Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

”Oamenii sunt vaccinați ca vitele”, fostul președinte al CNAS face declarații înspăimântătoare

Medicul chirurg Lucian Duță, fostul președinte al CNAS, critică extrem de dur modul în care sunt tratați românii de Covid, afirmînd, într-o postare pe Facebook, că se fac erori teribile care costă vieți omenești, scheme eficiente de tratament sunt ignorate, iar oamenii încep să-și piardă vertiginos încrederea în sistemul medical.

Oamenii sunt vaccinați ca vitele

Numind de la primele rânduri România o ”colonie” – ”Nimic nou în Colonie” – medicul Lucian Duță, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări pentru Sănătate, face praf felul în care se derulează campania anti-vaccinare și cum se iau măsurile anti-pandemie.

Lucian Duță analizează situația din România:

”Oamenii sunt vaccinați ca vitele”

Oamenii sunt vaccinați ca vitele fără a fi testați înainte sau fără să li se măsoare titrul anticorpilor specifici”, scrie Duță, subliniind – ”Știm cu toții că, dacă administrezi vaccinul în plin proces infecțios, efectele asupra organismului pot fi negative și mai ales impredictibile”.

Exemplu pe înțelesul mai multora: ”Este ca și când ai turna kerosen în rezervorul unei mașini care se supraturează și care funcționează cu motorină”.

De aceea, spune Duță, ”nu se administrează vaccin antigripal dacă ai simptome de gripă” – iar ultimele cazuri de deces post vaccinare, înregistrate ieri în Prahova, par a fi cazuate chiar de ceea ce spune Duță!

”Sunt chestiuni elementare pe care orice student la medicină le învață în anul trei. Și da, probabil că sunt posibile inclusiv decese” – iar concluzia este ”Caz clasic de malpraxis și inconștiență”.

”Doar îndemnuri imbecile de la niște politruci robotizați”

Lucian Duță punctează cazul din Prahova: ”Azi au murit doi oameni, soț și soție, după administrarea vaccinului. Iar copilul lor este internat în ATI în stare gravă, tot după administrarea vaccinului”.

”Se pare că toată familia era infectată, dar, totuși, li s-a administrat vaccinul, scrie Duță, întrebând retoric – ”Cine e de vină? Desigur, nimeni. Important e că ne vaccinăm, dăm bine la propaganda de stat”.

Rezultatul vaccinării este clar pentru fostul șef al CNAS: ”și mai mulți infectați, valul trei, mai mulți morți”.

Răspunsuri nu primim, speranțe nu avem – doar îndemnuri imbecile de la niște politruci robotizați să ne vaccinăm. Și să nu ne mai punem întrebări…”, este concluzia la acest punct.

”Nu avem soluții terapeutice, am plătit tributul partenerului strategic”

O constatare: a trecut un an de la izbucnirea pandemiei și ”pare că nu avem soluții terapeutice, ci doar vaccin”.

”Bea că-i rece!”, comentează ironic medicul, traducând în efectele constatate: ”Dacă faci vaccinul, ți se spune că nu ești imun decât față de anumite tulpini pentru că, deh, -ghinion- au apărut și altele. Dar, stai liniștit că sigur vei face o formă mai ușoară și scapi repede”.

Pe de altă parte, medicii, chiar dacă au păreri diferite, aparent, ”dar un lucru îl știm cu toții: dacă boala este tratată de la primele simptome, evoluția ulterioară va fi bună, fără complicații”.

”Știu sigur că s-au făcut studii pe mii de pacienți în România și s-a constat că tratamentul aplicat în primele faze ale bolii este extrem de eficient”, scrie medicul, arătând că ”este vorba în primul rând de Arbidol (știu, e nașpa, că e rusesc, dar au scăpat multe mii de oameni cu tratament dat neoficial) sau Favipiravir (medicament japonez, dar care se produce acum în multe țări )”.

Și, atenție, atât Arbidol cât și Favipiravir costă 15-20 de euro și ”ambele au fost folosite cu succes”. Lucian Duță completează – ”E adevărat că Remdesivirul (costă aproape 2000 de euro tratamentul și România a plătit multe zeci de milioane ca să -l aducă ) nu e bun de nimic!”.

”Dar nu mai contează, important e că am plătit tributul corespunzător partenerului strategic care ne dorește binele”, scrie medicul.

Revenind la tratamentul cu Arbidol sau Favipiravir, la acesta se adaugă, de la caz la caz, ”Dexametazona și medicație anticoagulantă”.

”Repet: aceasta este schema clasică, simplificată, aplicată în cazurile aflate în stadiile inițiale și care au avut rezultate excelente”, scrie Lucian Duță.

”Sistem condus de politruci fără nici o competență, ahtiați să fure bani”

Întrebarea cea mai logică: ”De ce nu li se dă acces medicilor de familie și pacienților la medicamentele de mai sus?”

Dar o întrebare la fel de bună este – ”De ce nu vorbesc medicii?”. Lucian Duță mărturisește: ”Nu știu!”.

Pe de altă parte ”este evident că oamenii sunt măcinați de frică și foarte greu apeleză la medici pentru simptome aparent minore și care neglijate duc la situații dramatice – pentru că și-au pierdut încrederea într-un sistem incompetent și corupt până în măduva oaselor”.

Sistem condus de politruci fără nici o competență și doar ahtiați să fure bani din măști și alte prostii achiziționate de tot felul de escroci, în numele binelui public, of course”, scrie Lucian Duță, concluzionând ”Dar suferința rămâne, numărul morților crește zilnic, medicii sunt debusolați și la un pas să clacheze”.

”Nu avem nevoie de idoli falși, politruci hoți și mincinoși”

Ultimul punct este o concluzie generală la ce a scris și argumentat mai sus: ”Nu avem nevoie de idoli falși de nici un fel. Avem nevoie de medici cărora să li se pună la dispoziție scheme eficiente de diagnostic și tratament. Și mai ales accesibile”, conchide medicul Lucian Duță.

Sursa: romanii-liberi.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share