La Sarmizegetusa Regia continuă seria descoperirilor importante în zona sacră. Începând din anul 2017, Consiliul Județean Hunedoara a fost principalul finanțator al cercetărilor arheologice derulate în situl UNESCO din Munții Orăștiei
Campaniile de săpături arheologice derulate în situl Sarmizegetusa Regia, începând din anul 2017, au scos la iveală una dintre cele mai mari descoperiri din ultima jumătate de secol: un edificiu de cult cu arhitectură monumentală, aflat pe terasa a IX-a. Planul său includea nu mai puțin de 60 de baze de calcar, unele dintre ele aflate in situ, dispuse pe cinci șiruri a câte douăsprezece rânduri.
Anul acesta, o nouă descoperire de mare însemnătate se alătură aleii pavate cu dale de calcar, gresie și andezit, drumului ceremonial și edificiului monumental de cult menționat anterior. Este vorba despre un alt edificiu mai vechi, situat totpe teresa a IX-a, într-un strat inferior de săpătură, și ale cărui resturi incendiate au fost identificate pe suprafețe mari.
Descoperirile arheologice sunt importante atât pentru sit, care se poate îmbogăți cu noi puncte de vizitare, cât și pentru mai buna înțelegere a civilizației dacice. Șantierul arheologic de la Sarmizegetusa Regia este, de asemenea, un loc importantîn care se formează viitorii arheologi proveniți din rândurile studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Totodată, colaborarea începută în anul 2019 cu Universitatea din Bordeaux și situl de la Bibracte vor contribui, pe viitor, la o mai bună popularizare a cetății Sarmizegetusa Regia pe plan internațional.
Consiliul Județean Hunedoara, care are în administrare situl Sarmizegetusa Regia, a înțeles să susținăcontinuareași intensificarea cercetărilor arheologice sistematice. Tocmai de aceea, sumele alocate săpăturilor arheologice au crescut de la an la an. În 2017, Consiliul Județean Hunedoara a alocat 70.000 de lei, în 2018 – 85.000 lei, în 2019 – 130.000 lei, iar în 2020 – 62.000 lei. Din cauza pandemiei de coronavirus, la săpăturile din acest an nu au participat studenți, ci doar membrii Colectivului de cercetare. Din acest motiv, și suma alocată a fost mai redusă.

Tot din cauza restricțiilor impuse de Covid, s-a convenit împreună cu echipa de cercetători ca evenimentul Ziua Porților Deschise la Sarmizegetusa Regia să nu mai aibă loc în acest an. În schimb, pentru vizitatorii sitului, Serviciul Public Administrare Monumente Istorice, cu suportul tehnic al Colectivului de cercetare din Munții Orăștiei, a pregătit un pliant cu descrierea principalelor descoperiri realizate în ultimii ani.
ULTIMELE STIRI
”Așa ne arătăm dragostea față de Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos și –L urmăm și noi pe calea grea a purtării Crucii”
Circulația pe DN71, reluată la Pucioasa după finalizarea lucrărilor la podul peste Bizdidel
Aurelian Cotinescu: Românii ce să înțeleagă din toată această joacă? Că sunt două partide care nu sunt în stare să găsească soluții pentru problemele lor