30/10/2020

Cunoaște-ți drepturile! Românii nu sunt printre cei mai fericiți europeni

Drepturile economice, sociale și culturale sunt drepturile fundamentale care privesc locul de muncă, securitatea socială, viața de familie, participarea la viața culturală și accesul la locuință, alimente, apă, asistență medicală și educație:

  • Dreptul la muncă și dreptul la condiții de muncă
  • Dreptul la sănătate
  • Dreptul la apă
  • Dreptul la securitatea socială
  • Dreptul la locuință
  • Dreptul la mâncare
  • Dreptul la educație
  • Dreptul la un mediu sănătos
  • Drepturile culturale

Fiecare dintre noi poate revendica drepturi economice, sociale și culturale?

Da. Drepturile economice, sociale și culturale, ca și celelalte drepturi ale omului, sunt drepturi inerente fiecărei ființe umane. Cu toate acestea, se poate întâmpla ca drepturile economice, sociale și culturale să fie considerate drept drepturi colective pentru că pot afecta multe persoane și au o dimensiune colectivă, dar sunt și drepturi individuale.

Obligațiile statelor în ceea ce privește drepturile economice, sociale și culturale sunt formulate diferit în funcție de instrumentul analizat. De exemplu, se spune în Pactul internațional pentru drepturile economice, sociale și culturale că fiecare dintre statele părți „se angajează să acționeze”, la maximum resursele disponibile, în vederea asigurării treptate a exercitării depline a drepturilor economice , sociale și culturale. De asemenea, acestea sunt responsabile de asigurarea exercitării acestor drepturi fără discriminare. În alte tratate sau constituții, obligațiile sunt formulate în mod diferit și se dau chiar indicații cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia statele, precum adoptarea de texte legislative sau promovarea drepturilor în cadrul politicilor naționale.

În acest sens poate exista un drept la fericire?

Dacă există un drept la fericire, asta înseamnă că statul are misiunea de a-i face pe cetățenii săi fericiți? Și în aceste condiții, cum să definești fericirea pe care el ar fi responsabil să o asigure?

Dacă drepturile sociale privesc condițiile materiale ale existenței, dreptul la muncă, la locuință, la educație, la sănătate etc., un posibil drept la fericire ar face parte din aceste drepturi sociale. Cererea de drepturi sociale se referă la ideea că statul ar trebui să intervină pentru a garanta oamenilor satisfacerea nevoilor considerate esențiale. Această misiune a statului ridică întrebarea ce rol ar trebui să joace acesta în luarea în considerare a fericirii. Dreptul la fericire nu trebuie înțeles ca fiind nevoia de a fi fericit, ci ca garanția de a putea căuta fericirea, ceea ce nu este același lucru. Dacă există un drept la fericire, atunci face parte din drepturile sociale, adică acele drepturi care încearcă să extindă noțiunea de drept la condițiile materiale ale existenței care fac posibilă fericirea. Rolul statului poate consta în pur și simplu garantarea urmăririi fericirii sau intervenirea concretă pentru realizarea acestui drept.

Fericirea poate fi văzută ca un scop al politicilor

deoarece oamenii își unesc forțele pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață, dar atunci ce conținut ar trebui să se dea fericirii?

Se pare că soluția în societãțile democratice este aceea de a permite tuturor să facă ceea ce le place, în limitele legale. Din acest motiv, dacă existã un drept la fericire, dimensiunea sa este neapărat politică.

Am „dreptul la” ceva poate însemna și faptul că statul trebuie să-mi garanteze accesul la ceva. În acest sens, „dreptul la fericire” are un sens, deoarece ar presupune că statul trebuie să garanteze fericirea fiecărui cetățean. A vorbi de „dreptul la fericire” nu înseamnă că nimeni nu are dreptul să ne interzică să fim fericiți; și asta nu înseamnă nici că statul ar trebui să se ocupe cu satisfacția totală a tuturor dorințelor noastre. Aceasta înseamnă că statul trebuie să ne garanteze accesul la condițiile obiective ale fericirii, care sunt aceleași pentru toți indivizii, la drepturile sociale, economice și culturale, esențiale pentru urmărirea fericirii. Cu alte cuvinte, statul recunoaște astfel că, fără accesul garantat la anumite nevoi de bază, este absolut imposibil să fii fericit și că, prin urmare, satisfacția acestor nevoi trebuie să fie garantată de către stat.

Pentru că statul trebuie să garanteze libertatea tuturor, trebuie să permită tuturor cetățenilor să-și satisfacă nevoile de bază. Din această perspectivă, „dreptul la fericire” este o condiție pentru libertate.

Sursa foto: https://atlasocio.com/classements/societe/bonheur/classement-etats-par-indice-de-bonheur-europe.php?fbclid=IwAR1fugVXjJ_b688_itez1wgkm1TT6B0gaAl4WKccCEwpv7MtHQQLrzW4Z6o

Autor: Gina Georgeta
Editor: Miruna Lunescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share