Published On: sâm, oct. 19th, 2019

Alcool și țigări de contrabandă, depistate în piețe din municipiul Timișoara

856 pachete cu țigări și 54 litri de alcool, despre care există suspiciunea că provin din activități de contrabandă, au fost depistate în două piețe din municipiul Timișoara.

Pe timpul unei acţiuni ce a avut loc joi, 17 octombrie a.c., organizată de Direcţia Regională Vamală Timişoara și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, au fost depistate două persoane care vindeau pachete cu ţigări de diferite mărci și sticle cu alcool, neaccizate.

Persoanele au fost identificate, ca fiind un bărbat de 45 de ani din comuna Becicherecu Mic, județul Timiș și un bărbat de 49 de ani din municipiul Timișoara. Asupra acestuia din urmă au fost găsite 548 pachete cu țigări netimbrate, de diferite mărci, fapt pentru care i s-au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Toate produsele oferite spre comercializare ilicită, găsite asupra persoanelor, au fost predate Direcţiei Regionale Vamale Timişoara pentru luarea măsurilor ce se impun.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

Info Targoviste Complex


YouTube Oficial Media

Pin It