25/11/2020

Să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine

Ne-am lăsat cu toții acaparați de tumultul politicului din ultimele zile. Deh…campanie electorală. Oameni de rând, intelectuali, politicieni mâncăm politica pe pâine, ca pe micii la grătarul de 1 Mai. Declarații, contradeclarații, paradeclarații (Dragi colegi de română, există cuvântul?), înjurături, insulte, comentarii, de fapt o ecuație cu “n” necunoscute și cu “n” soluții.

Schimbări de dragul schimbărilor

Și ca vechea vorbă românească „schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor” să nu își piardă valoarea au început schimbările prin ministere și schimbarea schimbărilor, spre bucuria și deliciul unora și disperarea altora.

Ministerul educației nu poate rămâne pe-afară, așa că au început și acolo schimbările. Ministru, secretari de stat, părinți, profesori, comitete și comiții vorbesc despre elevi, despre aducerea lor în centrul atenției (Oare până acum unde au fost? În afara atenției?), dar puțini se gândesc la ei și pentru ei.

Am crescut generații de copii confuze, debusolate de inconsecvența adulților, de lipsa valorilor și a regulilor, de războiul de 30 de ani dintre profesori, autorități și părinți.

Astăzi m-a sunat o fostă elevă, acum în clasa a XII-a, care la întrebarea despre materiile de bac, mi-a spus că deocamdată erau x, y, z și t, dar până în iunie nu se știe. Era supărată pe nesiguranța deciziilor, pe “evaluările prietenoase “.

Vrea să plece la studii în străinătate.

Vrea să facă școală adevărată.

Ar vrea să știe în noiembrie cum va da bacalaureatul în iulie.

Vrea examen de admitere la facultate.

Asta vor elevii. Noi, adulții din jurul lor ce vrem?

Vorbim despre lipsa de interes pentru studiu a elevilor noștri, a copiilor noștri, dar nu vorbim despre lipsa de viziune pe termen lung, despre nesiguranța în care cresc acești copii. Nu e vorbă, că nici organizațiile de elevi nu sunt mai breze.

În loc să se preocupe de stabilitatea examenelor, în loc să ceară o educație bazată, real, pe dezvoltarea de competențe, ei se revoltă pe cererea profesorilor de micșorarea a vârstei de pensionare, cer schimbarea titularizării profesorilor, numără minutele pe care le fac profesorii on-line (adevărat că unii nu prea) etc.

Cum spuneam, toți vorbesc de elevi dar puțini se gândesc la nevoile lor. Nu vorbesc despre acele reduceri a numărului de materii, la micșorarea conținuturilor, la eliminarea notelor, la eliminarea temelor, adică la absolvirea de orice responsabilitate școlară, ci la adevăratele nevoi, pe care poate nici ei nu le știu, dar care i-ar pregăti cu adevărat pentru integrarea în societate.

Ce-ar fi să spunem “Stop intereselor meschine de partid” (indiferent care din partide) și să ne gândim real și dezinteresat la elevi și la educația lor.

Care este, de fapt, scopul educației?

Educaţia ar fi mult mai eficientă dacă scopul acesteia ar fi ca la ieşirea din şcoală, fiecare copil să conştientizeze cât de multe lucruri nu ştie şi să fie cuprins de o dorinţă permanentă să le afle și să le folosească.

În nebunia noastră de a ne justifica acțiunile, deciziile confuze, inconsecvente uităm de ei, de nevoia lor de siguranță de stabilitate.

Promovăm cu toții, profesori, părinți și, mai ales, media, modele de mediocritate intelectuală, ca să nu spun prostie, în loc să le arătăm adevăratele modele umane, indiferent de epoca în care au trăit.

Ce oferă societatea în materie de modele umane?

Știu că este mai ușor să o chemi în studio pe Vulpița și să vorbești trei ore cum a reușit ea să aibă 3 copii de 10 tați, decât să chemi 10 elevi de clasa a XII-a din medii sociale diferite, să îi pui față în față cu ministrul educației, al economiei și guvernatorul băncii naționale (presupunând că ar avea curaj aceștia să intre în dezbatere) să vorbească 3 ore despre nevoile și dorințele elevilor.

Sigur că este mai greu pentru tine, ca televiziune, să faci audiență cu o transmisie de la un concurs de robotică decât cu “puterea dragostei (pentru circ și vulgaritate), cu mireasă/noră pentru whatever…

Dar până când nu vom avea, noi, ca și telespectatori, conștiința să schimbăm canalul de la Mustafa și Jose Armando la ultimii supraviețuitori din Alaska sau Călător în lume, nu le vom oferi copiilor modelele de care au nevoie.

Mă acuzau niște părinți zilele trecute că nu mă interesează decât banii pentru profesori și nu mă gândesc la copii.

Mă interesează salariul meu și recunosc asta pentru că urăsc ipocrizia. Nu sunt Ioana D’Arc a învățământului românesc, sunt un om obișnuit, cu nevoi și dorințe, cu bune și rele.

Ce lipsește învățământului românesc?

Vă reamintesc că de câțiva ani spun public despre necesitatea finanțării corespunzătoare a educației.

Vorbim de viitor, dar încă avem școli cu toalete în curte și table de lemn pe care nu prinde nicio cretă.

Vorbim de online și platforme educaționale, dar câte școli au table interactive și internet de mare viteză?

Vorbim de modelul finlandez, suedez dar câți profesori au fost trimiși să vadă cum e? Nu vorbesc despre acele proiecte Erasmus, ci despre o detașare pe 6 luni a unor profesori aleși random din corpul profesoral și a unor elevi care să experimenteze pe pielea lor aceste sisteme.

Da! Toate astea implică niște cheltuieli, deloc mici, și niște funcționari profesioniști nu piloși de doi lei.

Asta este valabil și pentru experții care ar trebui să facă studii reale despre perspectivele și nevoile economiei pe termen lung. Pentru că noi nu pregătim copiii pentru ce va fi peste 5-6 ani, ci pentru ce va fi peste 15-20, 40 de ani.

Nu ar trebui să îi pregătim pe copii pentru a avea cine să ne plătească nouă pensii, ci pentru a duce mai departe specia umană și pentru a crește și educa alte și alte generații de oameni.

Mi-aș dori ca revolta părinților să nu se mai îndrepte împotriva profesorilor, nici a profesorilor împotriva părinților, ci să fie o revoltă comună împotriva politicienilor care văd în ei doar voturi și o mare masă de manevră.

Tragicul eveniment de la spitalul din Piatra Neamț ne-a dovedit odată in plus, dacă mai era nevoie, că lipsa de profesionalism, că numirea pe funcții a unor incompetenți doar pentru că au culoarea politică potrivită, că subfinanțarea în orice domeniu, ucide oameni nevinovați.

Incompetența ucide…

În educație, subfinanțarea atrage după sine diminuarea în fiecare zi a actului instrutiv-educativ și a calității în educație.

Haideți să ridicăm fruntea, să strângem pumnii și să dăm de pământ cu incompetența, de dragul și pentru copiii noștri.

Spun copiii noștri pentru că suntem la fel responsabili pentru ei și dvs părinții și noi profesorii.

Nu existăm unii fără ceilalți și ar trebui să-i avem mereu în față pe ei, pentru că viitorul este despre și pentru ei.

„Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.”    Gaston Berger

Distribuie acest articol Oficial Media
Share