N-ai voie să vorbeşti aşa de frumos despre România, că nu te crede nimeni – Eginald Schlattner

Dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, Romania… N-ai voie să vorbeşti aşa de frumos despre România, că nu te crede nimeni, declară Eginald Schlattner.

Fiecare copil de sas s-a dus la şcoala lui germană

Preot si scriitor sas din Roşia, Sibiu: „Când în pădurile și mlaştinile unde astăzi se află Berlinul creştea pir, aici, în Transilvania, se cânta nemţeşte și se rosteau rugăciuni latineşti. Asta înseamnă vechimea săsească! Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, Romania, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, când Regatul Român s-a aflat în război cu Reichul german.

În septembrie 1944, fiecare copil de sas s-a dus la şcoala lui germană, unde se predau două ore de limba română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a”. Cu aceste cuvinte și-a întâmpinat preotul și scriitorul Eginald Norbert Schlattner, în biserica din comuna Roşia (Rothberg), de lângă Sibiu, un oaspete de seamă sosit din Germania, ministrul federal de Interne, Otto Schily.

Singur în localitatea Roșia – Rothberg

Publicat mai mult în străinătate decât acasă, adulat de milioane de cititori din Austria, Germania și Elveţia, dar și din Spania și Polonia, Schlattner este considerat de critici drept cel mai cunoscut romancier din România. După marea plecare a saşilor din anii 1990-1991, el a continuat să-și îndeplinească îndatoririle de preot, trăind cu stoicism tristețea de a sluji zilnic în Biserica evanghelică din Roşia (Rothberg) „doar pentru Dumnezeu și pentru mine, de unul singur, și mulţi îngeri”.

Din cei cinci saşi care mai vieţuiesc în comună, doar preotul și câteodată preoteasa mai trec pragul sfântului lăcaş. Biserica-cetate din secolul al XIII-lea are în jurul ei livezi de meri și pâlcuri de stejari și de brazi, înălţându-se către cer în mijlocul satului. Străjuită de tei seculari, casa parohială este, la rândul ei, un monument: ea „împarte” veacurile în două – la sud, „aripa tânără” de la 1762, iar la nord, zidăria de la 1550. Aici și-a găsit familia Schlattner (al cărei arbore genealogic coboară, cu documente, până la 1467) loc de vieţuire și de slujire pe altarul credinţei, spaţiu de tihnă și de creaţie literară.

Când se retrage să-și scrie cărţile, şapte uşi îl despart pe romancierul-preot de lume; şapte uşi ca tot atâtea praguri de amintiri răscolitoare.

„N-ai voie să vorbeşti aşa de frumos despre Romania, că nu te crede nimeni”

– Se spune că vorbele cu care l-aţi întâmpinat pe ministrul Otto Schily au făcut o impresie extraordinară asupra delegaţiei germane. În fapt, ce mesaj le-aţi transmis înalţilor oaspeţi?

– Am dorit să le demonstrez că românii sunt europeni prin vocaţie si ţinută, că această țară vine din istorie cu „acquis”-ul comunitar însuşit, pe care-l și depăşeşte la capitolul toleranță față de minorităţi.

Zic: „Herr Bundesminister, la vârsta de zece ani, eu nu vorbeam româneşte. Tata îmi atârnase o tăbliţă de gât pe care scria: ‘Acest băiat se numeşte Eginald Norbert Schlattner și nu ştie româneşte. Dacă se pierde, vă rog să-l predaţi pe strada Eminescu 5, contra recompensă’”.

Și am spus: „Herr Bundesminister, am fost foarte intrigat că tata a plătit pentru mine, când am fost adus acasă de un român cumsecade, numai de două ori suma plătită pentru câinele nostru, Litvinov, când și el se rătăcise. Mă aşteptam să plătească măcar de cinci ori mai mult…”.

Nu poți să categorisești România prin stradă

În această metaforă anecdotică este ceva care defineşte spiritul tolerant al României ultimilor 87 de ani, caracterul umanitar al civilizaţiei româneşti.

Mă doare inima când observ că, în străinătate, România este percepută numai prin stradă, și anume: câinii de stradă, copiii de stradă, fetele de pe stradă, hoţii de stradă… E mult prea puţin!

Eginald Schlattner – De aici nu mă clintesc

S-a nascut la 13 septembrie 1933 la Arad. A crescut si si-a petrecut tineretea in Fagaras printre etnii diferite: romani, maghiari, germani, evrei, armeni si tigani. Scoala a urmat-o la Sibiu, Fagaras si Brasov. A studiat in 1952–53, timp de doua semestre, teologia evanghelica la Cluj pana la exmatricularea sa.

A studiat un semestru matematica si apoi hidrologia, in 1957; inainte de a-si sustine examenul de stat, a fost arestat si condamnat de Tribunalul Militar pentru „tainuirea delictului de inalta tradare“. Dupa eliberare a lucrat ca muncitor zilier intr-o fabrica de caramizi, apoi ca tehnician constructor si ca desenator tehnic. In 1969 i s-a ingaduit in cele din urma sa-si sustina examenul de stat in domeniul hidrologiei, la peste un deceniu dupa colegii lui. A lucrat apoi ca inginer pana in 1973.

”Să vorbeşti aşa de frumos despre România” Eginald Schlattner

In acel an si-a reluat studiile teologice, fiind din 1978 preot la Rosia (Rothberg) linga Sibiu. A inceput sa scrie in 1990, dupa ce tacuse vreme de patruzeci de ani. Anul 1998 ii marcheaza debutul literar cu romanul Dergekopfte Hahn (Cocosul decapitat), la editura Paul Zsolnay din Viena. Astfel, dupa varsta de 65 de ani, autorul se bucura de un succes international imens, romanul cunoscand in acest scurt rastimp de trei ani mai multe reeditari.

Doi ani mai tarziu ii apare la aceeasi editura romanul Rote Handschuhe (Manusi rosii), avand si el un rasunet rar intalnit si facandu-l celebru pe preotul din Rosia, care locuieste in casa parohiala veche, inconjurata de gradini si de parcul bisericii, si care declara mandru si raspicat ca, orice i-ar mai rezerva viata, von hier rucke ich mich nicht („de aici nu ma clintesc“).

Sursa fragmentului needitat: social-media – Telegram, Pământul strămoșesc

Românii din stradă au escaladat balconul ministerului – Proteste de proporții acum în București

Care va fi viitorul președinte al României

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media