Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Prima arie protejată- PARCUL NAȚIONAL DOMOGLED – VALEA CERNEI – proiect pilot

Ministrul Barna Tánczos  a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că MMAP demarează procedurile pentru creșterea nivelului de nonintervenție în parcurile naționale și naturale, până la nivelul minim de 75%, conform recomandărilor UE și IUCN.
Prima arie protejată care va beneficia de creșterea suprafețelor strict protejate este Parcul Național Domogled-Valea Cernei. 
”În 2021 am lucrat foarte mult pe statisticile privind zonele de protecție și cele de dezvoltare durabilă din parcurile naționale și naturale, fiind o recomandare asumată de România la nivel european, prin Programul de Guvernare, în Strategia de Biodiversitate și în cea Forestieră. Modificarea zonării unui parc național reprezintă un proces complex, care implică inclusiv modificări normative, studii noi și implicarea tuturor entităților interesate. Trebuie să ne asigurăm că extinderea nu se face doar pe hârtie și că introducem sub protecție strictă exact ceea ce este valoros din punct de vedere ecologic. Pentru a demara acest proces, am ales Parcul Național Domogled-Valea Cernei, unul dintre cele 13 parcuri naționale ale României, unul emblematic, unde se suprapun aproape toate tipurile de arii protejate pe care le are România, având o valoare inestimabilă UNESCO. Acesta este, de asemenea, unul dintre parcurile în care, de-a lungul anilor, s-au constatat printre cele mai multe nereguli, atât de către autoritățile statului, cât și de către societatea civilă sau persoane fizice”, a precizat ministrul mediului, apelor și pădurilor Barna Tánczos.
 În Domogled avem 48% protecție strictă și va trebui să creștem cu aproximativ 30%.   Va fi gestionat ca pe un proiect pilot, iar dacă formula se va dovedi un succes,  va fi  replicată și  în restul parcurilor naționale și naturale. 2022 este anul în care va expira și termenul pentru revizuirea planului de management al Parcului.
”La început de an facem un prim pas către o rețea de Parcuri Naționale așa cum merită România. Vom pilota un proces participativ si inclusiv de extindere a suprafețelor de protecție integrală și strictă într-unul din cele mai frumoase, valoroase și complexe Parcuri Naționale din România – Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Este o zonă unde se suprapun aproape toate tipurile de arii naturale protejate, de la păduri virgine și cvasi-virgine, Sit Natura 2000 și până la zone incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Îmi doresc ca la finalul acestui proces să putem replica această experiență și în alte parcuri naționale din țară. România merită să aibă o rețea de arii naturale protejate gestionate în cel mai bun mod posibil și nu în ultimul rând acceptate și prețuite de comunitățile locale lângă care se găsesc”a ținut să declare și Ionuț Sorin Banciu,  secretar de stat în Ministerul Mediului.

Înfiinţat în anul 1990, având administraţie proprie începând cu anul 2003, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei este situat în sud-vestul României şi se întinde pe suprafaţa a trei  judeţe, şi anume: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj. Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei se află situat în estul judeţului Caraş-Severin, ocupând suprafaţa de 23 185 ha şi în vestul judeţului Mehedinţi ocupând suprafaţa de 8 220 ha şi respectiv în vestul judeţului Gorj cu o suprafaţă de 29 806 ha. Din punct de vedere geografic, Parcul se întinde peste bazinul râului Cerna, de la obârşie până la confluenţa cu râul Belareca, peste masivul Munţilor Godeanu şi al Munţilor Cernei pe versantul drept şi respectiv Munţilor Vâlcanului şi Munţilor Mehedinţi pe versantul stâng.

Prezența speciilor și habitatelor de interes comunitar a determinat desemnarea, în zona parcului național, a două situri Natura 2000: situl de importanță comunitară ROSCI0069 Domogled-Valea Cernei și aria de protecție avifaunistică ROSPA0035 Domogled-Valea Cernei. Limitele celor trei categorii de arii protejate nu se suprapun perfect. Pe teritoriul parcului se regăsesc și o serie de rezervații naturale, a căror delimitare a fost stabilită prin Legea nr.5/2000.

Parcul Național Domogled – Valea Cernei, datorită reliefului carstic, climatului submediteranean, râului Cerna și afluenților săi, diversității floristice și faunistice reprezintă o zonă de mare interes și atracție pentru toate categoriile de vizitatori.  Totodată, faima stațiunii Băile Herculane, atât pe plan național cât și internațional, prin potențialul ei balnear, atrage un număr mare de turiști, care odată aflați în stațiune, ajung și în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

Astfel, activitățile turistice posibile pe suprafața Parcului Național Domogled – Valea Cernei pot fi grupate astfel: drumeții cu ghid sau fără, pe traseele turistice marcate;  observare de floră și faună;  cățărare; fotografiere peisaje spectaculoase; băi termale; picnic în zonele special amenajate;  experiențe tradiționale în sânul comunităților izolate; degustare produse tradiționale; rafting; canyoning, etc.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share