În privința României, previziunile economice din iarna anului 2022 estimează că, în 2022, creșterea economică va fi de 4,2%, respectiv...
ACTUAL
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, în parteneriat cu Școala Gimnazială Radu cel Mare Târgoviște a...
La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectute sub coodonarea procurorului de...
În anul 2021, activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmbovița a fost concentrată pe creșterea serviciului polițienesc, gradului de ordine și...
În fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică...
Biden încearcă să facă pe plac aristocraților și se joacă de-a războiul. Macron i-a scos din minți pe francezi, care...
Manifestațiile împotriva obligativității vaccinării COVID-19 ce durează de câteva zile în Noua Zeelandă și Australia au luat amploare sâmbătă, protestatarii...
Austria a devenit una dintre primele națiuni din lume care a impus vaccinarea obligatorie. Astăzi, versiunea austriacă a Convoiului Libertății...
Poliția franceză a folosit gaze lacrimogene asupra manifestanților de pe bulevardul Champs-Elysees și din alte locuri din Paris, sâmbătă, după...
Politehnica s-a reîntâlnit astăzi pe arena „Ştiinţa” cu o mai veche cunoştinţă din Liga 3 – Metalurgistul Cugir, clasată acum...