”Și peste 100 de ani preoții noștri se vor ruga lui Dumnezeu pentru tine și oștenii tăi, tot în dulcea noastră limbă română”
Chiar dacă nu au avut amploarea din anii precedenți, serbările naționale de la Țebea s-au ținut cu respectarea prevederilor legale.
S-a adus un omagiu pios Crăișorului Munților, cel care a însuflețit și a condus în luptă moții din Apuseni în timpul Revoluției de la 1848-1849. Urmașii moților au venit în număr mare la mormântul eroului, iar oficialitățile au depus coroane de flori în memoria lui Avram Iancu, omul care a luptat cu toată ființa sa pentru ca românii din Ardeal să obțină drepturile sociale și naționale cuvenite națiunii majoritare.
La manifestări au luat parte prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, parlamentari, primari, lideri de partide politice, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai diferitelor instituţii ale statului, precum şi ai unor Asociaţii cultural-istorice.
După ceremonialul militar, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de comemorare la mormântul lui Avram Iancu din cimitirul bisericii din Ţebea, apoi primarul comunei Baia de Criş a adus un omagiu luptătorului pentru libertatea transilvănenilor. Istoricul Marcel Morar le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa sacrificiului eroului naţional Avram Iancu, fruntaş al intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.
Au fost depuse coroane de flori din partea Preşedinţiei României, a Parlamentului, iar doamna Vetuţa Stănescu, secretar de Stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a reprezentat Guvernul României la ceremonialul de depunere a coroanelor. De asemenea, au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor statului şi a tuturor organizaţiilor, a instituţiilor publice şi a asociaţilor prezente la Panteonul Moţilor.



Pentru că au fost respectate măsurile de protecţie sanitară, spectacolul folcloric şi târgul meşterilor populari nu au mai fost organizate.

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, mulţumeşte tuturor participanţilor şi celor implicaţi în organizarea acestor manifestări comemorative, deosebit de importante pentru judeţul Hunedoara şi pentru întreaga ţară.
„Lupta eroului Avram Iancu pentru libertatea românilor constituie o pagina importantă şi specială a istoriei României şi este onorant pentru noi, românii, să o respectăm şi să o omagiem aşa cum se cuvine. Comemorarea Crăişorului Munţilor este o datorie de onoare a noastră a tuturor.” a declarat Vasilică Potecă, prefectul judeţului.
Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.

A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. fost unul dintre organizatorii adunărilor de la Blaj din aprilie şi septembrie 1948 şi conducător al cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni. Refuzul lui Kossuth şi al guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor transilvăneni şi votarea împotriva dorinţei majorităţii române a unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, a dus la dezbinarea revoluţionarilor transilvăneni şi la ridicarea ţărănimii la luptă pentru rezolvarea problemelor sociale şi naţionale, Avram Iancu devenind conducătorul ţărănimii, împotriva revoluţionarilor maghiari de la Budapesta. A colaborat foarte bine cu autorităţile militare austriece şi apărat Munţii Apuseni de atacurile trupelor ungare. „Crăişorul Muntilor” a murit la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stația de încărcare LEKTRI.CO TRI SAFE 22kW – soluția ideală pentru sisteme fotovoltaice
Cum va arăta fotografia de nuntă în 2026 – stiluri creative, cadre naturale și editări moderne
Amendamente propuse pentru dotarea Spitalului Județean Târgoviște cu aparatură medicală