sărace, alteori e întuneric, dar cel mai des, acel oranj-bleu de lumânare care pâlpâie tot timpul, parcă numărând orele muribunzilor sau invocând ajutorul maximului  imaginabil creator, cu un „nihil sine Deo” din public sau din ochii (doar atât) celor doi protagonişti.

Lumea văzută de Cristina Maria Chirilă este una lipsită de duritate şi atrocităţi, conform legilor. Acolo se ucide ca o acţiune necesară normalităţii date de egalitatea între toate entităţile fiinţătoare şi de ce omul ar face excepţie, când o sintagmă veche ne dă temei de certitudine – „homo homini lupus”! Nu este vorba despre vreun  paradox, ci  ne aflăm în faţa unei dileme:  Dumnezeu ucide sau Dumnezeu nu există.

După cum spuneam mai sus, fără cyborgi, fără nave spaţiale, dar cu doi oameni pe duşumea, ultimii ai planetei, asistăm la o apocalipsă aşteptată în numele iubirii prin eliminarea celorlalţi. Aici a ucide nu înseamnă a nu iubi, iar toate aceste emoţii, stări de nesiguranţă, de admiraţie, de mânie şi de frică le observăm la Sebastian Marina şi Cătălin Mareş, îngeri şi demoni deopotrivă. Le simţim răsuflarea, le vedem gestica şi grimasele de la doar câţiva paşi, astfel încât putem crede că suntem parte din poveste.

„Care este cel mai mare dintre vicii, dacă nu mila pentru cei slabi!”, afirma Nietzsche si iată că în realitatea inversă ne confruntăm cu o altă certitudine: nu există fiinţe puternice şi fiinţe slabe, ci doar una singură şi puternică, cea care închide cercul creaţiei. Mergând pe ideea acestei opere, Dumnezeu este în fiecare fiinţă şi El nu este nimic fără OM. Omul este cel care hotărăşte soarta dumnezeului din el şi ceilalţi. Cine va rămâne ultimul, Dumnezeu-Omul sau Omul-Dumnezeu? Întrebare la care nu se răspunde fiindcă ultimul viu înseamnă ultimul mort, orice piere devine nimic, orice nu există anulează născocirea, iar unde nu este născocire, nu putem avea o realitate. Cine suntem?

Oameni şi lupi. Dar dincolo de poveste, nu putem fi, dacă nu există şi zei.

2

Lupta emoţională dintre cei doi „M”, Marina şi Mareş, reprezintă un etalon actoricesc care depăşeşte orice aşteptare.  Spectatorii au premiat fiecare trăire şi mişcare, fiecare oftat şi replică, în calitate de juraţi. Roluri greu de interpretat de către cei doi actori, prin ineditul situţiei, prin nevoia unei expresii rare sau poate chiar inventate doar pentru aceste personaje, că nu-i aşa, ce şcoală te învaţă să mimezi viaţa prin uciderea cu dragoste a iubitei, a părinţilor, a prietenilor.

Un text care poate aparţine cu uşurinţă celor mai mari dramaturgi, căci nicio minte nu poate născoci o asemenea poveste în care să nu mai regăsim nimic din învăţăturile moştenite de la Thales şi până la Hawking. Cristina Chirilă este deopotrivă un dramaturg şi un regizor de talia celor care revoluţionează lumea cu actele lor de pionierat. Am asistat la una dintre cele mai bune piese ale Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte. Nu am spus „ale stagiunii”.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos