18/09/2020

S-au dublat suprafețele de păduri virgine din România

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe s-a aflat  într-o vizită de lucru în pădurea virgină Muntele Roșu din județul Prahova. Cu această ocazie, ministrul a anunțat dublarea suprafețelor de păduri virgine din România.

De astăzi, 40.000 hectare de noi păduri virgine și cvasivirgine din România se află sub protecție strictă. Când am preluat mandatul, Catalogul Pădurilor Virgine avea incluse circa 28 000 de hectare. Am spus de atunci că România are mult mai multe suprafețe de atât și astfel, mi-am asumat că o să dublez suprafețele pădurilor virgine și cvasivirgine puse sub protecție, până la finalul mandatului meu. Astăzi vă anunț că am reușit mult mai devreme ceea ce mi-am propus și cu o suprafață mult mai mare decât am estimat inițial. Avem pregătită licitația pentru studiile a 39.865 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

După realizarea tuturor studiilor și includerea pădurilor în catalog, în aceste județe dar și în celelalte, suprafețele pădurilor virgine vor crește cu aproape 6000 de ha în Caraș-Severin, 9400 ha în Gorj, 4800 ha în Hunedoara, 4200 ha în Brașov, 4100 ha în Argeș și  cu 800 ha Prahova. “Vreau să mulțumesc silviculturii românești pentru că, spre deosebire de alte state, a reușit să păstreze intacte zeci de mii de hectare de pădure. De asemenea, îi invit pe toți experții din țară să participe la licitația pe care o demarăm: așteptam toate universitățile de prestigiu din țară, institutele de cercetare, dar și Organizațiile Non-Guvernamentale, inclusiv pe acelea care vorbesc despre pădurile virgine și nu au reușit încă să facă studii elaborate nici măcar pentru un ha de pădure virgină sau cvasivirgină”, a conchis  ministrul Costel Alexe.

Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine a apărut în 2016 și este instrumentul prin care aceste păduri virgine, identificate în teren, au fost puse sub protecție strictă. Față de anul 2016, când doar 10 județe aveau identificate și incluse în Catalog păduri virgine, după finalizarea studiilor, numărul județelor va ajunge la 19. Printre județele noi în care au fost găsite păduri virgine se numără: Harghita, Bistrița, Alba, Arad.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share