Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Medicul Virgil Musta, care a vindecat sute de pacienți de COVID-19 la Timișoara, trage un semnal de alarmă: unde NU trebuie să purtăm mască şi mănuşi

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, eroul în alb care a vindecat sute de pacienți de COVID-19, a dat explicații în legătură cu purtarea măștilor și a mănușilor. Acestea nu se poartă oriunde pentru că, în caz contrar, pot face mai mult rău decât bine.

„Mănușile sunt utile pentru o perioadă scurtă de timp, când avem de desfășurat o activitate cu riscul de a ne contamina mâinile, în cazul în care nu ne putem spăla imediat pe mâini. După ce am terminat activitatea, aruncăm mănușile și ne spălăm imediat pe mâini. În caz contrar, mănușa fiind contaminată e ca o mână contaminată.

Mai mult, ai tendința să crezi că ești protejat de mănușă, duci mâna la gură, la nas și te contaminezi. Trebuie să te dezobișnuiești să duci mâna spre față, indiferent dacă ai mănușă sau fără.

Purtăm mănuși doar atunci când desfășurăm o activitate cu risc de contaminare. La fel și cu masca. Nu o purtăm dacă suntem singuri în mașină, dacă suntem acasă, dacă mergem în aer liber. Dar dacă mergem într-un loc aglomerat sau ne întâlnim cu o altă persoană, e importantă distanțarea și purtarea măștii”, a afirmat medicul Virgil Musta la Antena3

Distribuie acest articol Oficial Media
Share