Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Drapelul României a fost arborat în situl arheologic Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte!

Se  împlinesc la începutul lunii iulie, 100 de ani de la înființarea Diviziei 2 Vânători de Munte, ale cărei tradiții au fost preluate și continuate de Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” Brașov.

Este „Ziua Drapelului Național” simbol sfânt al României. E zi de mare sărbătoare, o zi în care înțelegem să punem mai presus de orice datoria faţă de ţară şi patriotismul.

Astăzi  vânătorii de munte au arborat Drapelul Național în inima românismului, în situl arheologic de la Grădiștea de Munte.

Înconjurați de fortărețele dacice din inima Munților Orăștiei, vânătorii de munte brașoveni au înălțat Drapelul Național alături de steagul de identificare al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” în renumita capitală dacică cu același nume.
Legătura spirituală a vânătorilor de munte din Brașov cu cetatea dacică Sarmizegetusa Regia s-a formalizat în anul 1974 când marii unități de la poalele Tâmpei i s-a atribuit numele de „Sarmizegetusa”.
În cuvintele adresate celor prezenți la eveniment, generalul de brigadă Ilie-Marian Dragomir, comandantul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a prezentat cele mai importante aspecte privind însemnătatea Zilei Drapelului Național, a enumerat sacrificiile cavalerilor florii de colț de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial și realizările actuale săvârșite în context multinațional, construind astfel o punte peste milenii între strămoșii daci și urmașii acestora de astăzi.
„𝑆𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑜𝑛𝑜𝑟𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑟𝑏𝑜𝑟𝑎̆𝑚 𝐷𝑟𝑎𝑝𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑚 100 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐵𝑟𝑖𝑔𝑎̆𝑧𝑖𝑖 2 𝑉𝑎̂𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑀𝑢𝑛𝑡𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑙𝑜𝑐 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑟𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒, 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑙𝑒𝑎𝑔𝑎̆𝑛 𝑎𝑙 𝐷𝑎𝑐𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑐𝑎̆𝑟𝑒𝑖 𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑖̂𝑙 𝑝𝑢𝑟𝑡𝑎̆𝑚 – 𝑆𝑎𝑟𝑚𝑖𝑧𝑒𝑔𝑒𝑡𝑢𝑠𝑎”.
Ceremonia s-a desfășurat în inima renumitei cetăți Sarmizegetusa Regia și a avut ca invitați militari din comandamentul brigăzii, reprezentanți ai administrației publice locale și instituțiilor centrale din județul Hunedoara, membri ai Serviciului de Administrare a Cetăților Dacice, precum și turiștii prezenți.
Ridicată la o altitudine de 1.200 de metri în Munții Orăștiei, Cetatea Sarmizegetusa Regia a fost capitala statului dac și reprezintă cea mai mare așezare descoperită pe teritoriul dacic.
Această cetate ascunsă strategic în mijlocul pădurilor constituie un martor atemporal al puterii și înțelepciunii unui popor curajos
Sarmizegetusa Regia a devenit centrul politic, economic, militar și religios al Daciei străvechi. Construită în a doua jumătate a secolului I  î.e.n, cetatea a atins apogeul dezvoltării sale în timpul domniei lui Decebal.
Este locul unde se pot încă observa urmele evidente ale unei civilizații dacice înalte, atât în ceea ce privește aspectul militar, cât și spiritual și artistic. Situl arheologic acoperă o întindere mare și oferă dovezi ale organizării teritoriale sistematice a cetății, incluzând terase sacre, fortificații și cartiere civile poziționate strategic la est și la vest.

În prima zi a lunii iulie, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” aniversează centenarul, moment de amintire și de recunoaștere a sacrificiului și efortului depus de luptătorii cu bereta verde, care au dus mai departe tradițiile și valorile acestei unități.

În decursul celor 100 de ani de existență, marea unitate din Brașov a avut o contribuție semnificativă în apărarea și securitatea României

Luptătorii cu bereta verde au fost implicați în numeroase misiuni și operațiuni militare, demonstrând profesionalism, curaj și rezistență în fața provocărilor.

File de istorie 

Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, continuatoare a tradiţiilor de luptă ale Diviziei 2 Vânători de Munte, reprezintă vârful de lance al acestor trupe, unitate greu încercată în istoria sa de 100  de ani. Dar, cel mai important lucru este că unitatea, supranumită “DIVIZIA DE CREMENE”, a dăinuit şi militari ei şi-au dovedit vitejia şi tăria pe fronturile celui de-al doilea război mondial, atât pentru apărarea graniţei de nord a ţării, cât şi în luptele sângeroase din Caucaz până în Tatra.

Potrivit Înaltului Decret nr. 1674 din 12.05.1923, începând cu 1 iulie 1923, se înfiinţează, în garnizoana Bistriţa, Divizia 2 Vânători de Munte, precursoarea actualei Brigăzi 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov

În perioada 1923-1940 zona de dislocare a Diviziei 2 Vânători de Munte a fost stabilită în nordul României, în masivele muntoase ale Bucovinei, Maramureşului şi în partea de nord a Carpaţilor Orientali. În baza prevederilor Înaltului Decret nr. 1688 din 1 aprilie 1937, Divizia 2 Vânători de Munte a primit denumirea de Brigada 2 Mixtă Munte. La 30 iunie 1941, Brigada 2 Mixtă Munte a trecut la ofensivă, în cadrul Corpului de Munte, pe direcţia Cernăuţi – Hotin, a participat la forţarea fluviilor Nistru, Bug şi Nipru, ajungând la 10 octombrie 1941 pe litoralul Mării Azov, iar după o scurtă refacere în ţară a participat la acţiunile de luptă din stepa Nogai, munţii Caucaz şi peninsula Crimeea.

Începând cu 15 martie 1942 au intrat în vigoare noile state de organizare, potrivit cărora Brigada 2 Mixtă Munte a primit vechea denumire avută până în 1937, adică Divizia 2 Vânători de Munte. Începând cu luna august 1944, Divizia 2 Vânători de Munte s-a reorganizat şi a asigurat introducerea în luptă a Armatei a 4- a, în zona Gilău – Buru şi după ce în septembrie 1944 a participat la eliberarea oraşului Cluj, a primit ordin să înainteze pe direcţia Gilău – Huedin – Oradea.La 30.10.1944, potrivit Anexei 3 la Instrucţiunea nr. 70200 a Marelui Stat Major, Divizia 2 Munte a fost desfiinţată pentru a doua oară după 21 de ani de activitate. La numai două zile, pe data de 03.11.1944, prin Instrucţiunea nr. 70200 bis s-a anulat prevederea din prima instrucţiune, iar Divizia 2 Munte nu a mai fost desfiinţată.

La 7 noiembrie 1944, Divizia 2 Vânători de Munte a primit ordin să treacă Tisa. Sfârşitul anului 1944 îi găseşte pe vânătorii de munte în timpul luptelor grele pentru alungarea adversarului aflat în spaţiul dintre masivele Bukk – Matra . După eliberarea Ungariei, militarii Diviziei 2 Vânători de Munte au acţionat în munţii Tatra pentru eliberarea Cehoslovaciei, la sfârşitul războiului fiind regrupaţi la nord de oraşul Brno în zona Polna, Zaborna, Dobrutov. Dintre toate diviziile Armatei României, Divizia 2 Munte a avut de suportat cea mai grea situaţie după dictatul de la Viena. Pe parcursul celor anilor de război Divizia 2 Vânători de Munte a avut cele mai mari pierderi umane şi materiale.

De patru ori a plecat la luptă cu efectivele complete (18.500 militari) şi tot de atâtea ori s-a întors victorioasă, dar cu efectivele la mai puţin de 50% din cele iniţiale, fără a considera completările efectuate aproape la fiecare 2 – 3 luni de campanie,  această mare unitate a dat ţării pentru apărarea pământului străbun cel mai însemnat tribut de sânge.

La 13 iunie 1945 unităţile Diviziei 2 Vânători de Munte încep marşul înapoi către ţară şi la 20 iulie ating frontiera de vest a ţării, ajungând ca la 13 august 1945 să fie dislocate în garnizonale de dislocare la pace. În baza ordinului Marelui Stat Major nr. 0025715 din 29.11.1951, Divizia 2 Vânători de Munte a primit denumirea de Divizia 14 Vânători de Munte . Prin Ordinul nr. C.L. 00898 din 30.04.1958 al Marelui Stat Major au intrat în vigoare noi state de organizare pentru Divizia 14 Vânători de Munte, aceasta revenind la denumirea de Brigada 2 Vânători de Munte.

La 14 aprilie 1961, prin Ordinul C.L. 0020, se desfiinţează ultima mare unitate de vânători de munte din structurile Armatei României – Brigada 2 Vânători de Munte. Conform Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 001196 din 17.11.1964 se reînfiinţează Brigada 2 Vânători de Munte cu comandamentul şi subunităţile de brigadă în garnizoana Braşov şi Batalionul 21 Vânători de Munte în garnizoana Predeal. În cursul anului 1965 au fost înfiinţate Batalioanele 20 şi 22 Vânători de Munte în garnizoanele Ghimbav şi respectiv Sfântu Gheorghe.În perioada ce a urmat reînfiinţării, Brigada 2 Vânători de Munte a continuat instruirea militarilor, a participat la aplicaţii, tabere de instrucţie şi concursuri aplicativ militare unde a obţinut rezultate remarcabile.

Potrivit deciziei H.C.M. nr. 1330 din 21.10.1974, Brigăzii 2 Vânători de Munte i s-a atribuit numele de “SARMIZEGETUSA”

În timpul Revoluţiei din decembrie 1989, militari din Brigada 2 Vânători de Munte au participat la acţiuni în garnizoanele Braşov, Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. În timpul acestor acţiuni au murit 10 militari în termen şi au fost răniţi opt ofiţeri şi subofiţeri şi 29 militari în termen.

În perioada de după decembrie 1989, organizarea structurală şi subordonarea Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării Armatei României şi în concordanţă cu opţiunile militare ale poporului şi statului român.

În anul 2000 s-a desfiinţat Batalionul 20 Vânători de Munte din Ghimbav, Batalionul 30 Vânători de Munte din Câmpulung Muscel a fost subordonat brigăzii, iar Divizionul 206 Artilerie a fost redislocat din garnizoana Hălchiu în garnizoana Ghimbav.

 

La 01 aprilie 2001 se înfiinţează, ca unităţi în compunerea brigăzii, Divizionul 228 AA Mixt şi Batalionul 229 Logistic. Ulterior, începând cu 01 martie 2003, Batalionul 22 Vânători de Munte “Cireşoaia” a trecut în subordinea Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu”.

Procesul de reorganizarea structurală a Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” s-a finalizat odată cu trecerea în subordinea brigăzii, la 1 martie 2003, a Bazei 4 Instrucţie din Curtea de Argeş şi transformarea acesteia, la 01.05.2003, în Batalionul 33 Vânători de Munte.

În afara transformărilor structurale care au caracterizat ultimii ani, Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” a participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, şi foarte multe alte ţări precum şi la numeroase exerciţii multinaţionale. De asemenea, a primit numeroase vizite din partea unor delegaţii oficiale străine, militare şi civile, care au apreciat profesionalismul şi dăruirea militarilor brigăzii.

Începând cu anul 2005 şi terminând cu anul 2007, unităţile brigăzii au trecut prin procesul de certificare naţională şi afirmare NATO, brigada fiind în măsură să fie dislocată într-un teatru de operaţii în afara teritoriului statului român în cadrul forţelor dislocabile.Participarea brigăzii la misiuni în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român: a fost în timp şi rămâne consistentă azi, în teatrul de operaţii din Irak, teatrul de operaţii din Kosovo şi teatrul de operaţii din Afganistan.

 

Continuând tradiţiile de luptă ale unei unităţi de elită, la acest moment aniversar, Brigada de Vânători de Munte Sarmizegetusa se înfăţişează ca o mare unitate care a parcurs procesul de operaţionalizare a forţelor proprii destinate NATO şi a asigurat  pregătirea conform standardelor Alianţei. Batalioanele din componenţa brigăzii au îndeplinit şi îndeplinesc misiuni în teatrele de operaţii şi contribuie la îndeplinirea angajamentelor militare internaţionale asumate de România.

 LA MULȚI ANI, BERETELOR VERZI!

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share