Maria- Inima României - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Marţi, 25 februarie, de la ora 18:00, Cinematograful  3D „Șerban Ionescu”  Petroșani are programată proiecția documentarului „Maria – Inima României”.

Turneul național al filmelor „Maria – Inima României” și „Războiul Regelui” a început în 2020 la Sibiu cu o proiecție specială a filmului documentar „Maria – Inima României”, iar acum ajunge și în Petroșani!
Tot ce ai de făcut este să-ți rezervi biletul gratuit și să te bucuri alături de noi de documentarul impresionant, care aduce împreună personalități magnetice, emblematice, îndrăgostite de aceeași țară.
Povestea rolului politic şi a interesantei vieţi private a Reginei Maria a României: Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României in 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei. Fiul său, Carol, şi-a dispreţuit părinţii şi când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniştii au ajuns la putere, în 1945, au şters-o din istorie.


Pentru a viziona oricare dintre documentare, trebuie doar să îți rezervi biletul gratuit de aici: https://eventbook.ro/program/turneu-national-maria-inima-romaniei-razboiul-regelui. O producție independentă Chainsaw Europe și susținută de HISTORY.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share