Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

„Trebuie să fim realiști, riscul unei pandemii rămâne ridicat”

”Trebuie să fim realiști, riscul unei pandemii rămâne ridicat, iar combaterea coronavirusului presupune un efort coordonat, la nivel național, european și global. Sănătatea și siguranța cetățenilor reprezintă prioritatea zero, orice alte lucruri trec în plan secund. În această seară, am discutat cu liderii statelor Uniunii Europene despre situația privind infecția cu noul coronavirus. Doar prin luarea unor măsuri comune vom reuși să gestionăm eficient această criză și să oprim răspândirea virusului. Până acum, numărul mic de cazuri confirmate în România se datorează în bună parte măsurilor preventive, care, oricât de drastice ar părea și oricât disconfort ar provoca, sunt gândite pentru a preîntâmpina un rău mai mare. Știu că pentru mulți aceste măsuri înseamnă să facă unele sacrificii, dar este vital să le facem acum, pentru a-i proteja pe viitor de sacrificii mult mai mari pe cei dragi nouă, familia, părinții și bunicii noștri. Transmit un mesaj de solidaritate compatrioților noștri din Italia, pe care îi îndemn să urmeze recomandările autorităților și să ia toate măsurile de prevenție pentru a-și proteja sănătatea. Am cerut tuturor autorităților statului român să fie mobilizate pentru a le oferi asistență” a transmis președintele.

Acesta a avertizat, în același timp că efortul autorităților nu va fi suficient fără cooperarea totală a cetățenilor. ”Dragi români, depinde de fiecare dintre noi să limităm efectele infectării cu coronavirus! Fac apel la responsabilitatea fiecăruia, respectați cu strictețe măsurile luate de Guvern și protejați-vă pe dumneavoastră și pe semenii dumneavoastră! Dincolo de situația epidemiologică și de sănătate publică, acest moment este unul definitoriu pentru capacitatea națiunii noastre de a fi unită. Mai mult decât virusul ne pot face rău lipsa de responsabilitate și de grijă față de ceilalți, lipsa de încredere, panica și nerespectarea tuturor măsurilor impuse de autorități. Acum este momentul să fim buni cetățeni, pentru că de asta depind sănătatea și viața noastră și a apropiaților noștri”, a transmis Klaus Iohannis. 

Președintele României este de părere că în aceste momente dificile, pericolul infectării cu Covid-19 este dublat de cel al dezinformării.

De aceea, în opinia sa, trebuie să continue într-un ritm susținut campaniile de informare la nivel național. ”Fac un apel ca românii să renunțe pentru o vreme la deplasările care nu sunt absolut necesare, mai ales în zone care în mod obișnuit sunt mai aglomerate”, este recomandarea pe care o  mai face românilor, președintele Klaus Iohannis. Totodată ieri a avut loc  prima ședință a grupului de lucru interinstituțional pentru evaluarea impactului economic, financiar și bugetar asupra României, generat de efectele epidemiei cu noul coronavirus.

”Este esențial să identificăm urgent cele mai adecvate mecanisme și instrumente prin care să protejăm nu doar sănătatea cetățenilor noștri, ci și funcționarea economiei și a societății în contextul actual. Pregătim un plan de măsuri fezabile destinate mediului de afaceri pentru ca reculul din economie să fie tratat foarte rapid. Am încredere în Guvernul Orban, care gestionează bine această criză, și cred că se vor găsi cele mai potrivite soluții și pentru zona economică. Guvernul va evalua rapid în ce măsură și cum pot fi sprijinite IMM-urile care nu au resurse să reziste mult timp, dar și sectoare precum transportatorii, care acum sunt mai afectate” a transmis președintele.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share