Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Alexandru Oprea, Președintele CJ Dâmbovița, precizări referitoare la Stațiunea Padina-Peștera

Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a prezentat într-o conferință de presă o serie de aspecte care țin de proiectul Stațiunii Padina-Peștera și de stadiul investițiilor în această zonă. Alexandru Oprea consideră că cei care fac declarații în spațiul public, mai ales în această perioadă de campanie electorală, trebuie să aibă ”decența și bunul simț să se documenteze” înainte de a lansa diferite acuze.

Declarații pe larg din conferința de presă:

”Înainte de de a deschide gura din postura de candidați și a face prognoze sau promisiuni pe dezvoltarea Județului Dâmbovița să aibă decența și bunul simț să se documenteze. Și o să fac câteva precizări. Am văzut în spațiul public un astfel de candidat care fie din necunoaștere, fie din neștiință, fie pentru că așa a primit punctajul de la partid, face aprecieri referitoare la stațiunea de interes național, Padina-Peștera. Și aș vrea să fac câteva afirmații referitoare la stațiunea turistică de interes național din următoarele motive:

Sute de pagini de documentație, sute de ore de muncă grea

Eram președinte al Consiliului Județean Dâmbovița când la nivelul Instituției se lucra intens pentru ca documentația să fie gata în vederea depunerii la minister pentru a fi atestată ca stațiune turistică de interes național după ce mai bine de 27 de ani sau dacă vreți de la lansarea acestui concept de pe vremea lui Spiru Haret (1938) sau mai nou prin 1980 si ceva se vorbea despre stațiune. Pentru unii poate părea o formalitate, a fost însă o muncă grea care a necesitat deplasări pe teren și foarte multe ore de identificare a tuturor elementelor componente, ale cerințelor care trebuiau îndeplinite pentru ca respectiva zonă să fie declarată stațiune turistică. Rezultatul – sute de pagini de documentație, sute de ore de muncă pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Și le recomand ca necunoscători în ale administrației publice să cuantifice cineva aceste ore de muncă și de efort. Se pare că nu știu ce înseamnă aceste lucruri.

Al doilea argument, am fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și când s-au făcut primele demersuri pentru a dezvolta această stațiune și s-au obținut primele rezultate concrete; începând cu anul 2017 lucrurile au început să prindă contur. Și o să vorbesc în detaliu despre fiecare în parte.

Nu voi pemite ca munca unor oameni să fie călcată în picioare degeaba

Al treilea argument – multă lume a muncit prea mult pentru a contura un plan de dezvoltare a stațiunii Peștera- Padina pe care cu greu am reușit să-l punem în mișcare. Și doar pentru că unii aspiranți la funcția de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița nu înțeleg amploarea unor investiții într-un loc care trebuie construit de la zero și care se mai află parțial și într-o zonă protejată nu înseamnă că voi permite ca munca acestor persoane să fie călcată în picioare degeaba, doar pentru a câștiga ipotetice voturi. Și mă refer aici la domnul Ion Sorin, candidatul PNL la funcția de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, care a spus recent că stațiunea Peștera-Padina este victima lipsei totale de interes sau și mai grav a intereselor obscure.

Îl anunț pe această cale că nu am deținut și nu dețin nici un teren în zona stațiunii,

ar fi bine să verifice care sunt deținătorii de teren și dau un sfat prietenesc, s-ar putea să aibă niște surprize majore și o să vadă că sunt susținători ai PNL dacă vorbim despre interese. Nu am nici o S.C. care să fi desfășurat activități fie de pregătirea unor proiecte, fie de edificarea unor construcții în zona respectivă și multe altele. Nu știu cine este în realitate victima cui sau ce se dorește. Dar știu foarte bine ce s-a făcut la nivelul C.J. Dâmbovița iar aceste activități nu le poate nega nimeni. În nici o conjuctură, nici măcar pentru scopuri electorale.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița vis-a vis de acest subiect vă spun următoarele și probabil apoi vă veți da seama cine e lipsit de interes sau nu. Voi face o scurtă remarcă înainte pentru a înțelege și dumneavoastră și cetățenii din Dâmbovița cum stau lucrurile.

În stațiunea Padina-Peștera, prima stațiune care se proiectează în România în ultimii 30 de ani și singura localizată integral într-un parc natural nu s-a făcut nici o investiție iar pentru a realiza aceste inveștiții trebuie plecat de la zero. Că poate nu s-a înțeles bine acest lucru. Adică de la studii care nu se văd dar fără de care nu putem înainta cu nici un fel de proiect. Acum concret ce s-a făcut.

  • Deși un proiect de durată, au fost demarate primele demersuri concrete pentru proiectul pârtiei de schi. Vorbim despre un proiect de aproape 15 milioane de euro pentru care deja a fost recepționată o notă conceptuală, mai mult în cadrul C J Dâmbovița a fost înființată o comisie mixtă multidisciplinară care să monitorizeze derularea proiectului. S-a făcut o analiză în teren. Căutăm totodată soluții pentru a obține finanțare și deja am depus fișa de proiect pentru obținerea finanțării în cadrul noului exercițiu financiar al POR. Nu în ultimul rând am purtat discuții cu reprezentații Parcului național Bucegi pentru a stabili foarte concret acele zone care înseamnă zone de protecție sau zonă de dezvoltare durabilă.
  • Am demarat proiectul pentru construcția unei parcări cu dotări conexe în zona telecabinei Padina-Peștera. Le dau o recomandare că poate este o fișă de lectură interesantă, anexa 1b la Hotărârea Guvernului nr. 558 din 2017 privind aprobarea programului pentru dezvoltarea investiților în turism din cadrul Ministerului Turismului.
  • S-a semnat contractul și au debutat lucrările pentru centrul Salvamont. În mai 2020. Proiectul are valoare de 5 879 770 lei fără tva.
  • S-a semnat contractul și au debutat lucrările pentru centrul multifuncțional pentru servicii de urgență și jandarmerie montană. În mai 2020. Proiectul are o valoare de 7 207 873, 82 lei fără tva.
  • A fost semnat contractul și au debutat lucrările pentru iluminatul public în zonă. A fost finalizată procedura de achiziție publică pentru proiectare și execuție urmând ca după obținerea avizului și acordurilor să fie demarate lucrările. Valoarea investiției pentru primul tronson din cele trei 4 697 622 de lei.

Toate aceste investiții, centrul salvamont, centru multifuncțional și iluminatul public, pe bugetul lipsit de viziune în opinia unora de la CJ Dâmbovița.

Cei care vă deplasați în zonă puteți observa că este săpat, să spunem, șanțul în care va fi postat cablul de alimentare cu energie electrică.

  • Altă activitate desfășurată ca nivelul CJ, încheierea unei colaborări cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București pentru amenajarea stațiunii. Tocmai pentru că ne dorim un proiect de anvergură am apelat la specialiști în domeniu și deja am finalizat și aprobat nota conceptuală privind viitoarea stațiune turistică și am supus-o unei dezbateri publice. Este primul pas pentru realizarea planului urbanistic zonal fără de care nu putem face mare lucru.
  • Între timp ne ocupăm și de studiu de altimetrie și am depus cererea pentru obținerea certificatului de urbanism la UAT Moroieni.
  • Urmează master planul și studiul de soluție privind realizarea căilor de comunicații. Studii bugetate în rectificarea bugetară pe care o vom aproba la ședința CJ de săptămâna viitoare.

Așa cum ați putut vedea planul de urbanism zonal necesită timp din păcate foarte mult. Sunt multe studii care trebuie întocmite și care durează. Nu mai vorbim de pârtia de schi care este un proiect care se întinde pe câțiva ani buni. Dar astea sunt procedurile în România și oricât de mult ne-am dori să facem și mai mult sau și mai repede trebuie să trecem prin toți acești pași ai hârtiilor și studiului fără de care nu putem crea nimic. Poate nici nouă nu ne place dar de undeva trebuie să începem și noi am făcut-o.

Important este că am construit o viziune pe termen lung și lucrurile trebuie să continue pentru că altfel toată munca de până acum se va pierde. Cât despre viziunea domnului candidat al Partidului Național Liberal pentru a dezvolta zona spun doar atât: Idei sunt multe dar puține pot deveni realitate.

Un scurt exemplu referitor la infrastructura rutieră, realizarea conexiunii dintre Județele Dâmbovița și Brașov, legătura între DN71 Moroieni și DN73 Moieciu de Jos. Ne-am dorit și noi acest lucru,am avut nenumărate discuții cu autoritățile din Brașov care nu sunt de acord cu realizarea acestui proiect pentru că nu-l mai consideră oportun pentru Județul Brașov. Pentru un drum situat pe raza ambelor Județe avem nevoie să ajungem la un acord. Dacă una dintre părți se opune, nu poate Alexandru Oprea sau oricine ar fi la conducerea CJ Dâmbovița, indiferent câtă voință ar avea, să realizeze acest proiect. Unii nu cunosc aceste aspecte, ori se prefac că nu le cunosc și preferă să spună că nu s-a vrut. Că a fost un proiect abandonat.

CJ Brașov în urma discuțiilor purtate, domnul președinte Adrian Veștea mi-a explicat că prioritățile dumnealor pentru a fi depuse fie pe CNI fie pe viitorul exercițiu financiar POR sunt două: centura ocolitoare la care lucrează cu Județul Prahova – alternativă la DN 1 – și un drum care face conexiunea între Județul Brașov și Județul Covasna. Și că în nici un caz Transcarpatica -așa cum am denumit-o noi- nu mai constituie o prioritate pentru CJ Brașov.

M-aș fi așteptat în schimb de la acești candidați să vină, să avem o discuție constructivă,

pentru că eu am spus că indiferent de apartenența politică sau de convingerile politice câteva proiecte de infrastructură majoră sunt absolut necesare pentru Județul Dâmbovița. Și dacă tot cineva ne dă lecții iar mi-aș permite să fac o recomandare, poate având bazele acestui proiect și profitând de conjunctura favorabilă în care Comisar European pentru transporturi este doamna Ramona Bădescu, acest proiect poate fi finanțat cu fonduri directe de la Bruxelles. E un proiect care va avea ca și costuri câteva zeci de milioane de euro bune. Dar pentru asta trebuie să existe și acceptul CJ Brașov.

CJ Dâmbovița a realizat documentația economică pentru reabilitarea și modernizarea sectorului Lac Bolboci-Cheile Tătarului pe o lungime de cca 5,6 km. Obiectivul a fost transmis la Compania Națională de Investiții în vederea finanțării prin Programul Național de construcții de interes public sau social.

În ceea ce mă privește m-aș bucura ca această Companie a statului Român condusă de reprezentanții PNL să finanțeze aceste proiecte. PSD a demonstrat cu prisosință în acești 4 ani că nu a împărțit populația județului așa cum din păcate au facut-o liberalii în galben și roșu. În buni și mai puțin buni.

Prin programul național de dezvoltare locală fiecare comunitate din Județul Dâmbovița a primit fonduri

La fiecare rectificare pe ceea ce a însemnat fondul de rezervă, alocările de bani pentru calamități, lucrările în primă urgență au beneficiat de finanțare și localitățile conduse de primari ai PSD dar și de primari ai PNL. Din păcate în guvernarea PNL, calamitățile sunt doar galbene. Se dau fonduri doar în localitățile galbene. Ceea ce este inacceptabil. Deci din cele 6 localități aflate pe Hotărârea de Guvern, care au primit finanțare, 5 sunt conduse de primari ai PNL și una de un primar despre care am fost anunțat că și-a exprimat dorința de a candida pe listele PNL.

Și ca să desăvârșească această bătaie de joc, la o comună, nu am nimic cu locuitorii de acolo, acordăm pentru calamități 1,7 milioane de lei iar pentru un drum județean ca să fie să spunem tabloul complet alocăm 10 000 de lei. Dacă asta vi se pare că este echitate mă opresc din a face alte comentarii.

În anul 2019 CJ Dâmbovița a contractat proiectarea plus execuția la lucrările de reabilitare și modernizare pentru o serie de poduri situate pe traseul drumul județean 714 Cheile Tătarului- Salvamont.

Recent au fost predate și recepționate documentații tehnico- economice urmând ca în cursul acestei luni să emitem ordinul de începere pentru lucrări de construcție efectiv. În total pe acest sector sunt expertizate tehnic 7 poduri, podețe subdimensionate.

În același sens pentru sectorul pietruit Sanatoriul Moroieni- Zănoaga pe al cărui traseu există 2 -3 zone critice din punct de vedere al siguranței circulației datorată alunecărilor de stânci și de bolovani, CJ pentru situații de urgență Dâmbovița a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru alocarea unei sume de aproximativ 2,8 milioane de lei pentru realizarea unor lucrări de protecție. Sperăm ca guvernarea liberală în mărinimia ei să se aplece și asupra drumurilor de interes județean. După realizarea lucrărilor de consolidare a drumurilor periculoase se pot programa lucrări de reabilitare și modernizare, în caz contrar repetarea fenomenelor periculoase care conduc la calamități ce pot determina închiderea circulației, pot bloca și lucrările de modernizare. Pe acest sector sunt programate lucrări în luna august de reparații și reparații cu aport de material pietros.

În continuare același candidat ne arată că nu cunoaște foarte bine ce se întâmplă în prezent în stațiunea Peștera-Padina. Sau că nu are capacitatea în urma discuției pe care a avut-o cu un reprezentant al investitorilor din zonă să deceleze și să tragă concluziile necesare de tot ce înseamnă dezvoltarea stațiunii. Suplimentarea căilor de acces care să creeze alternative la DJ 703, vă spun că din punct de vedere tehnic la această dată nu se poate realiza o altă variantă de acces în platoul Bucegi.

Așa cum am spus, nu avem altă cale decât DJ 714 de care ne preocupăm. În ceea ce privește iluminatul public pe DJ714 Zănoaga- Bolboci- Cheile Tătarului- Peștera –Padina a fost finalizată procedura de achiziție publică pentru proiectare și execuție, urmând ca după obținerea avizelor și acordurilor să fie demarate lucrările. Valoarea investiției 4 697 000.

Sper deasemenea ca în mărinimia sa guvernul liberal să aprobe această solicitare de finanțare.” a explicat Alexandru Oprea, președintele CJ Dâmbovița.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share